Indiferent dacă angajații sunt plătiți cu salariul minim deja de 24 de luni, ori sunt încadrați acum, din 2024 în teorie ar trebui să primească puțin peste. Este o obligație legală. Spunem în teorie, pentru că în practică se poate închide contractul de muncă și să fie deschis altul pe același minim pe economie. ITM, într-un răspuns tehnic transmis HotNews.ro (îl atașăm mai jos), ne spune, cu alte cuvinte, că totul este în regulă dacă se întâmplă asta, că nu poate aplica sancțiuni.

Salariu minimFoto: DreamsTime

Firma trebuie doar să se asigure că angajatul semnează ambele documente de încetare și reangajare. Nimic mai mult. Se consideră ca fiind acordul părților.

Pentru a nu-și pierde locul de muncă, evident că mulți angajați vor semna.

Răspuns ITM salariul minim pentru 24 de luni (click pentru a deschide)

Poate vor fi unii angajatori ce vor decide majorarea salariilor cu 1-5-10-50 lei, cât vor, dar alții vor prefera să încheie contractele și să deschidă unele noi. Chiar într-o discuție în cadrul Consiliului Economic și Social (când proiectul de modificare a OUG 130/2021 era la avizare), un expert în resurse umane afirma că asta este soluția pe care multe firme spuneau că vor să o adopte: de închidere și redeschidere a unor alte contracte.

Reamintim că OUG 130/2021 (Ordonanța trenuleț) a fost adoptată în decembrie și prevede, printre altele, obligația ca pentru angajații plătiți cu salariul minim de cel puțin 24 de luni, acestea să le fie mărite. Nu se precizează cu cât, deci poate decide angajatorul. Ulterior, în cursul aceleiași luni decembrie, au fost modificate prevederile deoarece inițial se aplica din 18 decembrie, dintr-o eroare a autorităților. Tot atunci s-a renunțat la retroactivitate pentru că nu era în regulă din punct de vedere constituțional. Așadar, vom vedea ce se va întâmpla în practică din 2024, cele 24 de luni urmând să curgă din ianuarie 2022, indiferent dacă lucrează deja de peste 2 ani pe minim.