Cea mai mare bancă din România se numește Transilvania, iar în 2007-2008 era aproape în colaps, își amintește Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

BNR - Banca NationalaFoto: Hotnews / Florin Barbuta

“Ea (banca n.r.) ieșise la măritat, voia să-și mărească capitalul, a început criza. Au jucat-o comercial. În mijlocul Clujului a apărut cineva în magazinul ăla central și a început să strige: Scoateți-vă banii de la Banca Transilvania, că moare!”, a spus el

A continuat: „Ce vă spun nu e un secret. S-a mai mușamalizat. Nici acum nu se știe cine a fost individul care a strigat asta”.

„Mi-am dat seama că era o problemă serioasă. Am zis să dăm un credit special pentru că era solvabilă, nu avea lichiditate. Ridic problema în Consiliul de Administrație. Cineva a pus o frână: Nu domnu’ guvernator, avem o probleme cu inflația. Ce credit special?”, își amintește el, precizând că este vorba despre reprezentantul politicii monetare și viceguvernatorul care se ocupa de politică monetară.

I-ar fi spus: “Stai mă puțin, că sunt complementare. Dacă se prăbușește Banca Transilvania, care nu era atunci mare, înseamnă criză. Chiar inflația se poate inflama. Nu știm. Poate să fie un tăvălug”.

“Dacă rezolvarea acestei probleme nu se făcea sub același acoperiș, ci prin schimb de informații, trimiteai la o instituție, ea răspundea, acolo erau alți profesioniști, alți deștepți... că țara e plină de oameni deștepți, nu? Fiecare are gândirea lui. Ce pățeam? O pățeam rău de tot în 2007-2008”, afirmă Isărescu.

Protecția consumatorului de credite ar trebui să fie într-o altă direcție la BNR

„Ați văzut câte bănci centrale au preluat protecția consumatorilor. În momentul în care accept o asemenea schimbare legislativ, o accept sub ideea că sub același acoperiș lucrurile pot să fie complementare, pentru că ele sunt complementare. Nicio bancă nu are interesul să-și omoare clienții. Se pot rezolva mai ușor sub același acoperit dar sub direcții deosebite”, a spus guvernatorul.

  • „Nu văd cum aș putea să-l trimit pe cel de la supraveghere să se uite și așa și așa, și la indicatori și să-l mângâie pe creștet și pe consumator.”

„Să lăsăm supravegherea financiară să fie ceea ce trebuie să fie. Să lăsăm supravegherea prudențială să fie ceea ce trebuie să fie: să țină la stabilitatea sistemului financiar-bancar pentru că este esențială”, conchide Isărescu.