Lira turcească a început prost săptămâna, depreciindu-se cu 2% față de dolarul SUA, după ce președintele Recep Tayyip Erdogan l-a demis pe guvernator din cauza unei dispute privind ratele dobânzii practicate de Banca Centrală, scrie Financial Times. De asemenea, randamentul obligațiunilor denominate în dolari SUA, scadente în 2029, a crescut cu 30 puncte de bază, până la 7,28%, iar principalul indice al Bursei a scăzut cu 1,5%.

HotNews.roFoto: Hotnews

Îndepărtarea domnului Cetinkaya a fost anunțată printr-un decret prezidențial publicat în primele ore ale zilei de sâmbătă. El a fost înlocuit de fostul său adjunct, Murat Uysal.

Dl Cetinkaya era privit de mai multă vreme cu suspiciune de către investitori, mandatul său fiind marcat de acuzația că acționa prea lent în direcția majorării ratelor dobânzii, mai ales în timpul unei crize valutare din vara anului trecut.

Dar modul în care a fost concediat - și motivele care au stat la baza acestuia - au adâncit îngrijorarea investitorilor cu privire la direcția pe care ar putea-o lua politicile economice în mandatul domnului Erdogan, un adversar notoriu al ratelor ridicate ale dobânzilor.

Dl Cetinkaya nu s-a înțeles cu președintele turc și cu ginerele lui, ministrul de finanțe Berat Albayrak, în legătură cu ritmul și amploarea modificărilor ratelor de dobândă, spun oamenii familiarizați cu chestiunea.

Dl Erdogan, a avertizat în urmă cu o săptămână că ratele ridicate "rănesc" Turcia, potrivit ziarului Hurriyet.

"I-am spus că ratele dobânzilor trebuie să scadă", spune el. "El nu a făcut asta. Nu eram pe aceeași lungime de undă”, a mai spus Erdogan..

Lira câștigase 6% față de dolar de la începutul lunii mai până la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit datelor Bloomberg, făcându-l cea mai performantă monedă de pe piețele emergente, dar investitorii sunt preocupați de faptul că dl Erdogan ar putea reduce în mod abrupt dobânzile, după ce inflația a scăzut de la peste 25% la 15,7% luna trecută. Deficitul de cont curent al țării a scăzut și el drastic.