Acționarii Aedificium Banca pentru Locuințe SA (ABL) au hotărât demararea procesului de renunțare la autorizația de funcționare, decizia lor fiind transmisă Băncii Naționale a României,în vederea obținerii aprobării prealabile a acesteia, arată banca (fosta Raiffeisen Banca pentru Locuințe).

Piata imobiliara. Bloc de locuinte in constructieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Marți, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor ABL a decis demararea procesului de renunțare la autorizația de instituție de credit, ce presupune dizolvarea, urmată de lichidarea voluntară a ABL. Prin procesul de lichidare voluntară se va asigura o procedură ordonată și transparentă, cu respectarea legii și a drepturilor tuturor creditorilor ABL.

Pe parcursul procesului de lichidare voluntară, ABL își va achita integral obligațiile față de clienții săi și ceilalți creditori. În cazul în care clienții ABL nu au putut fi contactați sau nu au transmis detaliile necesare transferării sumelor cuvenite acestora, ABL va consemna sumele respective către Raiffeisen Bank România, de unde pot fi ridicate de către aceștia.

„În funcție de evoluțiile ulterioare și de răspunsul ce ne va fi comunicat de Banca Națională a României, vom reveni cu precizări pentru clienții noștri în ceea ce privește modalitatea de derulare a contractelor existente de economisire-creditare în domeniul locativ. Subliniem că, în prezent, derularea acestora are loc în condiții normale, în acord cu legea și cu prevederile cadrului contractual aplicabil", a declarat Mădălina Badea, Președinte, Aedificium Banca pentru Locuințe.

De asemenea, prin implementarea procesului de încetare a activității bancare și de lichidare voluntară, se urmărește minimizarea impactului și protejarea intereselor tuturor părților interesate (stakeholders) în perioada următoare.

Din 2019, Raiffeisen Bank România este acționarul principal al Aedificium Banca pentru Locuințe, cu o participație de 99,9993%.

În 2015, Curtea de Conturi a acuzat BCR Banca pentru Locuinţe şi Aedificium Banca pentru Locuinţe SA (fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinţe) că nu au respectat legea atunci când au acordat primele de stat şi unor beneficiari care nu au folosit sistemul bauspar pentru contractarea unui credit. Programul presupunea că o persoană economiseşte pentru o perioadă de cel puţin cinci ani, după care este eligibilă pentru un credit pentru achiziţia, construcţia sau îmbunătăţirea unei locuinţe, în condiţii mai avantajoase de dobândă decât cele de la nivelul pieţei. În adresa înaintată instanţei, Curtea de Conturi arăta că de primă ar fi beneficiat şi persoanele sub 18 ani, care nu aveau vârsta legală pentru a contracta un credit, dar şi cele înaintate în vârstă, care ar fi depăşit vârsta maximă acceptată în normele de creditare, inclusiv mai mulţi membri ai aceleaşi familii.