O editie speciala a emisiunii "Cronica Carcotasilor", in care se va discuta despre viitorul acestui program si al echipei sale fara Serban Huidu, va fi difuzata miercuri seara, de la ora 20:30, la Prima TV, a declarat pentru Mediafax Mihai Gainusa. "Emisiunea va incepe miercuri, 26 octombrie. Va fi o editie speciala, difuzata de la ora 20.30, in care se va vorbi despre viitorul . Va fi o emisiune despre emisiune. O sa fie ceva diferit, o discutie cu invitati. Eu o sa fiu un fel de moderator", spune Mihai Gainusa.

El a precizat ca editia speciala a "Cronicii Carcotasilor" difuzata miercuri seara nu va fi transmisa in direct. "Emisiunea se va filma maine (marti, n.red.)".

Totodata, Mihai Gainusa a subliniat ca editia speciala a "Cronicii Carcotasilor" difuzata miercuri seara la Prima TV nu va avea scopul de a-l apara pe Serban Huidu: "Nu este vorba despre apararea lui Serban Huidu sau despre umanizarea lui. Este vorba despre viitorul si al echipei, fara Serban Huidu".

Intrebat daca din 2 noiembrie emisiunea "Cronica Carcotasilor" isi va relua formatul cu care si-a obisnuit telespectatorii, Mihai Gainusa a spus: "Eu cred ca trebuie sa asteptam concluziile editiei speciale, ca sa vedem daca va mai fi o in 2 noiembrie ".

In programul postat pe site-ul Prima TV nu apare, in momentul difuzarii acestei stiri, editia speciala a emisiunii "Cronica Carcotasilor", ci un film artistic.

Pe de alta parte, surse apropiate echipei emisiunii de televiziune au declarat luni dimineata pentru Mediafax ca emisiunea "Cronica Carcotasilor" va continua la Prima TV, insa fara Serban Huidu, care ar urma sa anunte, cel mai probabil miercuri, ca intentioneaza sa se retraga din viata publica.