Prima Casa 4 a inceput. BCR a lansat incepand de luni programul. Clientii bancii vor plati o marja de 3,75%, iar cei fara istoric cu banca- 3,95% peste Euribor
"Suntem bucurosi ca am reusit sa incepem creditarea in cadrul celei de-a patra etapa a Programului Prima Casa. Putem, astfel, sa ne ajutam in continuare clientii sa-si indeplineasca visul de a-si cumpara locuinta dorita. BCR este cel mai mare creditor ipotecar din Romania si cel mai important sustinator al programului Prima Casa. BCR are un sold de 600 de milioane euro al creditelor acordate pana in prezent prin programul Prima Casa. Vom putea acorda imprumuturi inca un an si jumatate sau doi ani prin acest program, daca ne dublam expunerea", spune Oana Petrescu, Vicepresedinte Retail BCR.
Poate beneficia de credit Prima Casa 4 orice roman care nu detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia, nicio locuinta, indiferent de modul si momentul in care a fost dobandita, sau care detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia cel mult o locuinta, dobandita prin orice alt mod decat prin Program, in suprafata utila mai mica de 50m.p..
In cadrul programului se pot achizitiona locuinte: finalizate/ locuinte nefinalizate, aflate in diverse faze de constructie, destinate achizitionarii dupa finalizare sau locuinte noi, destinate achizitionarii dupa finalizare construite in baza autorizatiilor de construire eliberate dupa 22.02.2010. De asemenea, se pot construi locuinte viitoare de catre beneficiari individuali, in baza unei autorizatii de construire eliberata dupa 22.02.2010.
Primul pas pe care trebuie sa il faca o persoana care doreste sa achizitioneze o locuinta prin programul Prima Casa este sa vina la banca, chiar daca nu a gasit inca locuinta de care are nevoie. Consilierii BCR ii vor prezenta detalii privind creditul, documentele necesare pentru dosarul de credit, valoarea estimata preliminara a creditului si graficul de rambursare.
Dobanda este variabila si este formata din Euribor la 3 luni plus o marja de 3,75% pentru clientii cu istoric in relatia cu BCR (marja este de 3,95% pentru clientii fara istoric).
Astfel, pentru un credit de 40.000 de euro, pe o perioada de 30 de ani, rata lunara in acest moment (variaza in functie de EURIBOR) este de 219.22 Euro.
Clientii trebuie sa dispuna de un aport personal (avans) de 5% din pretul de achizitie al locuintei (care acopera diferenta dintre pretul de achizitie al locuintei rezultat din antecontractul de vanzare-cumparare sau din documentele specifice procedurilor de licitatie si finantarea garantata) ori din costul de construire (care acopera diferenta dintre valoarea din contractul de antrepriza si finantarea garantata).
Banca accepta pana la 3 coplatitori. Nu se percepe comision de acordare credit sau comision lunar de administrare. Comisionul de rambursare anticipata este zero.
Creditul este garantat partial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garantia emisa de FNGCIMM, in numele si in contul statului, avand valoare determinata, initial egala cu 50% din valoarea creditului acordat. Potrivit legii, clientul are de achitat un comision de gestiune de 0,49% datorat FNGCIMM aplicat la valoarea finantarii garantate- deci la jumatate din valoarea acordata a creditului. Comisionul de gestiune se va plati catre FNGCIMM in fiecare an si va fi calculat la valoarea soldului garantiei creditului de la data de 31 decembrie a anului precedent. In cazul in care clientul solicita din partea FNGCIMM o promisiune de garantare va plati un comision unic de analiza a promisiunii de garantare de 0.15% din valoarea promisiunii de garantare. Valabilitatea promisiunii de garantare este pe perioada de constructie, dar nu mai mult de 18 luni.
Solicitantii de credit trebuie sa constituie un depozit colateral insumand valoarea primelor trei rate lunare de dobanda si sa asigure locuinta achizitionata/construita din finantarea garantata impotriva tuturor riscurilor. Drepturile derivand din polita de asigurare vor fi cesionate in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice si a Bancii.
In baza Contractului de garantare incheiat cu FNGCIMM se va institui in favoarea statului roman si a bancii, proportional cu procentul de garantare, o ipoteca legala de rang I asupra locuintei achizitionate din finantarea garantata, cu notarea in cartea funciara a interdictiei de vanzare a acesteia pe o perioada de 5 ani si a interdictiei de grevare cu alte sarcini.
Evaluarea imobilului are un cost convenabil de 300 lei (inclusiv TVA) pentru un apartament.

Guvernul cu o singură femeie ministru a numit doar patru femei în funcția de prefect
11 lucruri pe care poate nu le știai despre femeile românce
Sir Alex Ferguson, frica de singurătate, mintea care-ți joacă feste și întrebarea firească: "Ce se întâmplă atunci când mori?"
