Miercuri, investitorii de la Sibex au tranzactionat cu o intensitate ceva mai redusa comparativ cu primele doua sedinte ale saptamanii, majoritatea aflandu-se in asteptarea deciziei Federal Reserve privind rata de dobanda precum si a conferintei de presa organizata de Fed. In aceste conditii, pana la ora 17:15, au fost incheiate 3.800 de contracte, cu o valoare de 43 milioane lei.

Cel mai lichid produs era, la ora precizata, DEDJIA_RON cu 1500 de contracte. Desi asteptarile erau unele pozitive, ca urmare a votului de incredere al parlamentul grec pentru noul guvern, evolutia cotatiilor a fost una pe scadere, semnalizata si de futures-ul din SUA, dupa ce ieri investitorii americani anticipasera aceasta decizie si mizasera pe cresterea celui mai important indice din lume. Un alt factor care a contribuit la directia descendenta a fost precautia investitorilor privind directiile spre care se va indrepta Fed pentru a face fata noilor slabiciuni aparute in economia americana. La Sibex, cotatia DEDJIA_RON iunie scadea cu 28 puncte pe scadenta septembrie si cu 36 pe decembrie. Jucatorii au beneficiat de un spread de doar 3 dolari intre cerere si oferta, fapt care a intensificat speculatiile, chiar si in conditiile in care atitudinea de asteptare a predominat.

Pe segmentul valutar investitorii au incheiat 1.300 contracte pe perechea EUR/USD, tranzactionata in lei. Evolutia paritatii a fost una mixta, atat euro cat si dolarul avand momente de crestere, speculate prompt de jucatori. La ora 17:15 moneda unica inregistra un usor regres de 0,01%. Tranzactiile s-au realizat la valori intre 1,43960 si 1,4320, minimul fiind atins in jurul orei 13:00. Pe plan extern moneda euro a scazut fata de majoritatea celor mai tranzactionate valute, pe fondul speculatiilor ca prim-ministrul grec George Papandreou va lupta pentru masuri suplimentare de austeritate, chiar si dupa ce a castigat votul de incredere al parlamentului. De asemenea, dolarul a castigat teren fata de moneda comuna inainte ca Rezerva Federala sa ofere declaratii, dupa o intalnire de doua zile, precum si inainte de conferinta de presa a presedintelui Fed, Ben Bernanke.

Derivatele pe cursul euro/leu au atras 168 contracte incheiate pana la ora 17:15. Pe piata interbancara euro a ziua in scadere, pentru ca apoi si BNR sa afiseze un curs oficial de 4,2517 lei, in urcare fata de referinta de marti, moneda europeana revenindu-si si pe piata cash. Si la Sibex cursul pe termen scurt a testat atat teritoriul pozitiv cat si negativ. La ora 17:15 moneda unica se deprecia cu un ban pentru scadenta septembrie si cu 0,15 bani pentru decembrie anul curent. In schimb, pentru martie si iunie 2012, se observau cresteri usoare.

Pe segmentul derivatelor pe actiuni, lider a fost DESIF5 cu peste 500 contracte incheiate pana la ora 17.15. Cotatiile estimate de investitori au indicat scaderi de 0,12 si 0,17% pe termen scurt si mediu (scadentele septembrie si decembrie), respectiv o crestere de 1,82% pe termenul martie 2012, pe un volum mic, conform datelor de la ora mentionata.

Un volum in crestere s-au observat si pe derivatele pe marfuri unde aurul a atras circa 300 contracte SIBGOLD_RON. Metalul galben a crescut, in ton cu directia de pe plan extern, unde aurul a atins maximul ultimilor sapte saptamani, in conditiile in care fluctuatiile de pe pietele financiare au dus la cresterea cererii pentru aurul negru, considerat o investitie alternativa. La Sibex, uncia crestea cu 11,5 dolari pe scadenta iunie 2011.