Democrațiile cu o separație de facto slabă a puterilor în stat pot crea „copii teribili”, așa cum a făcut și face și comunismul. Am arătat de-a lungul timpului, în câteva articole, că slăbiciunea de fond a democrației noastre a venit de la neclaritatea drepturilor de proprietate, de la integritatea scăzută a guvernelor și de la eficiența scăzută a sistemului juridic. Cu alte cuvinte, a venit de la gradul redus de aplicare a legii. Toate acestea au făcut ca instituțiile să rămână slabe. O consecință a acestei caracteristici o constituie slaba separație de facto a puterilor în stat.

Lucian CroitoruFoto: Agerpres

O democrație tânără, cu caracteristicile menționate, are proprietatea de a crea condițiile pentru ca, din când în când, unul dintre cetățeni să poată deveni un lider omnipotent în interiorul statului, un „copil teribil” al democrației respective, care, atât timp cât deține cu adevărat puterea, poate accesa aproape orice resursă publică pentru a face orice dorește, chiar dacă ceea ce face este împotriva legii. La rândul lui, statul devine dispus să împartă cu acest copil teribil orice resursă, cu excepția uneia singure, pe care o voi aminti spre final. Cu alte cuvinte, pentru o perioadă, o democrație ca cea descrisă are în „organigramă” și postul otrăvit de lider omnipotent.

Cei care ajung să ocupe postul de lider omnipotent își dau seama, fără a recunoaște public, că au intrat într-o capcană abia mai târziu, când pe măsură ce se maturizează, tânăra democrație ajunge sa-și devoreze „copiii teribili”, ca pe niște „jertfe” necesare pentru ca ceilalți copii ai ei și ea însăși să aibă șansa să meargă înainte. În acel moment, statul își exercită puterea sa de coerciție asupra cetățeanului respectiv, singura „resursă de bază care, in pur principiu, nu este împărțită nici chiar cu cel mai puternic dintre cetățenii săi...” (George Stigler, 1971). Este resursa la care m-am referit mai sus.

Fiecare „jertfă” de acel fel se adaugă factorilor care contribuie la creșterea gradului de aplicare a domniei legii și a seprației de facto a puterilor în stat. Astfel, în timp, „puterile” democrației respective de a da naștere unor „copii teribili” se reduc. Până atunci însă, rămâne problema politicienilor să înțeleagă că a fi liderul omnipotent este o reușită doar în aparență. Cei care reușesc cu adevărat sunt cei care îl împing pe liderul omnipotent pe acea poziție, pentru a beneficia de rezultatele ce decurg din faptul că ei sunt în anturajul lui și îl pot utiliza pentru a-și satisface interesele.

În concluzie, dacă o știe sau o admite, problema reală a oricărui politician căruia i se deschide calea spre postul de lider omnipotent nu este cum să facă să ajungă, ci cum să facă să nu ajungă liderul omnipotent, din moment ce, de regulă, „copiii teribili” ai democrației sunt în cele din urmă devorați de aceasta. În final, din fericire pentru el, orice politician din democrațiile neconsolidate căruia i se deschide calea spre postul otrăvit are opțiunea să aleagă dacă vrea să fie un fiu al lui Cronos sau fratele Atenei. Nu știm câți au ales, în țara noastră și în câteva țări din regiune să fie fratele Atenei, dar știm câțiva, în țara noastră și în câteva țări din regiune, care au ales să fie fii ai lui Cronos.

N.Red:Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu. Opiniile sale nu reprezintă poziția Băncii Naționale și nici a redactiei