UPDATE: OTV a primit o amenda de 200.000 lei pentru ca a preluat si difuzat imaginile difuzate de Antena 1. Amenda a fost decisa cu unanimitate de voturi.
- Rasvan Popescu, presedinte CNA: "E probabil cazul cel mai grav cu care ne-am infruntat, e o incalcare foarte clara a legislatiei audiovizuale".
- Intreruperea programului Antena 1 este considerata de televiziuni a fi o sanctiune mai puternica decat o amenda de 200.000 de lei si este cea mai severa sanctiune pe care, legal, o putea aplica CNA. In primul rand, obligatia de a difuza numai decizia Consiliului timp de 10 minute, la ore de maxima audienta - momentul cand incepe principalul jurnal de stiri - afecteaza imaginea postului in ochii telespectatorilor. In al doilea rand, exista si o influenta economica: multi telespectatori ar putea parasi postul in favoarea altuia, ceea ce afecteaza audientele postului in cursul serii si, deci, veniturile din publicitate.
- Potrivit Legii Audiovizualului, un post poate fi sanctionat cu intreruperea programului timp de zece minute doar daca acel post a fost amendat, in prealabil, de cel putin doua ori. Exista si sanctiuni mai grave, care se aplica, insa, gradual: obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de trei ore, intre 18.00-21.00, numai textul deciziei de sanctionare - sanctiune aplicabila doar daca, in prealabil, CNA a sanctionat de doua ori televiziunea cu intreruperea programului timp de 10 minute; reducerea cu pana la jumatate a termenului de valabilitate a licentei audiovizuale - doar daca, CNA a sanctionat postul de cel putin doua ori cu intreruperea programului timp de trei ore
Potrivit deciziei CNA - luata cu unanimitate de voturi -, timp de 10 minute, in intervalul 19.00-19.10 in ziua in care primeste decizia de sanctionare, Antena 1 trebuie sa difuzeze doar textul acestei decizii CNA.
La CNA s-au prezentat, joi, atat Dan Capatos, cat si directorul general Antena Group, Adrian Nanulescu, pentru a-si sustine punctul de vedere.
Pozitia Antena Group, transmisa CNA:
- Prin insasi pozitionarea ei, emisiunea Un show pacatos si-a propus sa traga atentia publicului, chiar sa socheze, uneori prin dezbaterea unor subiecte fara perdea, cu ironie si umor incisiv. Dialogul cu invitatii este centrat pe chestiuni fierbinti si incomode, iar realizatorul incita invitatii sa vorbeasca despre subiectele propuse fara false pudori si false aparente.
- Prezentarea in cadrul emisiunii a imaginilor ce-l reprezinta pe premierul Emil Boc, dezbracat, in investiarul unei sali de sport a fost motivata de convingerea realizatorului exprimata in repetate randuri pe parcursul emisiunii ca protejarea primului ministru si in general a demnitarilor este o problema de siguranta nationala si de interes public in general. In acest sens, atat invitatii cat si moderatorul au sesizat faptul ca viata si integritatea fizica a premierului ar fi putut fi puse in pericol in situatia in care persoana care a surprins respectivele imagini s-ar fi putut apropia de premier cu o arma sau alt dispozitiv similar, fapt ce i-a determinat sa solicite un punct de vedere de la SPP ca institutie abilitata cu paza si protectia primului ministru.
- In initierea acestui demers s-a avut in vedere atat de gravitatea situatiei semnalate cat si modul in care premierul a ales sa se expuna intr-un spatiu public fara a avea in vedere riscurile si fara a fi protejat in aceasta situatie de catre cei abilitati in acest sens.
- Argumentele care au stat la baza deciziei de a difuza respectivele imagini au fost prezentate si asumate de realizatorul emisiunii in cadrul editiei din 14 februarie 2012, in contextul unor preocupari mai vechi ale acestuia de a demonstra existenta unor brese in sistemele de securitate ale unor institutii publice, respectiv Presedintia si Aeroportul Otopeni.
