Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a intensificat presiunile asupra băncilor din zona euro pentru ca acestea să îşi reducă expunerea pe Rusia, a declarat preşedintele Consiliului de supraveghere de la BCE, Andrea Enria într-un interviu pentru Financial Times, citat de Reuters și Agerpres.

Sediu al băncii Raiffeisen din RusiaFoto: DreamsTime / Stanislav Okulov

Multe din cele 45 de bănci occidentale cu filiale în Rusia au încercat să plece din această ţară însă doar câteva au şi reuşit să facă acest lucru, deseori la costuri semnificative. Cele două bănci cu cea mai mare expunere pe Rusia, şi care sunt ambele supervizate de BCE, sunt grupul austriac Raiffeisen Bank International şi cel italian UniCredit.

„Desigur că punem presiune asupra băncilor să îşi gestioneze în mod activ riscurile cu expunerile lor pe Rusia. Orice oportunitate pentru bănci de ieşi din aceste afaceri ar fi ceva atractiv din punct de vedere al supervizorilor”, a spus Enria.

Rusia pune condiții pentru plecarea companiilor „neprietenoase”

Băncile occidentale care îşi făceau planuri pentru o ieşire rapidă din Rusia au primit o lovitură anul trecut, când preşedintele Vladimir Putin a anunţat că proprietari străini din ţările „neprietenoase” nu vor putea finaliza tranzacţii de plecare din Rusia fără aprobarea ministerului de finanțe de la Moscova.

„Fereastra pentru o vânzare s-a mai închis un pic”, a recunoscut Enria.

Grupul bancar francez Societe Generale este una din puţinele bănci occidentale care a reuşit să finalizeze vânzarea subsidiarei din Rusia. Însă grupul francez a primit o lovitură de 3,1 miliarde de euro atunci când a acceptat să îşi vândă operaţiunile din Rsia către miliardarul Vladimir Potanin, un apropiat al Kremlin.

Un alt motiv de îngrijorare pentru BCE este legat de criza economică provocată de invazia rusească din Ucraina, care a majorat preţurile la energie şi alte materii prime şi de asemenea o creştere fără precedent a dobânzii de referinţă a BCE.

BCE este îngrijorată de portofoliile băncilor europene

Enria le-a spus jurnaliştilor că deşi profiturile şi nivelul de capital al băncilor au fost impulsionate de dobânzile mai mari, BCE are îngrijorări că semnalele referitoare la costurile mai mari cu împrumuturile şi încetinirea creşterii economice ar putea duce la o nouă acumulare de credite neperformante.

„Pentru anumite portofolii şi linii de afaceri costurile asociate cu deteriorarea calităţii activelor ar putea să fie mai mari decât beneficiile pe parte de venituri, pe măsură ce dobânzile continuă să crească”, a spus Enria, adăugând că a avut loc o creştere a aşa-numitelor credite neperformante de tip „stage 2”.

De asemenea, oficialii BCE sunt îngrijoraţi că unele bănci nu au constituit suficiente provizioane pentru a acoperi pierderile potenţiale rezultate de pe urma actualelor credite neperformante. Enria a dezvăluit că anul trecut a majorat cerinţe de capital pentru 24 de astfel de bănci.

BCE este însărcinată cu supravegherea directă a celor mai importante bănci în cadrul mecanismului unic de supraveghere (MUS).

În prezent, 109 bănci fac obiectul supravegherii directe de către BCE. Aceste bănci fie sunt cele mai mari din ţările lor respective sau deţin active totale de peste 30 de miliarde euro, fie desfăşoară operaţiuni transfrontaliere semnificative. Ele deţin aproape 82% din activele bancare ale ţărilor în cauză.

Urmărește ultimele evoluții din a 614-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.