Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Statul va incepe vanzarea actiunilor de la Petrom saptamana viitoare

Ministerul Economiei va incepe vanzarea celor 9,8 procente din actiunile Petrom, pe care le mai are la aceasat companie. Potrivit unor surse citate de Reuter, oferta este programata sa inceapa pe 11 sau 12 iulie. Ministrul economiei, Ion Ariton, a declarat recent ca pachetul de la Petrom va fi vandut pana la sfarsitul lunii iulie.Premierul Emil Boc a afirmat la randul sau, in primavara, ca statul va obtine un pret mai mare de 670 milioane de euro, cat a luat guvernul Adrian Nastase la privatizarea companiei, in 2004, cand a vandut 33% din actiuni si a cedat controlul asupra societatii. Pana acum s-au primit sase propuneri de intermediere, iar deschiderea ofertelor a avut loc pe 4 aprilie. La o valoare estimata a tranzactiei de peste 500 milioane de euro, comisionul de succes este de aproximativ 1,6 milioane de euro, cu mult sub estimarile pietei, situate undeva la 4-5 milioane de euro, bani care ar putea reveni firmei de intermediere.

Contributia Romaniei la bugetul UE din 2011 - redusa cu 46 de milioane de euro

Romania contribuie mai putin la bugetul Uniunii Europene de anul acesta. Parlamentul European a votat ieri scaderea sumelor pe care tarile membre trebuie sa le vireze. Tarii noaste ii revin astfel cu 46 de milioane de euro mai putin fata de suma din prezent. Europarlamentarii au votat reducerea cu 4,54 de miliarde de dolari a contributiilor statelor membre la bugetul de anul acesta, avand in vedere surplusul inregistrat in anul financiar 2010.

Asigurarea obligatorie a locuintelor: Peste 600.000 de polite emise si despagubiri de peste 80.000 de lei

Peste 600.000 de polite de asigurare obligatorie impotriva dezastrelor naturale au fost emise in tara in ultimul an de zile, de la intrarea in vigoare a legii. Pana in prezent, au fost deja achiitate si daune proprietarilor care s-au asigurat – acestea au depasit suma de 80.000 de lei, pentru 16 dosare din cele 45 cate au fost depuse. Polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale acopera daunele produse locuintelor de inundatii, cutremure sau alunecari de teren. Termenul limita anuntat de autoritati, pana la care proprietarii trebuie sa-si asigure obligatoriu locuintele, este scadent in mai putin de 10 zile, pe 15 iulie 2011. Cu toate acestea romanii nu si-au facut inca asigurarea, la nivel vational fiind acoperite pana acum doar 7% din cele 8,4 milioane de locuinte din tara. Dupa data de 15 iulie cei care nu si-au incheiat polita pot fi amendati cu 100 sau 500 de lei de catre primarie. Asigurarea costa anual 10 euro sau 20 de euro, in functie de materialul de constructie a casei.

Romania si Ungaria si-au unit autostrazile pe hartie

Romania si Ungaria au semnat ieri acordurile privind conexiunea autostrazii dintre Arad - Nadlac si Szeged, precum si intre Cluj Napoca si Szolnok. "Semnarea acestor acorduri reprezinta o garantie in plus ca autostrazile romanesti vor fi racordate la cele europene", a declarat ministrul transporturilor, Anca Boagiu, cu ocazia semnarii acordurilor. Scopul acestora este de a crea conditiile necesare asigurarii unei legaturi directe prin racordarea autostrazilor de pe teritoriul Romaniei cu cele de pe teritoriul Republicii Ungare. “S-au realizat progrese considerabile in contractarea fondurilor europene pentru infrastructura de transport dupa ce in ultimele luni am semnat contracte de 1,4 miliarde de euro. Numai pentru autostrazile de pe coridorul 4 pe tronsonul Nadlac-Sibiu contractele insumeaza 1,12 miliarde de euro, ele urmand a fi finalizate in 2013", declarat ministrul Anca Boagiu.Ungaria tocmai a inaugurat recent autostrada care leaga Szeged de Mako, tronsonul de la Mako la frontiera urmand sa fie terminat anul viitor.

Moody's: Rostogolirea datoriilor Greciei detinute de catre banci in noi instrumente ar putea afecta valoarea obligatiunilor originale

Rostogolirea datoriilor Greciei detinute de catre banci in noi instrumente ar putea afecta valoarea obligatiunilor originale, neachitate, a anuntat agentia de rating Moody's. Anuntul vine la doar o zi dupa ce o alta agentie, Standard & Poor's, a avertizat ca Grecia poate intra in incapacitate de plata daca isi restructureaza datoriile dupa modelul propus de bancile franceze. Autoritatile de la Paris au declarat saptamana trecuta ca s-a ajuns la un acord cu bancile din Franta in ceea ce priveste rostogolirea datoriilor Greciei, in obligatiuni pe 30 de ani. Reactia agentiilor de rating la propunerea Frantei este vazuta ca un element crucial in ceea ce priveste decizia de adoptare a planului, deoarece oficialii BCE au declarat in repetate randuri ca doresc un acord care sa nu aiba ca rezultat un rating din categoria default pentru Grecia.