„ Noi am verificat în ultimele 12 luni 87 de persoane fizice, care au obținut venituri din acest gen de activități. În cazul a 56 de persoane fizice s-a stabilit că nu au declarat integral sau chiar deloc, le-am calculat impozitul, iar impozitele stabilite sunt în valoare de 6,1 milioane de lei, aproape 1 milion de euro.”, a declarat șeful ANAF, Lucian Heiuș, potrivit Kanal D. ”Ce ar putea face statul cu acești bani? Se pot face multe lucruri, putem să băgăm apă și canal pe două străzi, poate să asfaltăm străzile într-un sat mai mic”, a mai spus Heiuș.

Lucian HeiusFoto: Hotnews

”Urmărim banii care vin de la Facebook și vedem ce bani intră în conturile din România. Le-am făcut calculul, le-am emis decizia și le-am luat banii. Îmi doresc ca în perioada următoare să reușim să creăm un departament în cadrul Antifraudă ca să urmărim activ din mediul online. Soluția este ca să avem programele informatice care să facă acest lucru și nouă să ne apară niște stegulețe, niște atenționări că o persoană apare foarte des într-un asemenea mediu, obține venituri de acolo și nu le declară ”, a precizat președintele ANAF, Lucian Heiuș.

Reamintim că la începutul acestei săptămâni Lucian Heiuș a menționat că sunt în curs controale la influenceri și că va ieși public pentru a anunța rezultatele controalelor.