Cea mai mare revizuire a sistemului internațional de unități. Din noiembrie, ”noul kilogram” îi va lua locul actualului kilogram, așa cum îl știm
Crearea sistemului metric zecimal datează de la Revoluția Franceză prin introducerea, în iunie 1799, în Arhivele Republicii de la Paris, a două obiecte de platină reprezentând ceea ce s-a decis că ar fi un metru și repectiv un kilogram. Trebuie spus că înaintea izbucnirii Revoluției Franceze în 1789, diferitele țări și chiar unele orașe aveau fiecare propriul lor sistem de măsurare. Deși diferite țări foloseau unități de măsură cu același nume, cum ar fi piciorul, sau echivalentul lor în limba locală, nu exista nicio coerență în ce privește mărimea acestor unități și nici în relațiile lor cu multiplii și submultiplii.
Sistemul metric a fost conceput pentru a fi universal- după cum spunea filosoful francez marchizul de Condorcet, el urma să fie „pentru toți oamenii și pentru toate timpurile”.El a fost conceput pentru oamenii obișnuiți, pentru inginerii care lucrau în domeniul măsurătorilor omenești și pentru astronomii și fizicienii care lucrau atât cu numere mici cât și cu numere mari, de unde și gama foarte mare de prefixe care au fost definite în Sistemul Internațional.
Kilogramul este singura unitate fundamentală formată cu ajutorul unui prefix. Astfel, deşi conform prefixului ”kilo” un kilogram este 1.000 grame, nu gramul este considerat unitatea fundamentală, ci kilogramul.
Iniţial, kilogramul a fost definit ca fiind masa unui decimetru cub de apă distilată la temperatura de 4 °C şi presiune atmosferică normală. Dar deoarece definiţia presiunii face apel la unitatea de măsură pentru masă („cerc vicios”), din punct de vedere formal aceasta nu e o definiţie corectă. Definiţia corectă pentru kilogram este masa etalonului, păstrat din 1889 într-un seif de la Biroul de Măsuri şi Unităţi din Sevres, Franţa, notează și Epoch Times.
Dar acest kilogram original a pierdut 50 micrograme într-un secol, iar acest lucru se datorează faptului că obiectele pot pierde cu uşurinţă atomi sau pot absorbi molecule din aer.
În viaţa de zi cu zi nu sunt importante aceste diferenţe minime, dar contează în calculele ştiinţifice care necesită o precizie extremă.

Cum se apără ANRE și cum fuge de responsabilitate în scandalul liberalizării pieței energiei: Consumatorii au fost informați, iar obligarea furnizorilor să vândă la preț mic este ilegală
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină
VIDEO Gheorghiță: Începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele din categoria personalului esențial pentru doza 1, pentru a nu afecta rapelul și vaccinarea celor peste 65 de ani și a bolnavilor cronici
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
Bineinteles, din mila fata de cei flamanzi, carora kilometrul de 1000 de metri le parea prea lung.
Numele este Systeme Internacional, din franceza, si este un substantiv propriu si nu unul comun. A fost elaborat si reglementat pentru a fi folosit in Europa continentala si in zonele cu influenta franceza ca raspuns la "Imperial System" care era si este al britanicilor si era folosit in folosit in coloniile lor.
Cu trecerea timpului, sistemul francez a reusit sa prinda mai bine si sa fie mai popular, dar atentie, nu este folosit de catre toata lumea, si nu este singurul sistem de masuri folosit la nivel international.
P.S. In lumea araba se folosesc alte unitati de masura.
Variatia etalonului in timp este extrem de mica si in viata de zi cu zi nu creeaza nicio problema. Insa in calculele stiintifice aceasta variatie de 50 miliardimi de kg pierdute intr-un secol nu e acceptabila.
De aceea acum se doreste redefinirea kg cum s-a intamplat si in cazul metrului (redefinit ca fiind exact distanta parcursa de lumina in 1/299792458 secunde).
Redefinire nu inseamna o noua valoare ci o FIXARE a valorii actuale (cu un anumit numar de zecimale) de un fenomen fizic care nu variaza in timp.
In vederea aprecierii Practicului, oamenii au dezvoltat Teoria. Acestea sunt notiuni total diferite.
Unitatile de masura teoretice standard stabilite la ora actuala mi se par in regula. Am putea uita cu desavarsire de pounzi, atmosfere, mile, farenheit, cai putere sau alte prostii.
In privinta exprimarii practice...este imposibil sa slefuiestii 1 kilogram sau alte unitati de masura.
"In vederea aprecierii Practicului, oamenii au dezvoltat Teoria"
The world's roundest object helps solve the longest running problem in measurement -- how to define the kilogram.
https://www.youtube.com/watch?v=ZMByI4s-D-Y&ab_channel=Veritasium
1. Există trei izotopi stabili ai siliciului cu mase diferite, deci va trebui să stabilești precis compoziția sferei legat de procentul de izotopi
2. Siliciul de la suprafață se oxidează dacă nu îl ții în vid și practic își schimbă masa în timp.
Definiția e făcută pentru a putea fi folosită practic, pentru a găsi metode de a măsura alte etaloane intermediare.
Dacă sfera mea își schimbă greutatea în timp sau e valabilă doar pentru un timp scurt nu e practică. Soluția a fost abandonată deoarece sfera de siliciu e mai puțin precisă decât actualul etalon de la Paris.
Soluția adoptată încă din 2011 e cea de măsurare folosind "balanță watt" redenumită "balanță Kibble". De atunci nu au făcut decât să o îmbunătățeasca pentru a ajunge la precizia necesară. Acum au reușit și din cauza asta se așteaptă să fie votată în noiembrie.
Daca astazi cumpar 1kg de carne cu 5 euro si maine, cu 5 euro pot cumpara doar 900g de carne, putem spune ca, in raport cu euro, kilogramul si-a modificat masa, peste noapte )))
Vorba romanului.
Nu ma intereseaza ca s-a scumpit salamul. Eu tot de 5 lei cumpar.
Curatenia din casa poporului cam lasa de dorit
Nu mai discutam despre preturile "excelptionale" de 0,90 bani kilogramul de pepeni. (bani noi :) )