​Alstom, al doilea mare producător mondial de vehicule feroviare, are probleme financiare din cauza datoriilor și va renunța la 1.500 de angajați. Compania are o mulțime de comenzi, dar este în urmă cu onorarea lor, mai ales cele care i-au revenit prin preluarea concurentului Bombardier Transport, în 2021. Alstom trebuie să livreze trenuri de „suprafață” pentru România, dar și trenuri de metrou pentru București, însă a întârziat cu livrările.

Tren produs de AlstomFoto: Boarding1now, Dreamstime.com

Grupul Alstom a anunțat un plan general de reducere a costurilor, va renunța la 1.500 de oameni cu normă întreagă, măsura fiind legată de ultima etapă a terminării integrării operațiunilor Bombardier, la început de 2025.

De multe ori când o companie industrială cumpără un rival important au loc eliminări de job-uri, mai ales că unele posturi se suprapun. Alstom va diminua efectivele și fiindcă rezultatele financiare au fost slabe, mai ales la capitolul profit.

Alstom are datorii de 3,4 miliarde euro și își propune să le reducă până în primăvara lui 2025 sub pragul de 1,5 miliarde euro.

Alstom a avut o cifră de afaceri de 8,4 miliarde euro în prima jumătate a anului și valoarea comenzilor de material rulant de peste tot din lume depășește 90 miliarde euro și aceste comenzi se vor întinde pe mulți ani, dar sunt mari întârzieri în onorarea lor. 30 de miliarde dintre cele 90 de miliarde euro din carnetul de comenzi au fost „moștenite” prin preluarea Bombardier.

Alstom promite că va onora toate contractele, dar problema sa imediată este incapacitatea sa de a genera fluxuri de numerar prin activitatea sa. Au apărut aceste probleme din mai multe motive, mai ales că a fost nevoie de investiții mari pentru a crește rapid producția și s-a cheltuit mult pentru acumularea de stocuri de componente la care exista riscul ca aprovizionarea să se întrerupă.

O parte dintre comenzile preluate de la Bombardier sunt neperformante și sunt întârzieri și la un mega-contract de livrare a peste 400 de trenuri în Regatul Unit.

Surse: AFP, Financial Times, Le Monde

Sursa foto: Dreamstime.com