- Vezi aici proiect OUG privind pensiile
În nota de fundamentare se arată că este necesară implementarea unor măsuri de lărgire a sferei de asigurați ai sistemului public de pensii prin includerea persoanelor care nu au avut calitatea de asigurat şi care optează să achite contribuția de asigurări sociale pe o anumită perioadă dând astfel posibilitatea exercitării dreptului fundamental la pensie.
Au fost avute în vedere numeroasele solicitări din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinătate care nu au fost asigurați la sistemul public din România în anumite perioade de timp.
Actul normativ are în vedere evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, anticipată parțial în cadrul sistemului public de pensii întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare, şi care, în lipsa îndeplinirii condiţiilor de pensionare, ar apela la sistemul de asistenţă socială, fapt ce ar împovăra bugetul de stat.
Potrivit notei de fundamentare, este absolut necesar crearea cadrului legal pentru folosirea, la stabilirea drepturilor de pensie, a bazei de date ce conține carnetele de muncă scanate cu atât mai mult cu cât persoanele cărora se adresează actul normativ nu mai pot realiza alte venituri din cauza intervenirii riscului bătrâneții. Arhiva electronică prevăzută are două componente care cuprind datele preluate din carnetele de muncă și datele rezultate din activitatea de scanare a carnetelor de muncă.
Neadoptarea măsurii legislative propuse are consecințe negative pentru categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a dovedi activitatea profesională/veniturile de natură salarială considerent pentru care nu îndeplinesc condițiile de pensionare, respectiv stagiul de cotizare, chiar dacă vârsta standard de pensionare este împlinită.
Sau am o masina scumpa cu care dau in gard apoi fac un CASCO si mi se despagubeste integral.
Si ne mai intrebam de ce nu avem bani de pensii?????
Mai demult se putea lua pensie avand doar 10 ani vechime, acum s-a mai reglementat trebuie minim 15 ani.
Daca si vechimea e jumate sau o treime din minim, pensia contributiva e de 200 lei.
vechea lege comunistă pretindea un minim de 12 ani pt. a ieşi la 60/55 ani la pensie; legea s-a modificat RETROACTIV (deci pt. cei ce şi-au început cariera cu 30-40 ani în urmă) la minim 15 ani pt. a ieşi la 65...
contraexemplu de ţară civilizată: germania a anunţat pe la începutul anului intenţia de a creşte vârsta de pensionare la 70 ani cu aplicare undeva prin 2070, deci valabil pt. cei ce îşi încep cariera DUPA intrarea legii în vigoare.
păi ce idiot care posedă o asemenea sumă ar da vrabia din mână pe cea de pe gard? cine poate şti dacă va mai trăi suficient pt. a putea ieşi în câştig?
Inca o data beneficii concentrate bazate costuri distribuite.
Se incalca principiul fundamental al sistemului solidaritatii intre generatii .
Daca ar fi contribuit de-a lungul timpului si acesti beneficiari fondul de pensii ar fi fost mai mare in trecut si pensiile trecute ar fi fost mai mari.
Ca sa echivaleze contributiile neplatite ar trebui calculat pretul vechimii ca suma de anuitati cu anualizarea inflatiei. e.g. vechime 35 ani: 171.360 RON (am folosit FV dintr-un program de calcul tabelar cu 3% inflatie) . Cum ar fi ? Ar mai cumpara cineva vechime pentru o pensie de 1000 lei?
Se pot plati doar maxim 6 ani, dar acolo nu inteleg rostul.
Smecheria e sa treci de la nimic la pensia minima. Iar daca iti trebuie cateva luni - 1 an, banii se recupereaza in cateva luni.
25% * 2230 * 12 / 800 = 8 luni si ceva
Dai 25% din salariu acum, te astepti sa primesti tot 25% din salariile din viitor. (Daca numarul de contribuabili e la fel)
OK! Sintem Romani, ne mancam unii pe altii, prin definitie! (din pacate!).......
Chiar nu putem sa fim mai buni. mai ingaduitori si sa folosim "bunul simt" in tot ce facem?
Este atit de greu prieteni, concetateni?
Daca nu, bunul simt ar fi ca toata lumea sa ia o pensie folosind o lege comuna, fara privilegiati.
Inteleg existenta pensiei minime de ex, dar sa nu-i deplangem prea mult pe puturosii care au stat la caldurica in casa si nu s-au trezit la 5 dimineata cu copii in brate prin nameti la gradinita, si apoi la fabrica cum au facut parintii mei.
Putem accepta o perioada de cotizare mai mica pentru unele categorii (nu poti avea soldati de 50-60 ani, dar grade inalte e ok, pot pregati pe ceilalti, pot lua niste decizii), dar e aberant sa primesti si pensie si salariu, mai ales daca ai o varsta tanara. Bun, o sa iei pensie din 2 parti la 55-60 ani, nu la 38 sau 42 cu exceptia cazului cand esti invalid, dar nici nu muncesti.
De ce e nevoie de pensii speciale la parlamentari? Au primit indemnizatii generoase, din care au platit contributii - unii au putut exercita simultan si alte activitati (profesori, doctori, avocati), plus alte afaceri prin intermediari (soti, administratori, parinti, copii).
Ca si la fostii baroni locali care acum primesc pensii babane mai mari decat salariul pe care l-au avut vreodata tocmai de la localitatile pe care le-au spoliat si tinut in saracie.
