SocGen si BNP Paribas au fost amendate cu cate 500.000 de euro
AMF a anuntat ca amenzile au fost aplicate din cauza unor erori precum promovarea ofertei de actiuni EDF catre clientii bancilor de retail, inainte ca prospectul privind listarea companiei energetice sa fie aprobat.
Reprezentantii ambelor companii au declarat ca regreta incidentele, adaugand ca acestea au avut loc in cadrul unor filiale si au fost in contradictie cu politicile bancilor.
Actiunile BNP Paribas s-au depreciat cu 0,8% in tranzactiile matinale, in timp ce cotatia titlurilor SocGen a coborat cu 0,5%.
Listarea la bursa a companiei EDF, in 2005, a fost una dintre cele mai mari oferte publice initiale lansate in Franta.
SocGen a afisat un profit in scadere cu 83,7% in trimestrul al treilea, la 183 milioane euro (233,8 milioane dolari), castigurile bancii fiind afectate de o pierdere de 244 milioane euro in cadrul diviziei de investitii.
SocGen este prezenta in Romania prin BRD - Groupe Societe Generale. Aceasta este a doua banca din Romania, cu active care depasesc 12 miliarde de euro.

Dan Amariei, la 20 de ani de la lansarea albumului Omul cu Șobolani – „Ne punem în cap”: „Existau niște locuri cu un farmec mișto, cum ar fi Lăptăria sau Motoarele, genul de locuri care nu cred că vor mai exista vreodată”
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA /
S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”