2023 a fost un an economic tare complicat pentru România. Inflația a mers în jos, în ton cu evoluția în Europa, chiar dacă mai lent. Dar economia a încetinit în partea a doua a anului și creșterea reală a PIB va fi probabil în jur de 2%, sub cea prognozată, scrie academicianul Daniel Dăianu în ediția a 14-a a Euromonitorului publicat de BNR.
Cea mai acută problemă a României (alături de deficitele externe și slăbiciuni instituționale) este deficitul bugetar, care în 2023 a rămas probabil în jur de 6% din PIB – precum în 2022 (când deficitul ESA, metodologie europeană, a fost 6,23 la sută).
România este sub incidența procedurii de deficit excesiv și are probabil cel mai mare deficit structural în UE. Ținta asumată de guvern pentru 2023, de 4,4 la sută din PIB, a fost nerealistă și judecată ca atare de Consiliul Fiscal în opinia privind bugetul public, a cărei construcție a fost cu hibe (venituri supraestimate și cheltuieli subestimate).
Se impune adoptarea de măsuri fiscal-bugetare care să permită îndreptarea deficitului bugetar către 3 la sută din PIB în câțiva ani.
Dezbaterea publică privind corectarea deficitului – pe parte de venituri versus pe parte de cheltuieli a evidențiat multă demagogie, detașare de realitate, neînțelegerea unor compromisuri (engl. trade-offs) inevitabile în politica economică.
Nu se poate obține reducerea deficitelor fără dureri, fără a distribui efortul de corecție echitabil. Dacă fiecare vrea să fie scutit de participarea la acest efort, cine să suporte povara? Și nici nu este normal ca cei mai neajutorați să fie cei care suportă costul cel mai mare. Pentru orice analiză serioasă este clar că ajustarea trebuie făcută în principal pe partea de venituri.
Într-un stat al UE cu venituri fiscale inclusiv contribuții ultrajoase (circa 27% din PIB, când media în UE este de peste 40% din PIB), cu subfinanțare masivă și cronică a educației și sănătății publice, cu evaziune fiscală și evitare a plații taxelor și impozitelor aproape instituționalizate, cu un gap la colectarea de TVA de peste 36% față de media din UE de circa 5%, aceasta este alternativa de bun simț, logică.
România trebuie să cheltuiască mai eficient și de aceea sunt necesare spending reviews (cum se fac în OCDE, organizație în care România vrea să intre) – pentru 2023 trebuie elaborate asemenea documente pentru Sănătate și Educație. Dar nu poți tăia cheltuielile publice cu satârul într-o țară în care acestea sunt la cel mai jos nivel din Uniune, în care cetățenii sunt privați de bunuri publice și servicii în cantitatea necesară. Iar fondurile UE nu pot suplini ceea ce trebuie să facă bugetul public.
De la un prag critic în jos reducerea drastică de cheltuieli publice poate cauza economiei stricăciuni de ansamblu
De la un prag critic în jos reducerea drastică de cheltuieli publice poate cauza un mare salt de ineficiență și stricăciuni de ansamblu economiei. Deficitul bugetar anticipat de Consiliul Fiscal pentru 2024, în condițiile în care nu poate considera în evaluare venituri ipotetice (ce ar rezulta din digitalizare și ameliorare a colectării) și se manifestă impactul noii legi a pensiilor, ar depăși semnificativ 6% din PIB.
Măsuri suplimentare ar fi necesare din 2025 pentru a duce deficitul bugetar către 3 la sută din PIB în următorii ani.
Noua lege a pensiilor este necesară pentru a elimina inechități flagrante în sistemul de asistență socială, pentru a ține cont de îmbătrânirea populației, pentru a ajuta sustenabilitatea acestuia. Dar impactul pe termen imediat și mediu este sever, mărește deficitul mult fiind vorba de cheltuieli permanente.
Deși necesară, Legea Pensiilor aduce un risc de ordin fiscal, pentru consolidarea bugetară. Ar fi fost bine ca aplicarea acestei legi să fie eșalonată, pe câțiva ani.
A crede că se poate realiza corecția deficitului bugetar prin taxa prin inflație (engl. inflation tax) este o iluzie; această taxă poate ajuta marginal, dar nu decisiv. Ar putea numai dacă ar mai exista un alt mare șoc pe latura ofertei, care să creeze un nou puseu inflaționist și care să nu fie urmat de indexări de salarii și pensii compensatorii.
Oricum, este nevoie de continuarea reformei fiscale, care să corecteze un regim fiscal profund inechitabil (prin scutiri și portițe), ce este rezultat și al capturării politicii fiscale de către grupuri de interese.
Trebuie totodată să se colecteze mult mai bine; ANAF are nevoie de o revoluție în acest sens
Trebuie totodată să se colecteze mult mai bine; ANAF are nevoie de o revoluție în acest sens, ce implică nu numai digitalizare. În acest scop este nevoie și de combaterea fermă a evaziunii fiscale și a optimizărilor fiscale.
Reforma fiscalității implică și reforme privind piața muncii, care este puternic distorsionată. Din populația activă numai 5,5 milioane sunt cu contracte de muncă.
Foarte multe persoane lucrează în economie informală, peste 1,5 milioane sunt plătite cu salariul minim, mulți cetățeni nu contribuie la sistemul de asigurări.
România are cea mai scăzută participare pe piața muncii în UE – 68 la sută față de peste circa 78 la sută în UE. Sunt multe de remediat pe piața muncii, cum arată și rapoarte ale BM și FMI, ale CE. Și PNRR are prevederi în acest sens, așa cum are privind reforma fiscală. Contextul schițat mai sus privind economia românească subliniază, fie și implicit, importanța enormă a fondurilor europene (PNRR și CFM) – pentru reforme necesare și finanțarea de proiecte importante, digitalizare, tranziție energetică, dezvoltarea infrastructurii, competitivitate.
Banii europeni pot atenua efectul contracționist inevitabil al corecției deficitului bugetar. Această corecție este necesară și pentru a diminua deficitul de cont curent, care în 2023 se situează probabil în jur de 7 la sută din PIB (sub cel de aproape 9 la sută în 2022). Este de notat că sistemul bancar romanesc a rezistat bine la șocuri și că va fi pusă în funcțiune, în sfârșit, Banca de Dezvoltare.
2
4
