Angajații din Administrația Publică Locală intră în grevă de avertisment pe 31 ianuarie 2024 și apoi în grevă generală din 5 februarie pe termen nelimitat, conform unui comunicat de presă al Federației Columna-Scor.

Portofel cu baniFoto: GRAZVYDAS J / Panthermedia / Profimedia

Conform sursei citate, protestul urmărește rezolvarea următoarelor 3 revendicări:

1. Aplicarea integrală a prevederilor Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din Administrația Publică Locală, prin raportarea la salariul minim pe economie de 3.300 de lei.

"La acest moment, salariații din Administrația Publică Locală nu au garantate, prin Lege, majorări salariale, cum se întâmplă la demnitari sau alte categorii de personal din domeniul bugetar, fiind blocați 5 ani la rând de ordonanțele trenuleț", conform sursei citate.

2. Reformarea sistemului de finanțare a bugetelor locale.

"Administrația Publică Locală este poziționată într-o subfinanțare cronică și sistematică, sistemul de finanțare fiind anacronic și lipsit de coerență, autoritățile publice locale fiind în imposibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile și competențele prevăzute de Constituție și de Lege, situație care are impact negativ și în privința salarizării", arată sindicaliștii.

3. Deblocarea negocierilor colective pentru funcționarii publici la nivel de grup de unități/sector de activitate și stoparea ingerinței politicului în exercitarea funcției publice.

"Federația COLUMNA-SCOR va asigura în perioada următoare respectarea tuturor pașilor legali necesari pentru desfășurarea acțiunii greviste astfel încât nemulțumirile salariaților din Administrația Publică Locală să își găsească în cel mai scurt timp o soluționare favorabilă", arată Federația.