Patinoarul dorit de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, ar putea primi 10 milioane lei la bugetul pe 2023, un amendament în acest sens fiind adoptat în Comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament.

Daniel BăluțăFoto: AGERPRES

Conform amendamentului: se pot aloca Ministerului Dezvoltării, prin HG, sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru contractul de proiectare și execuție, reconversie Corp C2 în Club sportiv școlar patinoar încheiat de Sectorul 4 al Municipiului București. Suma necesară este de 10 milioane lei.

Acest patinoar, conform amendamentului, este pentru a organiza și găzdui competiții sportive specifice.

Daniel Băluță spunea în septembrie că a demarat lucrările la patinoar.

„Știm cât de necesar este un astfel de complex sportiv, mai ales că, la ora actuală, Bucureștiul este singura capitală europeană care nu are patinoar competițional. Iubitorii sporturilor pe gheață trebuie să parcurgă zeci, ori sute de kilometri pentru a-și satisface pasiunea, mulți dintre copii alegând să se antreneze, astăzi, cu rolele prin parcuri”, spunea el pe Facebook.

  • „În curând, comunitatea noastră, a Sectorului 4, va acoperi această lipsă și va veni în sprijinul acestora, dar și a sportivilor de performanță din cadrul Federației Române de Hochei pe Gheață. Pe terenul unei baze care a aparținut Totul Verde. SA, am început lucrările la fundația noii construcții.
  • Patinoarul va dispune de tribune, vestiare, cabinete medicale, spații administrative, locuri de parcare și spații de relaxare amenajate în așa fel încât părinții, care își înscriu copiii la activități sportive, să îi poată urmări la antrenamente.
  • Aici, se vor putea organiza și diferite spectacole pe gheață, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari”