Autoritatile din SUA au dat publicitatii o lista a victimelor fraudei pusa la cale de fostul sef al Nasdaq, Bernard Madoff. Lista se intinde pe 163 de pagini iar printre victimele escrocheriei de 50 de miliarde de dolari se numara Columbia University, American Jewish Congres, fostul mare jucator de baseball Sandy Koufax si unul dintre patronii echipei New York Mets, Fred Wilpon.

Lista a fost realizata de AlixPartners, din Dallas (Texas), o companie de consultanta angajata de cei care supervizeaza in prezent falimentul firmei Bernard L. Madoff Investment Securities LLC.

Potrivit unui material publicat in decembrie, fondul de investitii Fairfield Greenwich Group a pierdut 7,5 miliarde de dolari in urma fraudei pusa la cale de Bernard Madoff, fiind pe primul loc in lista companiilor ce au fost victime ale scandalului de pe Wall Street. Pierderile raportate de Fairfield Greenwich Group reprezinta mai mult de jumatate din activele firmei.

Anchetatorii sustin ca Madoff a mai infiintat un fond de investitii, bazat pe asa-numita "schema Ponzi". Procurorii sustin ca fraudele totale depasesc 50 de miliarde de dolari.

Schema Ponzi este o operatiune ilegala in managementul fondurilor de investitii, similara cu jocurile piramidale. Ea presupune returnarea de profituri exagerate investitorilor, fara nici o baza reala. Poarta numele lui Charles Ponzi, un imigrant italian care a ramas in istoria SUA drept unul dintre cei mai mari fraudatori.

Madoff, in varsta de 70 de ani, a fost acuzat de frauda. Daca va fi gasit vinovat, el risca 20 de ani de inchisoare si o amenda de 5 milioane de dolari.