- In ceea ce priveste difuzarea respectivelor imagini neblurate si in mod repetat pe tot parcursul emisiunii, aceasta a reprezentat o eroare asumata de catre realizatorul emisiunii, care va fi analizata in vederea aplicarii unor sanctiuni, cu atat mai mult cu cat postul nostru nu incurajeaza astfel de abordari.
- Regretam ca acest demers care s-a dorit a semnala vulnerabilitatea demnitarilor romani in fata propriilor sisteme de protectie, a fost ilustrat excesiv cu imaini explicite, chiar si in conditiile unei emisiuni de late night.
Adrian Nanulescu, director general Antena Group, la CNA:
- Piata in care evoluam e o piata extrem de competitiva
- Producatorii si realizatorii au un anumit grad de independenta in a-si produce emisiunile si a le difuza pe post. Ei trebuie sa se supuna legislatiei, regulilor interne. Dar au o anumita flexibilitate in a lua decizii. Ei au obligativitatea sa anunte directorii de posturi in cazul in care anumite subiecte ar putea fi sensibile sau ar soca sau ar putea incalca legea. Sunt sanctionati in cazul in care aceste lucruri nu sunt respectate
- Ceea ce s-a intamplat a scapat un pic de sub controlul nostru. Cei responsabili de respectarea responsabilitatilor au fost sanctionati. Mai mult, am inceput un demers al procedurilor interne pentru a controla mai bine astfel de chestiuni, astfel incat ele sa nu mai scape
- Antena Group are doar obiective financiare - nu are obiective politice sau de alta natura. Scopul nostru e pur comercial. Orice raport cu alte persoane e un raport comercial client-furnizor. Politica de firma trebuie sa asigure ca proiectele companiei vor impiedica in viitor asemenea lucruri
- Imi pare rau daca s-a inteles altfel, dar respectarea legii e punctul de la care plecam, nu invers. (...) Din pacate, aceasta competitie ne duce, cateodata...
- [raspunzand unei intrebari a lui Ioan Onisei, membru CNA, cu trimitere la Constitutie] Suntem judecati conform Constitutiei? Atunci cred ca ar trebui sa fim in alta parte
- Reprezentanta directorului juridic al Antenelor: Sanctiunile le-am aplicat pentru greselile pe care cei responsabili le-au recunoscut - ca imaginile nu au fost blurate si nu ar fi trebuit difuzate in bucla
Dan Capatos, la CNA:
- Mi-am recunoscut greselile - doua la numar: faptul ca nu am blurat imaginea, faptul ca am difuzat in bucla imaginile
- Indiferent de ce sanctiune aplicati, eu raman la ideea ca acele imagini sunt de interes public. Pentru ca daca primului ministru i se poate intampla asa ceva, oricine dintre noi poate pati lucruri mult mai grave
- Nu puteti rupe din context faptul ca acel filmulet a fost difuzat intr-o emisiune de divertisment, care si-a format un public care asteapta divertisment
- Ca jurnalist, consider ca un pas in fata are dreptul la libera exprimare, dar ca la fotbal acest drept si cel al vietii private sunt pe aceeasi linie
- Am incercat sa nu afectam imaginea primului ministru prin ce spunem. Am ridicat o problema - al securitatii demnitarului
- Asteptam, chiar si in momentul in care discutam cu dumneavoastra, sa primim o reactie de la Serviciul de Protectie si Paza
Ce au spus, intre altele, membrii CNA:
- Dan Grigore: Traim intr-o vreme in care merele miros a rahat, rahatul din baie trebuie sa miroasa a mere, o emisiune de divertisment trage semnale de alarma, aceeasi emisiune de divertisment, pe acelasi palier, produce pamflete.
- Christian Mititelu: Eu cred ca justitia ar trebui sa se sesizeze. In orice caz, cred ca intentia dumneavoastra a fost clara si filmul ar fi trebuit oprit de la difuzare.
