Comisia Europeana a lansat joi o noua ofensiva impotriva Google, acuzand-o din nou de abuz de pozitie dominanta in legatura cu serviciile de cumparare online si de publicitate online. "Astazi, am prezentat argumente suplimentare care arata ca Google a favorizat in mod nejustificat propriul serviciu de comparare a produselor in cadrul paginilor cu rezultatele cautarii generale", spune comisarul european pentru Concurenta, Margrethe Vestager, Google si Alphabet au la dispozitie 10 saptamani pentru a raspunde comunicarii privind obiectiunile. UPDATE Google promite un raspuns detaliat in urmatoarele saptamani.

Logo GoogleFoto: Flickr

Comisia a transmis Google doua comunicari privind obiectiunile. Printr-o comunicare suplimentara privind obiectiunile, Comisia si-a consolidat concluzia preliminara conform careia compania Google a abuzat de pozitia sa dominanta prin favorizarea sistematica a propriului serviciu de comparare a produselor in cadrul paginilor sale cu rezultatele cautarii.

Intr-o comunicare privind obiectiunile separata, Comisia a notificat, de asemenea, companiei Google opinia sa preliminara conform careia compania a abuzat de pozitia sa dominanta prin limitarea artificiala a posibilitatii de afisare pe site-urile web ale partilor terte a anunturilor publicitare generate de motoarele de cautare ale concurentilor Google.

."Google a prezentat numeroase produse inovatoare care au avut un impact in viata noastra. Acest fapt nu ii ofera insa dreptul de a priva alte companii de sansa de a concura si de a inova. Astazi, am prezentat argumente suplimentare care arata ca Google a favorizat in mod nejustificat propriul serviciu de comparare a produselor in cadrul paginilor cu rezultatele cautarii generale. Astfel, consumatorii ar putea sa nu vada rezultatele cele mai relevante ale cautarilor lor. De asemenea, ne-am exprimat ingrijorarea cu privire la faptul ca Google a impiedicat concurenta prin limitarea capacitatii concurentilor sai de a plasa anunturi publicitare generate de motoarele de cautare pe site-urile web ale unei parti terte, ceea ce diminueaza posibilitatea de alegere a consumatorului si inovarea.

Google are acum posibilitatea sa raspunda la preocuparile noastre. Voi analiza cu atentie argumentele sale inainte de a decide etapele viitoare in ambele cazuri. Insa, daca investigatiile noastre ajung la concluzia ca Google a incalcat normele antitrust ale UE, Comisia are datoria de a actiona pentru a proteja consumatorii europeni si concurenta loiala pe pietele europene", spune comisarul Margrethe Vestager, care se ocupa de politica in domeniul concurentei.

Comunicarea suplimentara privind obiectiunile care se refera la serviciul de comparare a produselor survine ulterior comunicarii privind obiectiunile prezentata in acelasi caz in aprilie 2015. Ambele comunicari privind obiectiunile sunt adresate companiei Google si societatii-mama a acesteia, Alphabet. Transmiterea unei comunicari privind obiectiunile nu aduce atingere rezultatului investigatiei.

Compararea produselor

Ca urmare a comunicarii privind obiectiunile din luna aprilie 2015 si a raspunsului companiei Google din septembrie 2015, Comisia a efectuat investigatii suplimentare. Comunicarea suplimentara privind obiectiunile de astazi prezinta o serie ampla de date si elemente de proba suplimentare care consolideaza concluzia preliminara a Comisiei conform careia Google a abuzat de pozitia sa dominanta prin favorizarea sistematica a propriului serviciu de comparare a produselor in cadrul rezultatelor cautarii generale. Elementele de proba suplimentare se refera, printre altele, la modul in care Google favorizeaza propriul serviciu de comparare a produselor in detrimentul concurentilor, la impactul vizibilitatii sporite a unui site in rezultatele cautarii cu motorul Google asupra traficului de internet al acestuia, precum si la evolutia traficului in cazul serviciului Google de comparare a produselor in raport cu concurentii sai. Comisia este preocupata de faptul ca utilizatorii nu vad neaparat rezultatele cele mai relevante ale cautarilor lor acest lucru fiind in detrimentul consumatorilor si franand inovarea.

In plus, Comisia a examinat in detaliu argumentul invocat de Google potrivit caruia serviciile de comparare a produselor nu ar trebui analizate izolat, ci impreuna cu serviciile furnizate de platformele comerciale, cum ar fi Amazon si eBay. Comisia considera in continuare ca serviciile de comparare a produselor si platformele comerciale apartin unor piete distincte. In orice caz, comunicarea suplimentara privind obiectiunile de astazi constata ca, desi platformele comerciale sunt incluse in segmentul de piata afectat de practicile folosite de Google, serviciile de comparare a produselor reprezinta o parte semnificativa a pietei respective si comportamentul companiei Google a condus la slabirea sau chiar marginalizarea concurentei din partea principalilor sai rivali.

