Amânarea la plata ratelor: unele bănci spun că clienții încep să revină la zi cu ratele, altele se tem că o parte din împrumuturi nu vor mai fi rambursate

de DP     HotNews.ro
Marţi, 16 februarie 2021, 13:29 Economie | Finanţe & Bănci


Moratoriile de plata din perspectiva bancilor
Foto: sxc.hu
Prelungirea moratoriului privind amânarea la plata ratelor instituit de Guvern pentru protejarea firmelor afectate de pandemie sau a cetățenilor care și-au văzut veniturile afectate a atras mai mult companiile decât populația, spun reprezentanții principalelor bănci din România cu care HotNews.ro a discutat. Bancherii spun că pandemia va duce la creșterea ratei de neperformanță a împrumuturilor, dar situația va rămâne gestionabilă.

  • Ponderea creditelor ”reportate” la noi este de circa 9%, aproape la fel ca în Belgia (9,1%), mai mică decât cele înregistrate în Spania (9,7%), Franța (12,1%) sau în Italia (13,1%). Țara campioană în această categorie este Cipru, unde aproape jumătate din totalul împrumuturilor au fost amânate la plata ratelor (48,1%). La polul opus al clasamentului european găsim Germania , cu doar 2,7% din împrumuturi amânate la plată.
”Însumat, în cadrul programului guvernamental și al propriei soluții oferite de OTP Bank, până acum am primit aproximativ 28.500 de cereri de amânare a ratelor de la clienții noștri (companii, persoane fizice și IMM-uri), dintre care 27.700 au fost eligibile și au fost implementate. Anul acesta, oportunitatea de amânare a plății ratelor este deschisă din nou pentru cei care nu au aplicat anul trecut pentru amânarea integrală de nouă luni din moratoriu. Cu toate acestea, vedem un interes minor, având în vedere că până acum au fost înregistrate doar câteva sute de cereri”, explică Gyula Fater, CEO-ul OTP Bank.

La BCR, numărul solicitărilor a fost mai ridicat. ”În cursul anului 2020, am primit peste 41.000 solicitări de amânări la plată a ratelor, atât în baza OUG 37/2020, cât și în baza soluției proprii BCR, pe care am menținut-o activă tot timpul anului. 65% dintre clienți au ales soluția BCR, de amânare cu trei luni a ratelor. Peste 70% dintre cereri au fost pentru credite negarantate, iar, din totalul solicitărilor primite, peste 95% au fost eligibile și, deci, implementate. De subliniat că, imediat dupa declararea stării de urgență, în martie 2020, BCR a luat decizia de a aplica amânarea pentru trei luni a sumelor lunare minime obligatorii de plată aferente cardurilor de credit si overdraft-uturilor deținute de peste 350.000 de clienți, persoane fizice”, spun reprezentanții BCR.

Nici la Raiffeisen Bank lucrurile nu diferă foarte mult: In ansamblul diverselor tipuri de moratorii am avut circa 40.000 de solicitari (apartinand unui numar putin mai mare de 30.000 de clienti). Din total, aprobate au fost circa 32.500, respectiv pentru 27.500 de clienti. Luati in calcul si faptul ca un numar de inca 23.500 de cereri au fost si pentru facilitatea noastra prevazuta in contracte, de „vacanta 3 rate”, cele mai multe inainte de aparitia moratoriilor publice, explică Vladimir Kalinov, vicepreședinte Retail, Raiffeisen Bank.

De asemenea, la cea mai mare bancă de stat românească- CEC BANK- anul trecut, circa 10% din creditele din portofoliu au beneficiat de amânări la plată . ”CEC Bank a încercat să vină cu soluții proactive, flexibile, astfel că aproximativ o treime din facilitățile de plată au avut la bază soluțiile proprii ale băncii. Cea mai mare parte a finanțărilor pentru care s-au acordat amânări la plată vizează solicitări din partea companiilor (circa 90%), în timp ce pe segmentul persoanelor fizice, vorbim de un volum mult mai redus”, spune Bogdan Neacșu – Director General CEC Bank.

In cazul ING, una din primele bănci care au oferit soluții proprii clienților care se aflau în situații vulnerabile din punct de vedere financiar, prin moratoriu privat. ”Am început cu implementarea propriei soluții, urmând să adoptăm ulterior OUG nr. 37/2020 la momentul în care a intrat în vigoare, datorită condițiilor mai avantajoase pentru clienți, precum și fluxul simplificat. Per total, în 2020, 32.000 de clienți persoane fizice și juridice au beneficiat de amânarea obligațiilor de plată în cadrul ING Bank România, reprezentând cei 96% pentru care cererile au fost aprobate”, spun reprezentanții ING.