- Gelu Trandafir: Acelasi discurs (ca al lui Adrian Nanulescu) l-am auzit si de la Sorin Alexandrescu in 2009, cand a venit la conducerea Antenelor. Adrian Nanulescu: E un adevar, dar nivelul de reusita depinde de context.
- Cristina Trepcea: Daca intentia ar fi de a semnala problema de securitate, discutia ar fi fost discutata cu experti in domeniu. Faptul ca cei care au fost invitati sa comenteze nu au fost criminologi arata care a fost intentia de fapt - divertisment, audienta. Nu e un lucru rau ca vreti divertisment si audienta (...) insa acest lucru are anumite legi. (...) Nu putem sa ne prefacem ca nu intelegem ca asta a fost intentia.
- Narcisa Iorga: Nu gasesc nicio scuza in ceea ce ati facut, am vazut editia din ziua urmatoare a dlui Capatos si nu am observat nicio parere de rau.
- Christian Mititelu: Argumentele pe care Dan Capatos le-a adus aici i-a infundat si mai mult (...)
- Christian Mititelu: Nu am auzit ca ceea ce i s-a intamplat lui Emil Boc sa se fi intamplat intr-o alta tara. E inca o performanta unica a Romaniei prin ceea ce a facut Antena 1.
- Narcisa Iorga: Va amintesc ca in iunie 2010 am solicitat intreruperea emisiei Antena 1, pentru sanctiuni repetate. Ce s-a intamplat dupa aceea? A urmat o somatie, o amenda de 10.000 si alte cateva sanctiuni de 50.000. (...) Ce a facut Antena 1 in 2011? Are 14 sanctiuni, cele mai multe pe viata privata si demnitate umana. (...) Voi sustine intreruperea emisiei la Antena 1.
- Rasvan Popescu, presedinte CNA: E probabil cazul cel mai grav cu care ne-am infruntat, e o incalcare foarte clara a legislatiei audiovizuale. Sub masca interesului public e lezat dreptul dlui Emil Boc la viata privata si sanctiunea trebuie sa fie pe masura.
Ce inseamna asta?
Vor cei de la CNA sa ne convinga ca pedepsele ar fi egale?
Adica OTV pierde prin amenda directa 50.000 euro iar Antena pierde tot 50.000 euro prin cele 10 minute de pauza?
N-as prea crede.
Ar insemna ca la acele ore de varf, Antena castiga 50.000 deu euro la fiecare 10 minute?
Pai asta ar insemna ca, Antena 1 castige 1,2 milioane de euro, in fiecare zi, numai intre orele 19 - 23?
Daca mai punem la socoteala si celelalte 20 de ore de transmisie, ar insemna ca Antena1 castiga zilnic 4-5 milioane de euro?
Hai sa fim seriosi!
Fraier ar fi D.Diaconescu daca ar accepta aceasta decizie a CNA! Mai ales ca OTV doar a preluat imaginile deja transmise de Antena.
Boc ar trebui sa-i bage in instanta si sa ceara cel putin cate 100.000 de euro, fiecarui post-
Doar asa , de amorul artei, sa-i vedem cum o sa-si scoata camasa?
Invocarea siguranţei naţionale de dl. Capatos cred că deja l-a pus la pat; să foloseşti cuvinte de acest nivel, să încerci să te adresezi unui auditoriu cu Boc gol invocând siguranţa naţională este pentru mintea lui şi a celor ce îl urmăresc, mult prea mult.
Oricum amenda antenei este ridicolă...
Ci modul in care se aplica.
Antenele au avut, daca nu ma insel, 14 sanctiuni in 2011.
Dar toate au fost de-a dreptul hilare. Adica amenzi de cate 5000 sau 10.000 de lei.
Iar amenzile astea s-au tot repetat, fara insa sa se treaca la pedepsele consistente.
Cum sa va explic.
Sunt de acord ca la prima abatere sa iei o amenda de 5000, la a 2-a una de 10.000, la a 3-a una de 50.000, dar deja la a 6-a a 7-a a 8-a abatere esti recidivist in toata regula si trebuia deja trecut la regimul ala de pedepse. 10 minute, apoi 3 ore, apoi 2 zile si..asa mai departe!