Nu e normal ca pensia sa fie legata de salariile actuale ale functiei respective, ci de contributiile lor din timpul muncii si actualizata cu inflatia si restul pensiilor. Le-a placut prestigiul sau puterea pe care le-o dadea functia, au acceptat si salariul , chair daca pana acum cati ani unele nu erau asa generoase.
-Guvernul actual vrea sa faca rost de bani pentru mita electorala, mita pentru massmedia,pentru cumpararea de primari, pentru plata primarilor din partidul lor, pentru campanie electorala, etc.
Acesti bani nu se vor gasi in sistemul de pensii...
-Sistemul de pensii mergea pe principiul ''Solidarităţii sociale'', adica cei care lucreaza acum platesc pensionarii de acum, iar cei de acum cand vor iesi la pensie, vor fi platiti de muncitorii din acea perioada.
Prin faptul ca se vor plati acum acesti bani, in viitor nu vor fi bani de pensii...simplu si logic.
-Inteleg ca bogatii, mafiotii, interlopii, etc fara sa lucreze isi pot cumpara pensie!
Frumos, nu am ce spune!
Se pare ca totul a ajuns de vanzare in tara asta...
Ciolos a venit cu ideea cumpararii de vechime. Initial minim 5 ani, la pretul de aprox. 5000E. Acum e minim 6 ani, la pret de 8900E.
Initial s-a dat voie sa se cumpere vechime timp de 6 luni, apoi s-a largit termenul. Acum ai voie sa cumperi pina in noiembrie 2021. Si dupa aia, nu mai sunt oameni care nu au vechimea de cotizatie in acte?
Dupa parerea mea, masurile sunt proaste si denota criza sistemului de pensii de stat.. Au nevoie de bani, cu orice pret, in orice conditii.
Pentru un pensionar, este ridicol sa plateasca aproape 9000E pentru cateva amarite de sute de lei la pensie. Mai ales ca speranta medie de viata e undeva la 67-70 de ani, pentru barbati.
Cu banii astia iti poti cumpara o proprietate, ceva, care sa-ti aduca un beneficiu mai mare si sa ramina mostenire la urmasi.
Lucrurile sunt mult mai ridicole in perspectiva cresterii pensiei cu 40%. In aceste cazuri, pensia minima de 800 lei, va deveni 1100 lei. La ce sa-ti mai cumperi vechime? Si la preturi astronomice. Si scotind bani din zona activa economic......
Intentie buna, distrusa de genii politice care nu simt pulsul real. Si Ciolos, si PSD, si PNL.
Parca ar fi condusi de un singur centru.... "Mai rasfirati, mai baieti!"
Mai lasati vechea lege in pace. Era mai buna.
Exista banii astia, pentru a plati vechimea, la stat? BNR anunta ca doar 25% din populatie are depozite de economii. (Gresit, ei nu tin socoteala pe deponent. Nu au voie. Eu am vreo 4 conturi, de exemplu. In general, din vina bancilor -nu ai voie sa depui intr-un anumit depozit, nu deschid depozite pe moneda aia, ailalta... etc.) Din astia, 75% au depozite sub 5000E. Deci, de unde bani? (E nevoie de 9000E)
In fine, trecem peste aspectul asta. In general, politicienii nostri (e de asteptat de la PSD, Pro, USR; sunt de stinga; dar PNL?!!!) au o viziune contabila. Pentru pensia x, e nevoie de suma y.
Dar ce se poate face cu aprox. 9000E?
- cumperi o Dacie Logan si o faci taxi; scoti mai mult decat iti da statul; sau angajezi un fiu, nepot, ceva; il scutesti de umilinte la patron sau mita la stat; creezi si locuri de munca;
- te asociezi cu un copil si acontezi o garsoniera in care te muti; apartamentul il inchiriezi; scoti mai mult decat iti da statul;
-iti amenajezi o croitorie, timplarie, laborator cofetarie/patiserie;
- cumperi un tractor de 20 cp si toate utilajele; scoti mai mult decat iti da statul;
- cumperi animale;
-cumperi 3 pogoane si pui ciresi; si te pi_i pe ea de pensie; te-ai scos;
- joci la bursa si scoti 25% pe an(cam 900 lei/luna; statul iti da 200); in plus, pastrezi capitalul neatins;
- ETC.
Nu am fost in Occident, dar in multe filme (artistice sau doc.) am vazutr ca oamenii de peste 45 de ani, isi scot rezervele de la fondul de pensie si isi deschid afaceri. La noi e "viceversa". Atita timp cat avem o astfel de viziune etatista, cum sa fim la fel ca ei? Cum "Vrem o tara ca afara", cu functionari si politicieni comunisto-securisti? Cu mentalitati imbicsite?
Ca veni vorba.
Cate victime de-ale comunismului (din "Epoca de Aur") sunt in functii de conducere? Adm.-politica? Pai vedeti? Tot cu comunistii si beizadelele lor....
Si moderatori care nu-ti posteaza/ sterg comentarii.
Abia la varsta de pensionare i s-a calculat pensia militara.
La noi, in Romanica , tragi in popor, asupresti, poporul, esti cercetat penal, pui tunurile cu apa pe popor, esti cercetat de D.N.A., etc., etc., esti scos la pensie si la 42 de ani cu pensii mari ( pentru 20 de ani de activitate ai si 5.ooo lei pensia )
Un ....roman de rand , fie si doctor, profesor, inginer, dupa 35 - 40 de ani , chiar si mai mult, are o mizerie de pensie : putin peste 2.500 lei, chiar si mai putin in unele cazuri.
Ce pot sa spun decat R I S I N E !