Prin trimiterea unei comunicari suplimentare privind obiectiunile, Comisia si-a consolidat concluzia preliminara, protejand totodata dreptul la aparare al companiei Google prin faptul ca i-a oferit posibilitatea de a raspunde oficial la elementele de proba suplimentare. Companiile Google si Alphabet au la dispozitie 8 saptamani pentru a raspunde la comunicarea suplimentara privind obiectiunile.

AdSense

Comisia a transmis, de asemenea, companiei Google o comunicare privind obiectiunile care se refera la restrictiile pe care aceasta societate le-a introdus cu privire la posibilitatea ca site-urile web ale anumitor parti terte sa afiseze anunturi publicitare generate de motoarele de cautare ale concurentilor Google.

Opinia preliminara a Comisiei prezentata in comunicarea privind obiectiunile de astazi este ca aceste practici i-au permis companiei Google isi protejeze pozitia dominanta pe piata publicitatii prin motoare de cautare. Aceasta societate a impiedicat concurentii actuali si potentiali, inclusiv alti furnizori de motoare de cautare si alte platforme de publicitate online, sa patrunda si sa se dezvolte in acest sector comercial important.

Google plaseaza anunturi publicitare direct pe site-ul motorului sau de cautare, dar si pe site-urile partilor terte cu ajutorul platformei AdSense for Search (intermedierea publicitatii prin motoare de cautare￯), ca intermediar. Printre acestea se numara site-urile web ale comerciantilor cu amanuntul, ale operatorilor de telecomunicatii si ale ziarelor din mediul online. Site-urile web ofera o casuta de cautare care le permite utilizatorilor sa caute informatii. Ori de cate ori un utilizator efectueaza o cautare, pe langa rezultatele cautarii sunt afisate si anunturi publicitare generate de motoarele de cautare. Daca utilizatorul face clic pe anuntul publicitar, atat Google, cat si partea terta primesc un comision.

In aceasta etapa, Comisia considera ca Google detine o pozitie dominanta pe piata de intermediere a publicitatii prin motoare de cautare din Spatiul Economic European (SEE), cu o cota de piata de aproximativ 80 % in ultimii zece ani. O mare parte din veniturile companiei Google din intermedierea publicitatii prin motorul sau de cautare provin din acordurile incheiate cu un numar limitat de parti terte reprezentand companii mari, asa-numitii parteneri directi.

Comisia este preocupata de faptul ca, in aceste acorduri cu partenerii directi, compania Google a incalcat normele antitrust ale UE impunand urmatoarele conditii:

  •  exclusivitate: prin care se solicita partilor terte sa nu afiseze anunturi publicitare generate de motoarele de cautare ale concurentilor Google;
  •  plasarea privilegiata a unui numar minim de anunturi publicitare generate de motorul de cautare Google: prin care se solicita partilor terte sa preia un numar minim de anunturi publicitare generate de motorul de cautare Google si sa rezerve spatiul cel mai mare, in cadrul paginilor cu rezultatele cautarii, pentru anunturile publicitare generate de Google. In plus, anunturile publicitare generate de motoarele de cautare ale concurentilor nu pot fi amplasate deasupra sau langa anunturile publicitare generate de motorul de cautare Google;
  •  dreptul de a autoriza anunturile publicitare generate de serviciile concurente: prin care se solicita partilor terte sa obtina aprobarea Google inainte de aduce orice schimbare in modul de afisare a anunturilor publicitare generate de motoarele de cautare ale concurentilor.

Opinia preliminara a Comisiei este ca aceste practici, aplicate deja de zece ani, constituie un obstacol in calea concurentei pe aceasta piata importanta din punct de vedere comercial. Comunicarea privind obiectiunile contesta aceasta practica de exclusivitate aplicata din 2006. Incepand cu 2009, aceasta a fost inlocuita treptat, in majoritatea contractelor, de clauza privind plasarea privilegiata/numarul minim de anunturi publicitare si de dreptul companiei Google de a autoriza anunturile concurentilor. Comisia este ingrijorata de faptul ca, in aceasta perioada, practicile susmentionate au redus artificial optiunile utilizatorilor si au franat inovarea. In plus, acestea au redus artificial oportunitatile concurentilor Google de pe piata si, implicit, capacitatea site-urilor web ale partilor terte de a investi pentru le oferi consumatorilor posibilitatea de a alege, precum si servicii inovatoare.

Comisia ia act de faptul ca, in contextul procedurilor sale antitrust, Google a decis recent sa modifice conditiile stipulate in contractele AdSense incheiate cu partenerii sai directi in scopul de a le conferi o mai mare libertate in ceea ce priveste afisarea anunturilor publicitare generate de motoarele de cautare ale concurentilor. Comisia va monitoriza indeaproape aceste schimbari aduse practicilor folosite de Google pentru a evalua impactul pe care il vor avea pe piata.

Google si Alphabet au la dispozitie 10 saptamani pentru a raspunde comunicarii privind obiectiunile.