Deci, degeaba avem legi cu sentinte grele daca ele nu se aplica.
Asta e de fapt problema.
Este exact ceea ce face si justitia.
Indiferent cat de mare e cuantumul coruptiei, indiferent cat de mare este prejudiciul, sentintele sunt intotdeauna minime (ca sa nu spun - cu achitare)
Cine este de acord sa voteze.
http://www.youtube.com/watch?v=-SR0lXbiaWk
link ul unde nea tov dan..nu are idee ce si cum e cu banii lu nea nicu
Protestul meu individual este de peste 6 luni, prin evitarea ANTENELOR
Daca aveti si alte propuneri de sabotare, sunt gata sa le accept fara rezerve
http://www.petitieonline.ro/petitie/02529049
De acea au si bagat niste emisiuni expre pentru prosti ,cum ar fi Bingo si altele nu stiu programul lor fiindca de ff mult timp nu ma uit la antene !
http://www.youtube.com/watch?v=-SR0lXbiaWk
link ul unde nea tov dan..nu are idee ce si cum e cu banii lu nea nicu
Ba mai mult, programul e compromis, cel putin cel in intervalul orar in care este intrerupta emisia. La ora respectiva sunt stiri peste tot. Din moment ce tu pornesti programul cu 10 minute de pauza, nu-i mai aduci pe oameni inapoi.
CNA ar trebui sa inchida tembeliziunile turnatorului asta!!
I-aş întreba la nivelul lor ca să priceapă: cum s-ar simţi dacă soţiile, soţii sau copiii lor ar apărea la TV nud, în aceleaşi condiţii ca dl. Boc?
Vrem alegeri anticipate !
Vrem alegeri anticipate !
Promitem ca daca peste doi ani USL va scadea in sondaje de la 50% la 25% ne vom da cu toti demisia si vom face alegeri anticipate.
Halatul, halatul cat este halatul .....
Ajutor , traiesc in Romania si e dictatura .....
=Apropo de sanctiuni: ce sanctiuni a primit TVR cand a difuzat imaginile prelucrate si subtitrate cu ''mita'' lui Remes?
Aaaaaa...acolo era ok pentru ca culcer(cacofonie produsa de culcer) executa comanda stapanului sau bese.
2. Mita nu stiu de ce o pui intre ghilimele, din moment ce Remes a fost condamnat la inchisoare pentru aceea mita.
3. daca boc, in timp ce era dezbracat in vestiar, negocia o chestie ilegala, atunci eram de acord cu difuzarea imaginilor, daca era cu o minora in vestiar, iar era o problema, dar din moment ce nu era nimic ilegal sau care sa afecteze pe cetateni, difuzarea iamginilor trebuia interzisa, cum ar trebui interzise si imaginile din vama veche de 1 mai cand toate televiziunile se inghesuie sa filmeze pe unu beat pe plaja. Nu ar trebui sa interese pe nimeni ca boc se schimba in vestiar sau ca un ghita de doarme beat pe plaja (se exclud bineinteles cei cu probleme psihice)
La 2 nu prea.
Remes nu se stie pentru ce a fost condamnat pentru ca la acea ''mita'' nu s-a facut flagrant deci se putea spune orice ca se gaseste in acel =dosar=(cum spune Remes) sau plica cum spune procurorul.
Procurorul putea spune ca face trafic de droguri dar fara flagrant este egal cu ZERO.
Din cate am inteles Remes a fost agatat cu carnatii si palinka :)).
TVR nu avea dreptul sa dea o acuza(fara nicio dovada legala) si subtitrata cu ce ar spune acei oameni.
Daca nu se aude inseamna ca subtitrarea poate fi usor manipulata...
Apoi vine o inrebare: cine a facut acea subtitrare?
Ai mai auzit pe undeva in lume un asemenea caz. va tv nationala sa dea cazuri de ''coruptie'' subtitrate inainte de a se promnunta judecatorii?
