Compania taiwaneza BenQ, a incheiat trimestrul al patrulea din 2013 cu o cota de piata de 56,2% pe segmentul proiectoarelor, inregistrand cele mai bune rezultate trimestriale din ultimii cinci ani, arata un comunicat de presa.

Proiector BenQFoto: Benq

"In ultimul trimestru al anului 2013 am inregistrat o crestere a vanzarilor de proiectoare de 39% comparativ cu aceeasi perioada a anului 2012, pe fondul unui avans total al pietei de 12%. Astfel, in trimestrul al patrulea, vanzarile BenQ sunt mai mari decat cele inregistrate de toate brandurile la un loc in Romania", spune Dragos Salamac, director al BenQ pentru Romania.

Pe zona de produse adresate companiilor, BenQ a incheiat trimestrul al patrulea cu o cota de de 45.9% din piata, iar pe segmentul institutional, vanzarile BenQ reprezinta aproximativ 67,9% din cele totale la nivelul Romaniei.

Pe segmentul produselor destinate utilizarii casnice, piata evolueaza catre modele cu functii performante si rezolutii mari, pentru a asigura o experienta cinematografica imersiva si completa.

"In perioada octombrie-decembrie 2013, piata de proiectoare de tip Home Cinema a crescut cu 11% in volum, dar cu 34% din punct de vedere valoric. Aceasta diferenta ne arata o maturizare a pietei, respectiv o orientare a clientilor catre produse cu rezolutii mari, cu caracteristici special gandite pentru un sistem home cinema complet, cu o calitate imbunatatita a imaginii, dar si cu o conectivitate complexa, ce permite conectarea proiectorului, fie prin cablu, fie prin optiuni wireless, la console, la playere, la telefon sau la set-top-box", explica Dragos Salamac.

Grupul BenQ are afaceri de 20 de miliarde de dolari pe plan mondial, este format din peste 15 companii independente si activeaza in 30 de tari. Numarul de angajati trece de 100.000.