■ Astfel, conform BNR contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 7.1 miliarde EUR in perioada ianuarie-august 2019, in intensificare cu 16% an/an.
■ Se evidentiaza adancirea deficitului balantei comerciale cu bunuri cu 23.6% an/an la 10.9 miliarde EUR, pe fondul majorarii veniturilor populatiei si climatului pozitiv din piata creditului.
■ De asemenea, excedentul balantei veniturilor secundare s-a ajustat cu 15.6% an/an la 1.2 miliarde EUR in primele opt luni din 2019.
■Pe de alta parte, balanta comerciala cu servicii a inregistrat un excedent de 5.9 miliarde EUR in perioada ianuarie-august, in crestere cu 6.5% an/an.
■ Totodata, deficitul balantei veniturilor primare s-a diminuat cu 23.2% an/an la 3.2 miliarde EUR.
■ Pe de alta parte, datele BNR indica cresterea investitiilor straine directe cu 2.8% an/an la 3.6 miliarde EUR (din care 2.6 miliarde EUR participatii la capital si 1 miliard EUR credite intragrup) in primele opt luni din 2019, evolutie determinata de ameliorarea perceptiei de risc investitional (dupa alegerile Europarlamentare) si potentialul de evolutie pentru economia interna pe termen mediu (superior tarilor din regiune).
■ Nu in ultimul rand, statisticile BNR indica cresterea datoriei externe totale cu 9.1% ytd la 109 miliarde EUR (nivel record) in perioada ianuarie-august.
■ Se evidentiaza majorarea datoriei externe pe termen scurt cu 9.7% ytd la 34.6 miliarde EUR.
■ De asemenea, datoria externa pe termen lung a urcat cu 8.9% ytd la 74.3 miliarde EUR, evolutie determinata de majorarea componentei publice directe cu 18.3% ytd la 40.8 miliarde EUR (pe segmentul privat s-a inregistrat o scadere cu 0.7% ytd la 32 miliarde EUR, pe fondul declinului depozitelor nerezidentilor cu 52.8% ytd la 0.7 miliarde EUR).
■ In scenariul macroeconomic central BT ne asteptam ca ponderea deficitului de cont curent in PIB sa se majoreze de la 4.5% in 2018 la 5.1% in 2019, o ajustare la 4.7% fiind asteptata in 2020, ca urmare a perspectivelor de rebalansare a politicii economice interne.
În perioada ianuarie - august 2019, datoria externă totală a crescut cu 9,13 miliarde euro.
- datoria externă pe termen lung a însumat 74,34 mld euro la 31 august 2019 (68,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,9% față de 31 decembrie 2018;
- datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august 2019 nivelul de 34,63 mld. euro (31,8 % din totalul datoriei externe), în creștere cu 9,7% față de 31 decembrie 2018.