Daca stii macar despre ce e vorba ti-ai da seama ca Boc e intr-un vestiar, tocmai asta e ideea!
Partea a doua a comentariului nu are (dealtfel nici primul) nici cap nici coada, apoi nu are relevanta, acela era un flagrant organizat de catre procurori. Nu a fost incalcata decat legislatia de catre nenea cartabos. Numa' bine!
Deh...cand scoala nu este...
2).Faptul ca tu nu ai capacitatea intelectuala sa intelegi ce scrie cineva...nu spune decat cam cat este valoarea ta umana.
PS.Nu mai incerca sa te ascunzi in spatele anor cuvinte ca =incomprehensibil= ca nu-ti creste valoarea...tot mic ramai.
Parca, in sfarsit, o decizie barbateasca!
Asta asa ca si nota de subsol, in rest sunt complet deacord cu tine.
Noi ar trebui sa stergem antenele si irealitatile din televizoare pentru ca in afara de mizerii si manipulari nu ofera absolut nimic!!
Gata cu negativismele, cu ura, chiciurile, pitzipoance, gibonei, M. Badea.....freedoooom :)
Buna ideea cu stergerea din grila de programe!
Asa ca nu trebuie sa te uiti la Antene ca sa sti ce se intampla acolo.
Oamenii aia nu isi fac datoria, iar pedepsele de genul asta nu fac decat sa demonstreze ca se poate scapa cu orice...
Imi pare rau pentru Emil Boc si chiar nu e momentul sa mai fie bun si indulgent, trebuie sa dea in judecata aceste jeguri si sa ceara despagubiri pe masura.
Cu asa pedeapsa mica o sa faca in continuare si or sa se inmulteasca posturile de televiziune care fo face astfel de mizerii.
"Narcisa Iorga: Va amintesc ca in iunie 2010 am solicitat intreruperea emisiei Antena 1, pentru sanctiuni repetate"
Pedeapsa/amenda trebuie sa fie exemplara.
Pt ca data viitoare, cand le mai vine vreo idee de-asta, sa se gandeasca 2 zile inainte sa dea pe post.
Haznale mai urat mirositoare ca cele doua posturi securisto-turnatoare nu cred ca exista!
Sa il vad pe Felix, poate iar ne ia de prosti si pune iar placa cu dictatura lui Basescu si merge la CEDO!
Hai sictir!
Piata in care evoluam e o piata extrem de competitiva...
care competitie frate? care isi arata mai mult curu?
Dan Capatos, la CNA:
Indiferent de ce sanctiune aplicati, eu raman la ideea ca acele imagini sunt de interes public. Pentru ca daca primului ministru i se poate intampla asa ceva, oricine dintre noi poate pati lucruri mult mai grave...
pai dfa bai, ca problema nu e ca s/a filmat ci ca tu cu FELIX ati difuzat.
Oricum nu mai mai uit de mult la Antene... si nici pe Antenescu nu/l mai votey. Am gresit la primul tur 2009, iertare!
Cred ca au avut loc ceva negocieri la care se pare ca nu a participat si OTV ?
Pentru ca un angajat roman sa ia 100 lei in mana , statul ia 80 lei .
Din acea 100 de lei , statul mai ia 24 lei prin TVA.
Oare pana cand o sa mai acceptam sa platim din munca noastra astfel de angajati la stat precum cei din CNA.
Daca ne uitam la cat de jos au coborat standardele in televiziunie ma intreb de ce oare mai trebuie sa finantam CNA.
este f. putin
d-le boc luati-le banii celor de la antene
subscriu
2).boc nu auzit de vestiar???
probabil iti trebuie totusi un IQ mai mare ca nr tau de la gumari.
Problema se pune astfel.
Sa spunem ca eu platesc acum un abonament de 30 de lei pe luna si primesc la pachet 30 de programe.
1 leu programul!
Ei bine, eu de exemplu as vrea sa pot renunta si la antene si la irealitatea si la OTV si astfel sa pot sa refuz din acel pachet, cele 7 sau 8 programe si automat sa platesc pe luna doar 22 sau 23 de lei, in loc de 30. La randul tau, si tu ai putea renunta la B1 sau la TVR .
