​Twitter și-a prezentat rezultatele financiare, la două zile după ce s-a anunțat că Elon Musk va cumpăra compania, pentru 44 miliarde dolari. Numărul de useri activi a crescut într-un an cu 16%, spre 229 milioane. Reamintim că Twitter a obținut profit în doar doi dintre ultimii zece ani.

TwitterFoto: Christian Bertrand, Dreamstime.com

Veniturile raportate pentru primele trei luni din 2022 au fost de 1,2 miliard dolari, sub așteptările analiștilor: 1,23 miliarde dolari.

Profitul net a fost de 513 milioane dolari, față de 88 milioane dolari între ianuarie și martie 2021.

S-ar putea să fie ultimele rezultate financiare comunicate de Twitter, pentru că Elon Musk a promis că va delista compania, ceea ce înseamnă și că nu va mai fi nevoită să comunice rezultatele.

40 de milioane dintre cei 229 milioane de useri sunt în SUA. Numărul de 229 milioane se referă la așa-ziși utilizatori „monetizabili”, adică cei care pot fi expuși la reclame. Analiștii estimau 226 milioane.

Cum au evoluat veniturile anuale Twitter în ultimii cinci ani

2021: 5,07 miliarde dolari

2020: 3,71 miliarde dolari

2019: 3,45 miliarde dolari

2018: 3,04 miliarde dolari

2017: 2.44 miliarde dolari

2014 a fost anul în care Twitter a avut, în premieră, venituri de peste un miliard de dolari.

Surse: CNBC, AFP

Sursa foto: Dreamstime.com