UPDATE Pierderile RBS ar putea atinge 31 de miliarde euro in 2008. RBS pierde peste 70% pe bursa londoneza
RBS anuntase initial ca se asteapta la o pierdere anuala din activitati exceptionale de 7,8 - 8,9 miliarde euro pentru exercitiul 2008.
Ulterior, banca a precizat ca se asteapta la pierderi din deprecierea activelor cuprinse intre 16,6 si 22,2 miliarde euro. Aceste pierderi sunt legate in principal de achizitia, in 2007, a bancii olandeze ABN Amro, in parteneriat cu belgienii de la Fortis si spaniolii de la Santander.
RBS a publicat aceste cifre luni, in raportul de activitate care precede publicarea oficiala a rezultatelor anuale, in 26 februarie.
"Conditiile pietei si ale creditului au devenit dificile in mod deosebit in trimestrul IV 2008", noteaza RBS, in acest document, subliniind ca, daca se exclude deprecierea activelor, exercitiul financiar ar fi fost echilibrat.
Cursul actiunilor RBS a cazut cu 36% saptamana trecuta, la 35 de pence, cel mai mic nivel din ultimii 10 ani.
Actiunile RBS cad cu peste 70% pe Bursa de la Londra
Actiunile RBS au scazut cu 71,18% pe Bursa de la Londra, la 10 pence, dupa anuntul privind posibile pierderi de 31 miliarde euro.

Ce înseamnă și ce impact ar putea avea decizia CEDO privind vaccinarea
VIDEO Regatul Unit în doliu: A murit prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta a II a / Ce mesaj au transmis Palatul Buckingham și premierul
Prințul Philip al Marii Britanii - 7 decenii de gafe și glume incorecte politic
VIDEO Primele imagini cu o maimuță controlând un joc video cu creierul prezentate de Neuralink, compania lui Elon Musk