OpenAI, creatorul ChatGPT, testează modul în care se poate obține o contribuție largă la deciziile care au impact asupra inteligenței sale artificială, a declarat luni președintele său, Greg Brockman, potrivit Reuters.

OpenAI ChatGPTFoto: Jakub Porzycki / Zuma Press / Profimedia

La AI Forward, un eveniment din San Francisco găzduit de Goldman Sachs Group Inc și SV Angel, Brockman a discutat despre contururile generale ale modului în care creatorul chatbotului extrem de popular caută reglementarea inteligenței artificiale la nivel global.

Unul dintre anunțurile pe care le-a prezentat în avanpremieră se aseamănă cu modelul WikipedAI, despre care a spus că necesită ca oameni cu opinii diverse să se unească și să cadă de acord asupra articolelor enciclopediei.

„Nu stăm doar în Silicon Valley crezând că putem scrie aceste reguli pentru toată lumea”, a spus el despre politica privind AI. „Începem să ne gândim la un proces decizional democratic”.

O altă idee pe care Brockman a discutat-o, pe care OpenAI a elaborat-o într-o postare pe blog luni, este că guvernele din întreaga lume ar trebui să se coordoneze pentru a se asigura că AI este dezvoltată în siguranță.

De la lansarea pe 30 noiembrie a ChatGPT, tehnologia a captivat publicul, făcând din acest program aplicația cu cea mai rapidă creștere din toate timpurile. De asemenea, AI a devenit un subiect de îngrijorare din cauza capacității sale de a crea imagini false și alte dezinformări.

În evaluarea căii de urmat pentru AI, Brockman a analizat Wikipedia, precum și alte surse. El și OpenAI au spus că un organism precum Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) ar putea impune restricții asupra implementării, ar putea verifica respectarea standardelor de siguranță și ar putea urmări utilizarea puterii de calcul.

O altă sugestie a fost un acord global pentru a limita creșterea anuală a capacităților de AI sau un proiect global comun la care ar putea participa guvernele majore.

Săptămâna trecută, Sam Altman, directorul general al OpenAI, a propus legiuitorilor americani diverse idei pentru stabilirea unor limite de siguranță pentru inteligența artificială, printre care se numără solicitarea de licențe pentru dezvoltarea celor mai sofisticate modele de AI și stabilirea unui regim de guvernanță aferent.