După ce am avut un memorandum în sensul ieșirii României în Banca Internațională de Investiții (BII) controlată de Rusia, acum Ministerul Finanțelor a realizat un proiect de lege prin care Guvernul să fie mandatat să facă demersurile necesare.

Proiect lege ieșire din Banca Internationala de Investitii (click pentru a deschide)
Practic, se va denunța acordul interguvernamental privind înființarea băncii semnat la Moscova în 1970.
De asemenea, se va urmări coordonarea cu Cehia, Slovacia și Bulgaria, în scopul unei ieșiri simultane din BII și stabilirii unor modalități similare de ieșire.
Conform prevederilor documentare statuare, la retragerea din acționariat, statului membru i se scade valoarea capitalului vărsat și anume 26,1 milioane euro, fiind valoarea obligațiilor față de bancă.
MF spune că nu se poate defini, momentan, impactul financiar.
Cine a cumpărat titluri emise de bancă
Conform notei de fundamentare, portofoliul de titluri de valoare emise de BII pe piața românească este de aproximativ 1,4 miliarde lei, fiind datorie emisă în moneda națională.
Printre principalii investitori se numără:
NN Pensii (cel mai mare investitor)
BCR Erste Asset Management
BRD Asset Management
Banca Transilvania
BRD Pensii
BT Asset Management
Alții.
UPDATE
Ministerul Finanțelor a publicat și proiectul de ieșire din Banca Internațională de Cooperare Economică. Retragerea din această bancă se va face în 6 luni de la notificare, conform notei de fundamentare. Va fi o ieșire coordonată cu Polonia, Cehia, Slovacia și Bulgaria.
Conform prevederilor documentelor statutare, la retragere se scade valoarea capitalului vărsat, anume 14,23 milioane euro.