Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) va trebui să primească bani la buget pentru a susține dobânzile și comisioanele bancare din cadrul Programului „Investește în tine”, susține președintele instituției, Ion Ghizdeanu.

Ion GhizdeanuFoto: AGERPRES

„Da, este adevărat ce a spus Viorel Ștefan. Comisioanele și dobânzile vor fi suportate din bugetul nostru. Evident că acum nu sunt bani, dar se vor aloca. Altfel, cu bugetul actual nu avem cum să susținem această schemă”, a declarat Ghizdeanu, pentru HotNews.ro.

CNSP are mai multe atribuții din aprilie, când Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență.

Conform unui comunicat de presă al Executivului, Comisia va dezvolta componenta strategică și va avea un rol important în stimularea investițiilor publice, prin evaluarea și monitorizarea schemelor de ajutor de stat și prin implementarea proiectelor de investiții în parteneriat public-privat.

Structura funcționează în subordinea Secretariatului General al Guvernului, sub coordonarea prim-ministrului.

Potrivit actului normativ, Comisia Națională de Strategie și Prognoză are noi atribuții, atât în ceea ce privește componenta de strategie, cât și de încurajarea investițiilor.

Conform aceluiași document CNSP va elabora programe de dezvoltare economică și social pe termen scurt, mediu și lung, a prognozelor și studiilor privind echilibrul macroeconomic, sectorial și regional. De asemenea, are atribuții de evaluare ex-ante și ex-post a impactului economic și social al schemelor de ajutor de stat și al proiectelor de investiții publice dezvoltate în parteneriat public-privat.

Totodată, CNSP administrează schemele de ajutor de stat aplicate începând cu anul 2018.

Citește și:

Vicepremierul Viorel Ștefan a anunțat marți că Guvernul va adopta săptămâna viitoare un act normativ prin care statul va acorda credite preferențiale, cu dobândă zero, persoanelor care vor să investească în dezoltare personală, acoperind cheltuieli cu educația, sănătatea sau cultura.