Consiliul Economic și Social (CES) a dat aviz negativ proiectului ASF cu privire la înghețarea tarifelor RCA, fiind unanimitate. De precizat că acest aviz este consultativ.

Sediul ASFFoto: AGERPRES

În cadrul ședinței, Simona Dobrica, șef serviciu reglementare – ASF, a prezentat proiectul.

„În ultima perioadă a fost generată o evoluție ascendentă accelerată a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA, lucru care a condus la încadrarea unui număr mare de asigurați RCA în categoria asiguratului cu risc ridicat”, a spus ea.

A continuat: “Majorarea tarifelor de primă, practicarea unor tarife comparabile atât la încheierea contractelor RCA anuale dar și a celor subanuale, împreună cu politica majorității asigurătorilor de a nu oferi plata în rate la comercializarea contractelor RCA, a apărut în contextul unei creșteri ample a prețurilor la energie și materii prime înregistrate la nivelul economiei naționale, care generează dificultăți financiare atât pentru populație, cât și operatorilor economici de a încheia această asigurare RCA pentru vehiculele aflate în proprietate”.

Factorii menționați, spune ea, pot duce la nerespectarea obligației legale de achiziționare asigurării RCA și de a menține această valabilitate pe toată durata înmatriculării sau înregistrării vehiculelor.

De asemenea a mai afirmat că situația poate duce la imposibilitatea acoperirii riscului la care sunt expuși ceilalți participanți la trafic și la creșterea riscului la care sunt supuși participanții la trafic mai ales atunci când în urma accidentului rezultă vătămări corporale grave sau chiar deces.

Un alt lucru menționat de ea este și: creșterea nevoii de finanțare a fondului național de protecție.

„Proiectul propune o situație de remediere a stării de fapt prin înghețarea temporară pentru 6 luni a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA. Dacă tarifele practicate în 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele aplicate în 1 martie 2023, asigurătorii vor fi obligați să aplice cel mai mic tarif de primă dintre cele două”, a precizat Simona Dobrica.

  • „Variația medie a tarifului de referință 2023 versus primele practicate efectiv ca medie de asigurători în martie 2022 este cam de +15%. Pentru persoanele juridice există un maxim și de 33%. Pentru persoanele fizice de 82%, însă noi am mers pe medii”.

„Asigurătorii vor trebui să poată să plătească daunele produse în această perioadă. Este necesară luarea unor măsuri și în acest sens”, a mai afirmat reprezentanta ASF.

Alin Chitu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor a afirmat, referitor la acest document: "Am primit avizele de la Consiliul Concurenței și Ministerul Justiției, care ne-a solicitat consultarea cu Ministerul Economiei, Ministerul Antreprenoriarului, respectiv MAE. Între timp am obținut de la Ministerul Economiei și de la MACE (probabil se referă cel al Antreprenoriatului n.r.), înțeleg că au fost transmise punctele de vedere conform cărora nu consideră că intră în sfera dânșilor de competență".

Nu este clar dacă există avizul MAE.