​Sam Altman, șeful OpenAI, spune că marele țel este construirea unei „superinteligențe”. AGI (Inteligenta Artificială Generală) se referă la un nivel de dezvoltare în domeniul inteligenței artificiale în care un sistem este capabil să desfășoare orice sarcină intelectuală pe care o poate realiza un om. Suntem încă departe de acel punct, dar cei de la OpenAI spun că este posibil, scrie Financial Times.

ChatGPTFoto: Shutterstock

Compania lucrează la Chat GPT-5, dar nu a dat o idee despre când ar putea fi lansată noua generație a chatbot-ului. Șeful OpenAI spune că această nouă versiune ultra-performantă va avea nevoie de mult mai multe date pentru antrenare.

Microsoft este cel mai mare investitor în compania care a creat ChatGPT, cu peste 13 miliarde dolari, iar Sam Altman spune că vrea să atragă multe fonduri pe viitor de la Microsoft, pentru a duce la bun sfârșit sarcina de construire a unui model de AI mult mai performant.

Altman spune că își dedică timpul pentru două categorii: „cercetări despre cum să construiască o superinteligență” și modul de a aduna suficient de multă putere de computing în acest scop. „Viziunea noastră este de a construi o AGI, de a vedea cum o putem face să fie sigură și să ne dăm seama care sunt beneficiile”, a spus el, pentru Financial Times.

Pentru antrenarea modelelor de limbaj, OpenAI se folosește de cele mai performante procesoare din piață, H100 de la Nvidia, care au ajuns să coste 40.000 de dolari/bucata, sunt super-căutate și au ridicat valoarea Nvidia la peste 1.000 miliarde dolari.

Referindu-se la lansarea noilor versiuni ChatGPT, Sam Altman spune că vor fi construiți mai mulți agenți autonomi care pot realiza diverse acțiuni, cum ar fi să scrie cod, să facă plăți, să trimită e-mail-uri sau să completeze diverse formulare.

„Vom face acești agenți să fie din ce în ce mai puternici, iar acțiunile lor vor deveni din ce în ce mai complexe pe viitor”, spune șeful OpenAI.

Ce este AGI (Inteligenta Artificială Generală) , conform ChatGPT

AGI (Inteligenta Artificială Generală) se referă la un nivel de dezvoltare în domeniul inteligenței artificiale în care un sistem este capabil să desfășoare orice sarcină intelectuală pe care o poate realiza un om. În timp ce majoritatea sistemelor de inteligență artificială dezvoltate până în prezent sunt specializate în anumite sarcini sau domenii (de exemplu, recunoașterea vocală, procesarea limbajului natural, jocurile de strategie), AGI ar trebui să fie capabil să abordeze o gamă largă de sarcini, să învețe din experiență și să se adapteze la noi contexte într-un mod similar cu o minte umană.

Este important de menționat că, în momentul actual, majoritatea sistemelor de inteligență artificială sunt încă departe de a atinge nivelul AGI. Acestea sunt adesea cunoscute sub numele de IA limitată sau AI specializată, deoarece sunt proiectate să abordeze sarcini specifice și nu sunt capabile să efectueze activități diverse și generalizate într-un mod similar cu o minte umană.

Dezvoltarea AGI ar implica rezolvarea unor provocări semnificative legate de înțelegerea și simularea capacităților cognitive umane complexe, precum și de gestionarea aspectelor etice și de securitate asociate cu inteligența artificială la un nivel atât de avansat.