Firmele care au angajați încadrați cu salariul minim le pot mări salariile cu 200 lei, bani care nu vor fi taxați, din iunie. Adică nu se vor plăti impozit pe venit și contribuții. Ordonanța de urgență a apărut în Monitorul oficial.

SalariiFoto: Dreamstime.com

De precizat că nu este o obligație, ci o opțiune. Dacă angajatorul vrea să facă asta sau nu, e decizia lui.

Această măsură se aplică până la finalul anului.

Practic, așa cum spune ordonanța, salariul ar trebui mărit de la 2.550 lei, la 2750 lei. Cu alte cuvinte, dacă se întâmplă asta, angajatul ar urma să aibă în mână 1.724 lei.

Ordonanța mai spune că nivelul salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, este de 2.750 de lei, în cazul persoanelor nouangajate în perioada 1 iunie—31 decembrie 2022 inclusiv.

Actul normativ precizează că bugetarii nu vor beneficia de prevederile acestei ordonanțe.

Sursă foto: DreamStime.com