În ultimele trei decenii, circumstanțele financiare în care s-au născut copiii au determinat din ce în ce mai mult unde au ajuns ei ca adulți. A crește într-un mediu dezavantajat din punct de vedere socio-economic are efecte importante și de lungă durată asupra întregii vieți. Un nou studiu bazat pe datele unui sondaj făcut la nivel european din 27 de țări explorează modul în care dezavantajele socio-economice din copilărie afectează în adolescență accesul pe piața muncii și calculează costul echivalent în PIB la nivel de țară al unei copilării trăite în sărăcie.
Constatările cheie ale studiului sunt următoarele:
- Creșterea într-un mediu dezavantajat socio-economic este asociată cu un grad de ocupare mai redus, cu venituri mai mici și o sănătate mai precară mai târziu în viață. În medie, în țările europene, adulții de vârstă activă (25-59 de ani) care au experimentat o copilărie trăită în sărăcie au cu 3-6 puncte procentuale mai puține șanse de a fi angajați iar apoi, odată integrați în muncă câștigă cu aproximativ 20-21% mai puțin pe an.
- Adulții care s-au confruntat cu un dezavantaje în copilărie au, de asemenea, o stare de sănătate mai proastă, echivalentă în medie cu o reducere de aproximativ două săptămâni pe an a timpului trăit în deplină sănătate.
- Luate împreună, costurile de sănătate și cele legate de piața muncii asociate unei copilării dezavantajate sunt mari și costisitoare. Doar cele de pe piața muncii valorează, în medie, echivalentul a 1,6% din PIB în fiecare an, iar cele privind sănătatea reprezintă echivalentul anual a 1,9% din PIB, producând un cost total mediu echivalent a 3,4% din PIB, anual.Aceste estimări acoperă doar rezultatele pentru adulții în vârstă de muncă (25-59 de ani); dacă am include și populații mai în vârstă ar produce probabil costuri estimate mai mari.
Ponderea celor care nu dispun de lucrurile necesare pentru școală în jurul vârstei de 14 ani variază de la sub 1% în Finlanda la 56% în România
Dacă ne uităm la deprivarea materială, ponderea respondenților în jurul vârstei de 14 ani care spun că nu au posibilitatea de a avea o masă cu carne pe zi variază de la 3% în Danemarca și Suedia, la 30% în Ungaria.
În mod similar, ponderea celor care spun că nu dispun de lucrurile necesare pentru școală în jurul vârstei de 14 ani variază de la mai puțin de 1% în Finlanda și Suedia până la 11% în Grecia. Asta pe medie, pentru că dacă luăm în calcul pe cei cu cele mai mici venituri (prima chintilă de venit) aceste rate variază de la 12% în Danemarca la 93% în Ungaria și de la 4% în Suedia la 56% în România.
Ponderea respondenților cu părință în prima chintilă de venit care spun că nu au posibilitatea de a pleca într-o vacanță de minim 7 zile (cei în jurul vârstei de 14 ani) variază substanțial între țări: la cei cu veniturile cele mai mici ratele variază de la 61% în Finlanda la 99% în Grecia, Portugalia, Spania și Ungaria și 100% în România.
Educația joacă cel mai important rol: în medie, în cele 24 de țări analizate, nivelul redus de educație duce la o scădere cu 4 puncte procentuale a veniturilor anuale din muncă pentru bărbații din prima chintila de venit și o scădere cu 5 puncte procentuale pentru femeile din aceeași chintilă.
Rezultatele indică costuri mari pentru fiecare țară, totalizând în medie echivalentul a 3,4% din PIB anual.
Copiii din medii dezavantajate din punct de vedere socio-economic rămân adesea în urmă în educație, de exemplu, obținând scoruri mai mici la testele de abilități cognitive în copilăria timpurie și, adesea, părăsesc școala mai devreme decât colegii lor.
Copiii din medii dezavantajate au, de asemenea, mai multe șanse de a avea o sănătate fizică și mentală precară, mai susceptibili de a dezvolta dificultăți emoționale și comportamentale și o satisfacție considerabil mai mică a vieții.
Literatura privind mobilitatea intergenerațională a ilustrat de mult timp modul în care rezultatele sociale și economice ale adulților sunt strâns asociate cu statutul socio-economic al părinților lor de-a lungul timpului .
Mobilitatea socială se referă la schimbarea situației socio-economice a unei persoane, fie în raport cu părinții acestora (mobilitate intergenerațională), fie de-a lungul vieții (mobilitate intra-generațională).
Mobilitatea socială este legată de egalitatea de șanse: măsura în care oamenii au aceleași șanse de a se descurca bine în viață, indiferent de mediul socio-economic al părinților, sexul, vârsta, orientarea sexuală, rasa, etnia, locul de naștere sau alte circumstanțe aflate în afara controlului lor.
Mobilitatea socială și egalitatea de șanse pot fi măsurate în termeni de câștig, venit sau clasă socială, dar pot fi înțelese și ca cuprind alte dimensiuni ale bunăstării, cum ar fi sănătatea și educația.
Această „transmitere a dezavantajelor” părintești funcționează prin diverse canale cu efecte în cascadă care afectează multe domenii ale vieții, potrivit mai multor studii.
8
9
