Programul de guvernare ne arată că se apropie alegerile și sunt câteva promisiuni. În plus, se introduce un concept de „patriotism economic”, care e doar marketing politic: sună bine. Nu se poate realiza așa ceva în timpul guvernării nici dacă s-ar vrea cu adevărat, timpul e prea scurt.

Marcel Ciolacu susține declarații de presăFoto: Inquam Photos / George Calin

Pe scurt:

  • Programul nu e acordat cu situația economică internațională care nu e deloc pozitivă și nu văd cum România ar putea să facă altceva - Mircea Coșea.
  • Domnul ministru de la Finanțe (Adrian Câciu), care a fost un eșec total din punct de vedere al politicii pe care a dus-o, a fost promovat la Fonduri Europene – Mircea Coșea
  • PNRR-ul este foarte întârziat. Chiar dacă am lua banii, efectul lor în economie se va vedea peste un an sau un an și jumătate. Deci în acest mandat nu are niciun efect.
  • Această sintagmă nu mai are niciun fel de aplicabilitate în Europa: patriotism economic.
  • Începem să cerem mărfuri românești la raft? Să reducem importurile? Nu se poate face într-un an – Mircea Coșea
  • Un astfel de program contribuie la consolidarea unui fenomen periculos: pierderea încrederii cetățeanului în clasa politică și în Guvern. Nu poți să crezi așa ceva
  • Ai o invazie de lucruri oribile: crime, atacuri pe stradă. Siguranța cetățeanului este în criză. Toate lucrurile astea cetățeanul le resimte
  • În toată țara e o sărăcie care începe să se vadă cu ochiul liber.
  • Nu reușim să punctăm lucrurile esențiale și anume să renunțăm la cosmetizări și să trecem la reforme adevărate.
  • Programul de Guvernare se bazează în proporție de peste 90% pe fostul program – Tănase Stamule
  • Bugetul obligă Guvernul să aibă o abordare conservatoare
  • Deficitul trebuie să scadă sub 4% în 2023. Ideal ar fi fost 3% anul viitor.
  • Legal, trebuie să creștem cu 20% pensiile. Va fi un efort bugetar foarte mare.
  • Patriotismul economic menționat în program este marketing politic -Tănase Stamule

„E un program electoral și populist. Ar fi bine să fie așa cum se dorește în acest program, adică să transformăm această țară dintr-una aflată într-o situație foarte precară din punct de vedere economic și social, într-una prosperă, una dintre cele mai importante din Europa cu un venit pe cap de locuitor și un venit minim garantat mare”, susține profesorul de economie Mircea Coșea.

Din păcate, spune el, nu vede soluțiile, acestea fiind doar „niște deziderate, niște dorințe care se izbesc de trei lucruri care nu se găsesc în acest program”.

Programul de guvernare nu este ancorat la situația economică

În primul rând, programul nu este racordat la situația economică generală și internațională.

„Noi intrăm într-o situație dificilă în foarte scurt timp, dacă nu chiar într-o lună de zile, pentru că Europa a intrat într-o recesiune tehnică, lucrurile merg foarte prost din punct de vedere al sistemului bancar american care începe să fie vizibil și în Europa”, explică profesorul.

  • Nu avem, încă, o soluție pentru această iarnă la prețul energiei în Europa.

„Dacă mai adăugăm și războiul din Ucraina, lucrurile nu sunt deloc pozitive pentru cadrul internațional și nu văd cum România ar putea să fie o excepție, o insulă de fericire într-un ocean aflat în furtună. E complicat”, precizează Mircea Coșea.

Programul nu are surse de finanțare / Adrian Câciu, un eșec de la Finanțe, mutat la fonduri europene

„În al doilea rând, nu văd sursele de finanțare. Toate lucrurile arătate în program cer o finanțare importantă”, a spus el.

Finanțarea poate să fie din două părți, dacă vrem una corectă și sănătoasă:

1. PNRR – care este în întârziere.

„Domnul ministru de la Finanțe, care a fost un eșec total din punct de vedere al politicii pe care a dus-o, a fost promovat la Fonduri Europene. Mi se pare că lucrurile sunt din ce în ce mai grave”, afirmă el.

• PNRR-ul este foarte întârziat. Chiar dacă am lua banii, efectul lor în economie este mai mult de un an sau un an și jumătate. Deci în acest mandat nu are niciun efect.

2. Mediul economic „este afectat mult de politica greșită a fostului Ministru de Finanțe care l-a încărcat cu taxe, impozite făcând exact cum nu au făcut alții”.

Potrivit lui Coșea, alții au eliberat mediul economic ca să poată să creeze valoare, iar noi l-am strâns de gât cu taxe și impozite.

„Din acest punct de vedere, finanțarea sănătoasă din interior nu o văd. Ce facem? Ne împrumutăm iar? Ridicăm iar cota de îndatorare? Nu mi se pare corect”, a spus el.

Programele nu au explicație

În al treilea rând, toate programele care sunt puse acolo nu au o explicație.

„Spre exemplu: vom reduce prețurile la alimente. În ce fel? Care e metoda? Ce putem să facem?”, a spus el.

