A condus unul dintre cele mai mari conglomerate financiare din Europa prin criza financiară globală de acum 10 ani, a urmat apoi criza datoriilor din zona euro, urmate de câteva achiziții controversate, dar Andreas Treichl a continuat să supraviețuiască profesional, scriu jurnaliștii de la Financial Times (sursa, pentru abonați). Este de 21 de ani la conducerea Erste Group, cu sediul la Viena, grupul bancar care a preluat și care controlează operațiunile celei mai mari bănci locale- BCR. De 25 de ani circulă cu o motocicletă Harley-Davidson. Acum, Treichl are 66 de ani și admite că ar fi trebuit să fi fost demis de mai multe ori "pentru că am făcut greșeli mari și am contribuit la formarea unei viziuni care s-a dovedit apoi a fi una greșită”, spune el.

Andreas TreichlFoto: Agerpres

O altă mare greșeală a fost că nu a reușit să ”simtă” repercusiunile globale ale exceselor de pe piața creditelor ipotecare subprime din SUA de acum un deceniu. "Nu le-am văzut la timp!", spune el.

Ca urmare, Erste a înregistrat pierderi ale activelor de 700 milioane euro în 2011 (net) pe care a dublat-o apoi în 2014), iar portofoliul de credite s-a deteriorat consistent. Economiile din Europa Centrală și de Est au fost cele mai afectate de recesiunea care a urmat.

Guvernul austriac a preluat un pachet de 2,7 miliarde de euro din acțiunile băncii, ca parte a unei strategii de urgență pentru a susține sistemul bancar al țării - deși dl Treichl e de părere că ar fi putut găsi și alți investitori. Acțiunea Erste scăzuse în februarie 2009 la 6,5 euro, un minim istoric.

Dl Treichl provine dintr-o dinastie bancara - in anii '70 tatal sau a condus banca austriacă Creditanstalt, dar lui nu-i place să se considere un bancher, ci un ”antreprenor care se ocupă de sectorul bancar".

Stilul de conducere al tatălui său a aparținut unei ere foarte diferite, crede Treichl. "Mi-a plăcut mult de tata, dar l-am găsit întotdeauna incredibil de pompos."

Imaginea lui Erste a avut de suferit în criză, clar. A vândut credite în franci elvețieni în Ungaria, Croația sau Austria. ”Clienții au beneficiat atunci de dobânzi reduse, dar au fost afectați apoi de cursul valutar...Toată lumea știa că e o decizie proastă. . . Privind retrospectiv, sigur, că a fost o decizie care nu ar fi trebuit luată", spune dl Treichl. Dar a existat o cerere pentru asemenea produse, clienții au beneficiat de ele, iar acolo unde Erste nu a oferit împrumuturi în franci - de exemplu în România - a pierdut din cota de piață”, spune bancherul.

În Ungaria, Erste a încheiat o înțelegere cu premierul Viktor Orban. "Ne-a folosit cu îndemânare poziția slabă și asta ne-a costat foarte mulți bani". Provizioanele și costurile suplimentare asociate dificultăților din Ungaria începând cu 2011 au depășit 500 de milioane de euro.

Erste a reușit să evite unele capcane. Spre deosebire de rivalul său austriac Raiffeisen, banca nu a intrat pe piața rusă, evitând turbulențele politice și economice din regiune.

Citește aici interviul integral dat FT de Andreas Treichl.