După S&P, Moody’s și Fitch, care au pus Rusia la junk sau „gunoi”, astăzi a venit rândul JCR – agenția japoneză de rating.

HotNews.roFoto: Hotnews

JCR a coborât ratingul la B+ cu perspectivă negativă, de la BBB (negativ).

Conform agenției japoneze, sancțiunile financiare au îngreunat pentru Rusia decontarea plăților în valută străină, crescând probabilitatea ca plățile principalului și dobânzile obligațiunilor guvernamentale rusești denominate în dolari să nu fie efectuate la timp.

Rezervele valutare deținute de Banca Centrală Rusă în SUA și BCE au fost efectiv înghețate, ceea ce face dificilă apărarea monedei și erodează încrederea în rublă.

Retragerile de depozite de la băncile interne s-au accelerat, ceea ce duce la temeri privind o criză bancară.

În plus, spune JCR, este de așteptat ca sancțiunile financiare să fie întărite, ceea ce va îngreuna și plățile dobânzilor pentru obligațiunile în valută programate de la jumătatea lunii martie.