Seful BC Carpatica, Ilie Carabulea, a declarat pentru Hotnews ca nu se asteapta la miscari de consolidare pe piata bancara in viitoarele 6 luni si ca actuala criza ar putea avea efecte benefice pe piata muncii si a schimburilor economice.

”Nu vad mari consolidari in piata, din simplul motiv ca acum nimeni nu are nevoie de nimeni. Nimeni nu vinde pentru ca nimeni nu cumpara. Fiecare banca isi duce cum poate crucea si asteapta vremuri mai bune. Dar as dori sa spun ca daca pana acum, Romania a crescut nesanatos, aceasta criza ne-a adus cu picioarele pe pamant. Abia ce se petrece acum este normal”, a spus Carabulea pentru Hotnews.

El a mai afirmat ca schimbarile pe care le-a operat la nivelul bancii (inlocuirea directorului general Nicolaie Hoanta cu Nicolae Surdu, fost director general al sucursalei Fortis Bank din Romania) reprezinta o trecere la nivel superior al businessului bancar pe care il conduce. ”Ne uitam si noi incotro se indreapta lumea bancara si ne adaptam strategia din mers. In acest moment, afacerile noastre aveau nevoie de aceasta miscare. Nicolae Hoanta nu a plecat din Carpatica, sa ne intelegem.

Dar am operat aceasta mutare pentru a ne adapta vremurilor si conditiilor noi din piata. Nu a fost vorba de criza, nu a fost vorba de neintelegeri sau de reprosuri. Daca va uitati peste cifre, veti vedea ca in ultimele luni, am crescut consistent. Nu avem ce sa ii reprosam ceva anume, cuiva anume. Pur si simplu actionarii au decis sa mearga pe acest drum”, a mai precizat Carabulea.

Recent, Banca Comerciala Carpatica a incheiat o majorare de capital, in urma careia a reusit sa stranga 26,82 milioane lei, dupa ce actionarii au subscris 96% din titlurile nou emise in cadrul unei operatiuni necesare pentru asigurarea unei rezistente mai bune la socurile macroeconomice si sistemice

Astfel, noul capital social al bancii va fi de 228,076 milioane lei, impartit in 2,28 miliarde de actiuni, cu valoarea nominala de 0,10 lei.

Titlurile Bancii Comerciale Carpatica sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti, sub simbolul BCC, valoarea de piata a bancii fiind de peste 225 milioane lei (53 milioane euro)