Cristian Secoșan, CEO Siemens România și Moldova este noul președinte al Consiliului Investitorilor Străini – FIC, înlocuind-o pe Ramona Jurubiță, Country Managing Partner KPMG România. Ea va fi vicepreședinte, alături de Eric Stab, președinte și CEO ENGIE România, Director Executiv ENGIE Eastern Europe. Daniel Anghel, Tax and Legal Services Leader PwC România, a fost numit trezorier.

FIC - conducere executivaFoto: fic

“Ținând cont de viziunea noastră pentru un mediu de afaceri mai bun, ne vom canaliza resursele către sprijinirea autorităților în atragerea de capital străin suplimentar către sectoare cu valoare adăugată ridicată, care cu siguranță vor angaja la rândul lor alte tipuri de investiții și clustere, în special în contextul tranziției verzi și celei digitale, pentru a oferi recomandări și mai ales, pentru a ne asigura că împreună evităm prelungirea crizei de sănătate prin sprijinirea campaniei de vaccinare în lunile următoare.”, a declarat Cristian Secoșan, noul președinte al FIC.

Pe măsură ce România se redresează după perioada dificilă din punct de vedere sanitar, dar și din perspectivă economică, FIC consideră că elaborarea politicilor publice și implementarea reformelor în sectoare cheie ale economiei prin consultare și dialog cu toate părțile interesate relevante sunt mai importante ca niciodată.