Problema corecției bugetare este spinoasă, susține Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. „De ce este spinoasă? Pentru că o corecție dintr-asta se face în câțiva ani buni. De fiecare dată, din considerente electorale, nu e numai la noi chestia asta, la noi e mai mult, ciclul electoral fiind de numai 4 ani, când se ajunge înaintea alegerilor nu mai faci niciun fel de corecție”, a spus Isărescu, în cadrul unui eveniment legat de cartea lui Daniel Dăianu: „Economia și Pademia. Ce urmează”.

Mugur IsarescuFoto: Hotnews

„De câte ori n-a încercat Banca Națională să arate cât de periculoase sunt politicile prociclice? Nici proverbul românesc nu-l respecți: Îți faci vara sanie și iarna car. Apar alegerile, gata”, spune guvernatorul BNR.

• Cu Florin Georgescu ministru de finanțe și vicepremier am ajuns la deficit extern și la deficit bugetar nu rezonabil, ci extraordinar înainte de 2015. S-a apropiat ciclul electoral, s-a ales praful.

• S-a ales praful de tot efortul făcut între 2010 și 2014 pentru corecție.

„Și un procent din PIB, pentru că trebuie să strângi cureaua, și să vezi cine o strânge, la ce o strânge, cum se strânge este foarte greu de făcut. Mai ales dacă ai de strâns 5-6 procente din PIB și o întinzi pe câțiva ani. Foarte bine că o întinzi, că altfel creezi o recesiune și deficitele vor fi mai mari. Spune el (Daniel Dăianu n.r.), dar spun și eu. Ăsta este adevărul”, a precizat Isărescu.

Se face o corecție.

„Se pare: Hai mă, mai reduci din deficit! (ar spune unii n.r.)

- Stai, mă, știi ce înseamnă asta? Îi știi consecințele? Ești economist sau ești visător să crezi că lucrurile se fac ușor? Nu se fac ușor.

- Păi, nu, lăsăm inflația...

- Stai puțin, cum să lăsăm inflația? Dacă lăsăm inflația ce face? Cine plătește nota? Tocmai cei săraci. Nu sunt destul de sărăciți?

Ai o viziune asupra costurilor sociale? Poate societatea să facă așa ceva? Credeți că funcționează? Dacă inflația crește, credeți că presiunea salarială nu vine imediat pe locul imediat din urmă și anulează orice corecție pe care o face inflația? Intri într-un fel de spirală. De câte ori trebuie să dăm cu capul de o asemenea chestiune?

- Lăsăm cursul și facem corecția deficitului extern (ar spune unele persoane n.r.)

- Zău?

- Păi știți, stimulează exporturile, descurajează importurile.

- Zău? Credeți că numai acolo e problema? Vă dau două cifre. În 2020 deficitul extern era 5% și deficit bugetar la 9%.

Ce spune asta? Că sectorul guvernamental este cel care creează deficitul în totalitate. Înseamnă că sectorul neguvernamental e în surplus cu 4 procente. Atunci ce fac? Sper că depreciind cursul pot să stimulez surplusul neguvernamental? Că nu se împacă deficitul balanței de plăți cu cel al sectorului privat”.

Soluția este corecția bugetară, spune guvernatorul BNR.

„Corecția bugetară nu se face ușor inclusiv datorită acestor situații politice, uneori de neînțeles și a ciclului electoral”, conchide Mugur Isărescu.