Cautarea generala pe internet este principalul produs oferit de compania Google. In urma cautarii, consumatorii primesc o serie de rezultate, inclusiv anunturi online care corespund criteriilor de cautare. O proportie semnificativa a veniturilor companiei Google provine din anunturile publicitare generate de motoare de cautare. In consecinta, Google are interesul de a maximiza numarul de utilizatori care vizualizeaza anunturile pe care le plaseaza, fie pe site-urile proprii, fie pe cele ale partilor terte.

Comisia considera ca Google detine o pozitie dominanta, in intregul SEE, in ceea ce priveste furnizarea de servicii de cautare generala pe internet, precum si plasarea anunturilor publicitare generate de motoare de cautare pe site-urile web ale partilor terte, cu o cota de piata de peste 90 %, respectiv 80 %. Ocuparea unei pozitii dominante nu reprezinta, in sine, o problema din punctul de vedere al legislatiei UE in materie de concurenta. Cu toate acestea, companiile care detin pozitii dominante au responsabilitatea de a nu abuza de pozitia puternica pe care o detin prin restrictionarea concurentei pe piata respectiva sau pe pietele invecinate.

Comisia a deschis, in noiembrie 2010, procedura privind tratamentul favorabil acordat de compania Google propriului serviciu de comparare a produselor, precum si privind restrictiile pe care aceasta societate le-a introdus cu privire la posibilitatea ca site-urile web ale anumitor parti terte sa afiseze anunturi publicitare generate prin motoarele de cautare ale concurentilor Google. Comunicarea privind obiectiunile de astazi prezinta opiniile preliminare ale Comisiei conform carora modul in care Google a incercat sa maximizeze traficul catre propriile site-uri web si sa limiteze capacitatea concurentilor de a plasa anunturi publicitare generate de motoare de cautare pe site-urile web ale partilor terte incalca normele antitrust ale UE.

In acel moment, Comisia a initiat si proceduri si va continua sa investigheze tratamentul preferential acordat de Google, in rezultatele cautarii generale generate de alte servicii proprii de cautare specializata. Aceasta isi exprima, de asemenea, ingrijorarea cu privire la copierea continutului web al rivalilor (cunoscuta sub numele de -scraping) si la restrictionarea nejustificata a difuzorilor de publicitate.

In plus, comunicarile privind obiectiunile prezentate astazi sunt independente de investigatia antitrust in curs efectuata de Comisie privind sistemul de operare Android al Google si anumite aplicatii mobile. In acest sens, in aprilie 2016, Comisia a adresat companiilor Google si Alphabet o comunicare privind obiectiunile.

Cadrul procedural

Astazi, Comisia a decis sa initieze proceduri si impotriva Alphabet, societatea-mama a companiei Google, care a fost creata dupa ce Comisia a initiat proceduri impotriva Google. Cele doua comunicari privind obiectiunile rezumate mai sus sunt adresate companiilor Google si Alphabet. In plus, comunicarea privind obiectiunile din aprilie 2015 a fost notificata companiei Alphabet.

Articolul 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (TFUE) interzice abuzul de pozitie dominanta in masura in care poate afecta comertul si poate impiedica sau restrictiona concurenta. Punerea in aplicare a acestei dispozitii este definita in Regulamentul antitrust [Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului], care poate fi aplicat de catre Comisie si de catre autoritatile nationale de concurenta din statele membre ale UE.

Comunicarea privind obiectiunile reprezinta o etapa oficiala a investigatiilor realizate de Comisie in cazurile in care suspecteaza incalcarea normelor antitrust ale UE. Comisia informeaza compania respectiva in scris cu privire la obiectiunile formulate impotriva sa. Compania poate apoi sa analizeze documentele din dosarul de investigatie intocmit de Comisie, sa raspunda in scris si sa solicite o audiere in vederea expunerii observatiilor sale cu privire la acest caz in fata reprezentantilor Comisiei si ai autoritatilor nationale in domeniul concurentei.

O comunicare suplimentara privind obiectiunile ii permite Comisiei sa isi consolideze concluziile preliminare si sa abordeze observatiile prezentate de companie in raspunsul la prima comunicare a Comisiei privind obiectiunile. Aceasta protejeaza, de asemenea, dreptul la aparare al companiei, oferindu-i posibilitatea de a raspunde in mod oficial la noi elemente de proba.

Trimiterea unei comunicari (suplimentare) privind obiectiunile nu aduce atingere rezultatului investigatiei, intrucat Comisia ia o decizie finala numai dupa ce partile si-au exercitat drepturile la aparare.

Nu exista niciun termen legal care trebuie respectat de serviciile Comisiei pentru finalizarea investigatiilor antitrust in cazurile de practici anticoncurentiale. Durata unei investigatii antitrust depinde de o serie de factori, printre care se numara complexitatea cazului, masura in care intreprinderea in cauza coopereaza cu Comisia si exercitarea dreptului la aparare.

UPDATE Google a venit cu o pozitie oficiala la cele spuse de CE "Credem ca inovatiile noastre si imbunatatirile pe care le aducem produselor au sporit oferta disponibila consumatorilor europeni si au promovat competitia. Vom examina cazul Comisiei si vom formula un raspuns detaliat in urmatoarele saptamani".