​Apple va lansa luni iOS 14.5, unul dintre cele mai importante update-uri din ultimii ani, iar acest update va conține noi reguli de confidențialitate care le vor da userilor mai multă putere de decizie despre cum vor fi folosite datele lor. Facebook s-a declarat furioasă de schimbare, iar episodul face parte dintr-o rivalitate Apple - Facebook care s-a adâncit în ultimii trei ani, dar care a început acum aproape un deceniu.

FacebookFoto: Radek Ziemniewicz, Dreamstime.com

O nouă unealtă numită ”App Tracking Transparency” le va da user-ilor de iPhone, iPad și Mac posibilitatea să accepte sau să refuze ca o aplicație să le urmărească activitatea online.

Când o aplicație dorește să urmărească activitatea unui user Apple, pentru a împărtăși informațiile cu o terță parte, spre exemplu în scop publicitar, va apărea pe ecranul terminalului Apple o fereastră prin care aplicația va cere permisiunea pentru a face asta. Dacă userii vor alege să apese NU, aplicația va înceta monitorizarea și nu va mai distribui informațiile.

Apple a spus - și puțini o pot contrazice: ”Pur și simplu considerăm că userii trebuie să poată alege dacă vor fi colectate datele lor și cum sunt folosite acestea”. Anunțurile Apple legate de această schimbare a venit într-o vreme când lumea începe să conștientizeze că datele lor sunt importante.

Totul pleacă de la două modele de business cu totul diferite în Silicon Valley: cel al Apple, care vinde terminale și servicii la prețuri ridicate, oferind un ecosistem curat și cel al Facebook care are servicii gratuite, dar care în schimb se folosește din plin de date despre useri pentru a face bani buni din publicitate țintită, la scară extrem de mare. Schimbarea adusă de Apple va afecta veniturile Facebook.

Modelul Facebook a fost foarte criticat în ultimii ani pentru modul cum sunt folosite datele user-ilor. Pe de altă parte, Apple are un business extrem de bun, vinde peste 200 de milioane de iPhone-uri pe an și i-au crescut vânzările din accesorii și servicii. Partea negativă este că terminalele Apple și accesoriile sunt scumpe.

Între Facebook și Apple nu au fost niciodată bune relațiile, dar această schimbare făcută de Apple i-a înfuriat pe cei de la Facebook care au spus că multe companii mici vor avea de suferit.

Contrastele dintre cele două companii se văd încă de la vârf: Tim Cook, șeful Apple, are 60 de ani, a făcut carieră la Apple și a devenit renumit pentru modul cum a construit lanțuri super-eficiente de furnizori. Pe de altă parte, Mark Zuckerberg are 36 de ani și a construit imperiul său de social media foarte rapid și deloc ferit de controverse.

Și poziția lor față de viitorul digital este extrem de diferită: Cook vrea ca oamenii să plătească mai mult, dar apoi să se bucure de un internet mai sigur, mai privat și mai curat, unde însă Apple să controleze tot ecosistemul, cum se întâmplă și acum.

Mark Zuckerberg a spus mereu că vrea ca miliarde de oameni să fie conectați și a spus adesea că Facebook este o aplicație gratuită care se îmbunătățește mereu.

Cook și ”Zuck” s-au intersectat pentru prima oară în 2010, când Steve Jobs încă era în viață, iar Facebook era un startup. Un director important al Apple a vrut să discute cu Zuckerberg despre un posibil parteneriat software. Nu s-a concretizat mare lucru și unii directori de la Apple ar fi spus că Zuckerberg părea arogant.

Din 2014 deja au apărut fricțiuni între cele două companii, o problemă fiind, spuneau sursele citate de New York Times, că uneori Apple amâna aplicarea unor update-uri pe App Store la aplicațiile Facebook. Se pare că și achiziția WhatsApp de către Facebook în 2014 a avut parțial ca motivație și ideea ca rețeaua WhatsApp să nu ajungă sub influența Google sau Apple.

Sursele mai spun că părerea lui Tim Cook despre compania lui Zuck s-a înrăutățit și el a decis să se distanțeze clar după 2015 de Facebook.

În 2018 Apple a prezentat și noul motto al companiei:: “Privacy is a fundamental human right.” Rugat să catalogheze scandalul Cambridge Analytica ce a zdruncinat Facebook în 2018, Cook l-a numit ”cumplit” și a spus că este clar nevoie de reglementări.

Facebook avea un parteneriat extrem de lucrativ cu Google, iar cei de la Facebook erau tot mai furioși pe compania lui Tim Cook, plătind și pentru campanii de discreditare. Una dintre teme era faptul că Apple avea o prezență extrem de importantă în China, în timp ce Facebook este ca și inexistentă acolo.

Apple și Facebook au mărit și domeniile în care concurează: messaging, mobile gaming și terminale de tipul “mixed-reality”, iar în 2019 relația dintre Cook și Zuckerberg a atins un nou moment de minim și avea să fie tot mai rece.

Apple are o capitalizare de 2.260 miliarde dolari, iar Facebook are o capitalizare de 861 miliarde dolari.

Surse: New York Times, AFP, CNBC