Google a fost ales de catre monarhia britanica pentru a gazdui site-ul oficial al nuntii dintre printul William si Catherine Middleton, care va avea loc pe 29 aprilie, informeaza blogul companiei. Site-ul include informatii la zi despre nunta regala si este accesat zilnic de un numar foarte mare de utilizatori.

Site-ul oficial al nuntii regaleFoto: Google

Disponibil la adresa www.officialroyalwedding2011.org, site-ul reprezinta o premiera, fiind primul dedicat unei nunti regale. Google a fost ales pentru capacitatea sa foarte buna de a sustine trafic intens, dar administrarea va fi facuta integral de autoritatile britanice.

Printul William, in varsta de 28 de ani, este al doilea in linia de succesiune a monarhiei britanice, dupa tatal sau, printul Charles.