FOTOGALERIE Lacul Plumbuita din Sectorul 2 este sufocat de gunoaie / Cum se plimbă locuitorii din Colentina într-un parc plin de deșeuri
Cei 5% avans ii momesc pe multi si cred ca si peste 10, si peste 20 de ani salariul lor va fi cel putin la fel de mare ca cel de azi. Cei putini ramasi necreditati, sa mai astepte ca se va prabusi piata imobiliara in curand dc. nu va cumpara nimeni la pretul impus de plafonul maxim al Primei Case 4.
pentru bani nu conteaza ca gradul de indatorare creste de la luna la luna... ca romanului ii scade puterea de cumparare si deci in prealabil puterea de a sustine o rata timp de 30 ani...
pt 40.000 euro pe 30 ani sa platesti aproape 1000 lei in conditiile in care salariul mediu este de 1300 lei ?
de ce nu se fac rate si dobanzi calculate la puterea adevarata de cumparare a romanilor ? avem statistici lunare despre salarii si numarul angajatilor nu ? ce ii opreste sa ofere imprumuturi cu adevarat accesibile, nu vreau frate GRATIS, dar nici sa ma jupuiti de viu cand eu abea sunt platit.... sa-mi ceri 230 euro rata cand salariul meu este de 250 euro... daca era de 1000 euro va dadeam cu ochii inchisi.
mai bine mor in chirie decat sa fac planul bancilor, acesti samsari si bisnitari cu sedii deochete si masini de ultima generatie.
asta e romania, tara unde bancile au venit sa faca ce vor, iar atunci cand romanii s-au impotrivit si au luat masuri (ordonanta 50) sa fie loviti de UE si FMI, aceste instrumente de indatorare si sclavie financiara.
VOTEZ PRIMUL PRESEDINTE CARE NE SCOATE DIN UE, si care pune control pe sectorul financiar, imobiliar, sectoare unde fiecare face ce vrea, bisnitza, speculare etc...
Astfel, tu ai putea sa platesti o rata lunara de ~80 de euro. Deci, probabil valoarea maxima a creditului pe care l-ai primi este de ~12000 euro.
E simplu, tu decizi daca "te arunci cu capul inainte" sau nu... E riscul tau.
De ce te superi tu pe toata lumea? Te agiti inutil intr-o directie gresita. Munceste tu si fa rost de un salariu de 1000 euro pe luna si n-o sa mai fii asa suparat. Daca nu poti sa obtii un salariu asa mare gandeste-te sa iei un credit de 20.000 euro sau poate mai mic. In felul asta ratele sunt suportabile si pt tine.
In alta ordine de idei, daca dobanda este de 3% inseamna ca intr-un an tu trebuie sa dai cam 1200 de euro, adica 100 euro pe luna numai dobanda. Cam cat de mici ar trebui sa fie dobanzile ca sa te multumeasca pe tine?
dar asa, un apartament intr-un bloc vechi de 40 ani cu 2 camere si cam 40mp costa 37.000 euro, in provincie
iar eu am salariu de 2000 lei brut din care vad putin peste 1300 lei in mana, iar sotia are salariul minim, 600 lei brut
si sunt exact stereotipul romanului de mijloc, care traieste decent, dar nu-si permite proprietati:
- Am pana in 30 ani
- NU AM MASINA
- NU AM PROPRIETATI, parintii mei nu au de unde sa-mi dea, si nici nu-i dau eu afara din apartamentul lor de 2 camere
- Nu-mi permit nici macar un concediu anual
- Stau impreuna cu sotia intr-o garsoniera cu o chirie de 450 lei + utilitati
- Nu avem copii
salariul sotiei se duce pe chirie, jumate din salariul meu se duce pe mancare, o haina cateodata, abonamente transport comun, si ne mai raman cam 500 lei pe care ii pun deoparte pt zile negre.
aa sa nu uit, am dosar ANL de 4 ani, anual il actualizez in speranta ca se vor face vreodata apartamente si pentru tineri.
oricum asteptam dosarul de australia, am inceput de anul trecut, dar ne trebuie bani sa ajungem si acolo, ca nu umbla cainii cu, covrigii in coada
Strainatatea va poate face sa va dati cu capul de pereti , daca esti mai aproape te poti reintoarce , poate apare vreo oportunitate si in Romania, dar altfel....cititi mai multe despre Australia .....
Cunosc o distinsa doamna care a refuzat 600 mii euro pe o bucata din terenul detinut in speranta ca-l va da pe tot pe o suma mult mai mare. Acum, asa cum zice si "cetateanul", sa dea Domnu' sanatate doamnei, ca inima oricum nu o va mai tine mult.