De asemenea, CEO-UL BRD Francois Bloch declara pentru HotNews.ro că banca a implementat moratorii de plată pentru 40.000 de persoane.

Dar moratoriile acestea nu îi fac fericiți pe toți. Cei care apelează la ele sunt pe moment salvați, dar băncile se tem de o creștere a banilor împrumutați și pe care nu îi vor mai vedea înaipoi, iar alte firme pun pe seama acestor moratorii comportamentul rău-platnic.

”Am închiriat o casă în care nu mai locuiam unei firme care nu mi-a mai plătit chiria de o jumătate de an pe motiv că i-au scăzut afacerile și că până și banca i-a amânat la plată creditele”, spune Ana Purcaru, proprietara unui spațiu oferit spre închiriere. Culmea e că eu nu am cum să verific dacă scăderea afacerilor e reală sau e doar un pretext, pentru că nici Fiscul și nici băncile nu-mi pot oferi detalii, mai spune ea. La rândul lor, întreprinzătorii chiriași denunță comportamentul abuziv al proprietarului, spunând că le-a luat depozitul constituit drept garanție și că refuză să negocieze o chirie mai mică.

Riscul de neplată există, fără îndoială. Chiar dacă deocamdată calitatea creditelor este sub control, o parte dintre cei care acum ”gâfâie” la plată vor intra în categoria neperformanților, pentru care băncile trebuie să constituie provizioane la BNR. Ne așteptăm ca un credit din 9 amânate la plată să devină neperformant, spun surse din cadrul supraveghetorilor pieței. Cu diferențe în funcție de sectoarele economice în care amânările la plată s-au aprobat, mai precizează aceștia.

”ING Bank România a implementat întotdeauna o politică de creditare responsabilă, care se traduce în sfătuirea clienților noștri astfel încât să evite supra îndatorarea. Această politică a menținut rata creditelor neperformante la un nivel scăzut, sub media pieței, în jurul cifrei de 4%. Cu toate acestea, odată cu încheierea moratoriului public, o creștere a ratei NPL este posibilă. În acest sens, în 2020 am suplimentat provizioanele astfel încât să putem absorbi un posibil impact negativ al pandemiei, ajungând la dublarea lor în T3 2020 comparativ cu T3 2019, până la suma de 326 de milioane de lei. Totodată, în toamna anului trecut, înainte de a se publica intenția guvernului de a extinde moratoriul public, am identificat aproximativ 10% dintre clienți care mai beneficiau de acesta și care estimau că vor avea în continuare dificultăți la plata ratelor. Astfel, i-am contactat proactiv pentru a le oferi consultanță și pentru a găsi soluții personalizate la situațiile lor specifice. Chiar și așa, la momentul publicării în Monitorul Oficial a condițiilor de implementare pentru valul doi de amânare a obligațiilor de plată de luna trecută, am anunțat clienții aflați în dificultate care vor să apeleze la această măsură că le suntem alături”, au spus pentru HotNews.ro reprezentanții ING.

La Raiffeisen Bank, deocamdată se observă un comportament bun al clientilor care isi reiau platile. ”Cam doua treimi dintre clienti isi reiau platile si revin la zi cu plata creditelor. Mai putin de o treime dintre clienti au dificultati la revenirea dupa expirarea moratoriilor. Cu acestia banca tine legatura si le ofera solutiile de restructurare pe care le avem. E un efort de ambele parti, dar merita facut”, spune Vladimir Kalinov, vicepreședinte Retail, Raiffeisen Bank.

”Suntem mai puțin îngrijorați de creditele neperformante pentru credite ipotecare, unde ne așteptăm la o creștere suportabilă, de 1,5%. De obicei, împrumuturile personale și împrumuturile companiilor din sectoarele afectate sunt primele care ajung în situația de default”, adaugă CEO-ul OTP Bank, Gyula Fater.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



.*.


813 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Asta mi se pare tare (Marţi, 16 februarie 2021, 16:04)

    bogdan1477 [utilizator]

    "La rândul lor, întreprinzătorii chiriași denunță comportamentul abuziv al proprietarului, spunând că le-a luat depozitul constituit drept garanție și că refuză să negocieze o chirie mai mică."

    De parca e dreptul legal al chiriasului ca proprietarul sa accepte scaderea chiriei pe motiv ca el, chiriasul, o duce mai rau.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by