  • „Această sintagmă nu mai are niciun fel de aplicabilitate în Europa: patriotism economic. Începem să cerem mărfuri românești la raft? Să reducem importurile? Asta înseamnă timp pentru că reconstrucția industriei prelucrătoare din industrie procesatoare în agricultură cere timp. Nu se poate face într-un an”.

În concluzie, problema programulului este că:

1. Nu e acordat cu situația economică internațională care nu e deloc pozitivă și nu văd cum România ar putea să facă altceva.

2. Sursele de finanțare sunt necunoscute. Nu știm de unde, cum și în ce fel.

3. Toate programele cer timp, adică mai mult decât mandatul acestui Guvern.

Nu poți să crezi programul de Guvernare al Guvernului Ciolacu

„Un astfel de program contribuie la consolidarea unui fenomen periculos: pierderea încrederii cetățeanului în clasa politică și în Guvern. Nu poți să crezi așa ceva”, spune Mircea Coșea.

  • Când vezi că ai ajuns să cumperi roșii la bucată, că vrei să scazi inflația dar nu știi cum să faci cu prețurile la alimentele de bază, când vezi că lucrurile merg atât de rău încât au apărut niște fenomene curioase: iar au apărut boli, tuberculoză în România, nu sunt medicamente, bolnavii de cancer suferă, spitalele nu au medicamente.
  • Ai o invazie de lucruri oribile: crime, atacuri pe stradă. Siguranța cetățeanului este în criză. Toate lucrurile astea cetățeanul le resimte. Nu vorbim de București. Bucureștiul e altceva. În toată țara e o sărăcie care începe să se vadă cu ochiul liber. E greu să crezi că peste câteva luni o să ai 500 de euro pe lună.

„Nu sunt bucuros că lucrurile vor intra în normal. Va fi același lucru. Oamenii sunt cam aceiași. Nu reușim să punctăm lucrurile esențiale și anume să renunțăm la cosmetizări și să trecem la reforme adevărate”, afirmă profesorul de economie.

  • Reformele adevărate costă bani și nemulțumesc populația pentru că trebuie să reduci cheltuielile, să îngheți salariile, să mărești impozitele.
  • Altfel n-ai cum să faci. Lucrurile astea nu vor fi făcute pentru că intrăm în perioada electorală.

Programul de Guvernare se bazează pe fostul document / Patriotism economic: marketing politic

Tănase Stamule, profesor ASE, susține că programul de Guvernare se bazează în proporție de peste 90% pe fostul program.

„Nu introduce elemente noi de tip creșteri de taxe. Va fi o abordare conservatoare, deoarece adevăratul program de guvernare este PNRR și reducerea deficitului conform legislației europene”, a spus el.

  • Se vor face anumite măsuri pentru reducerea deficitului pe balanța comercială. În special este vorba despre scheme dedicate pentru industriile mari în deficit. Acestea vor fi realizate la Ministerul de Finanțe.

Avem două mari hopuri, potrivit lui Stamule:

1. Acoperirea nevoilor de cheltuieli bugetare. Avem câteva zeci de miliarde lei lipsă anul acesta. Va trebui să vedem cum facem să acoperim această gaură.

2. Deficitul trebuie să scadă sub 4% în 2023. Ideal ar fi fost 3% anul viitor.

„Eu vă spun ce cheltuieli avem în plus. Conform legislației, anul viitor trebuie să creștem pensiile cu cel puțin inflația de anul trecut. Deci, legal, trebuie să creștem cu 20% pensiile. Va fi un efort bugetar foarte mare. Conform înțelegerii cu sindicate din educație, trebuie să creștem cu 50% toată grila de salarizare din primul an, adică de anul viitor”, a precizat Tănase Stamule.

  • „Aceste două eforturi bugetare vor pune presiune anul viitor și nu cred că vor permite alte măsuri sociale în afară de acestea”.
  • "Având în vedere și scăderea inflației, asta înseamnă și venituri mai mici la bugetul de stat, și vedem inclusiv o oarecare frânare economică regională".

„Acest guvern va avea o abordare conservatoare pe cheltuieli pentru că nu are alternativă”, a mai afirmat el.

Patriotismul economic menționat în program este marketing politic pentru că este și o nevoie, spune Stamule.

„Deficitul balanței comerciale este generator de inflație. Ori creștem producția locală, ori scădem forța importurilor, ceea ce nu cred că e sănătos. E un mesaj economic corect, dar împachetat într-o poveste electorală”, a mai arătat profesorul ASE.

Câteva păreri cu privire la unii miniștri: Raluca Turcan n-a avut rezultate nicăieri

Mircea Coșea spune că Marcel Boloș (viitorul Ministru al Finanțelor) „s-a străduit să facă un lucru pe care eu nu l-am apreciat, dar i-am apreciat strădania, anume voucherizarea României. Cu asta s-a ocupat, dar măcar s-a ocupat cu ceva”.

Raluca Turcan o să fie la Cultură.

„Ea n-a avut rezultate nicăieri, dar acum o vedem acolo”, a precizat el.

De asemenea, a amintit că l-a criticat tot timpul pe Adrian Câciu „pentru felul în care NU a înțeles economia”.

„Astea sunt păreri personale dar n-aș vrea să mă pronunț definitiv. Le dăm șansa, poate sunt oameni care vor face treabă. Deocamdată am aceste rezerve”, afirmă el.