Ai priceput?
Este vb de plata acelor programe nu de simplul fapt ca il scot din programarea televizorului!
Dar pt unii USLamisti...e greu cu logica.
Mai ales cand vine vb de IQ!
Ca sa dai posibilitatea fiecarui cetatean sa-si aleaga, program cu program " Pe asta-l vreau, pe asta nu" este aproape imposibil. Ar insemna ca absolut toate programele sa fie transmise codificat si fiecare casa, apartament, sa dispuna de un decoder .
Deocamdata, telecomanda este mai mult decat suficienta.
Daca nu vizionezi Antena 1 de exemplu si daca aceeasi masura o iau majoritatea telespectatorilor, Antena dispare singura din grila pt ca postul ar da "faliment".
se studiaza legea - se vede care e sanctiunea maxima.
apoi se trece la urmatoarea faza:
in fiecare seara la toate emsiunile spunem numai neadevaruri si dezinformare totala, jignirea tuturor indiferent de sex, varsta, apartenenta politica.
apoi se primeste o amenda - chiar daca este maxima - desi niciodata nu se da amenda maxima (pt ca se negociaza), care este atacata in instanta.
chiar daca plateste amenda de 200.000 de lei, pentru ei e egal cu zero daca din publicitate numai pentru aceeasi emisiune ei primesc 2.000.000 lei.
si apoi se reia sa se faca la ce se pricep ei cel mai bine- jignire, defaimare, injosire, etc.
asta e afacerea. - eu produc 2.000.000 lei , fac orice pentru audienta (a se vedea mircea badea cu pene) si apoi imi permit sa platesc o data pe an amenzi totalizand maxim 500.000 lei.
deci
bravo antena ca fentati legea
aaa. si in cazul in care antenei i se ia licenta sau este oprita - se da frumusel cna-ul sau statul in judecata la CEDO sau la Curtea Europeana - primeste castig de cauza si cere despagubiri statului 5 milioane de euro, bani platiti tot de la contribuabili.
deci daca vrei sa opresti antena - trebuie sa strangi probe si dovezi sa le pui cap la cap sa se faca statistici de cate ori a fost calomniat boc, udrea, basescu, si altii, de cate ori badea a stat in fundul gol cu pene, a promovat violenta la tv dandu-se cu capul de tastatura, asta capatos sau la acees direct cum si-au batut joc de anumite persoane, si apoi le faci dosarel frumos si apoi poate poate se poate face ceva.
pana atunci pauza, mai ales ca pe procurorii din bucuresti ii poti numara pe degete, si toti sunt de partea ta pt 100.000 de euro.
in concluzie, mai bine ii dai o amenda la otv de 200.000 de lei care fac reclamele in garsoniera c sa il faci praf , si care este un pericol mai mare pt ca da si in opozitie si in putere si toti din cna au ciuda pe otv.
Domnule Dan Capatos, pe mine personal nu ma intereseaza cum arata fostul premier dezbracat si nu cred ca sunt singura!
De interes public sunt: situatia economica, legislatia in vigoare, cum se cheltuie banii publici ... etc.
Nu trebuie sa ne uitam la PERSOANA ci la FAPTE!
Si a propos, 10 minute este un nimic!
In multe alte locuri se promoveaza astfel de lcururi, inclusiv in presa si , mai nou , pe Internet.
Din pacate chestiile astea starnesc si interesul publicului.
Rusine CNA ! Doar 10 minute de intrerupere de emisie pentru un gunoi de televiziune, desi OTV-ul a avut suspendata emisia mai multe luni pentru mai putin decat ceea ce a facut antena 1. RUSINE CNA ! Gunoaiele de la antene au intoxicat populatia spunand numai minciuni "Antena Group are doar obiective financiare - nu are obiective politice sau de alta natura." Ii credeti pe toti tampiti ca voi ?
Macar sa stim o treaba....
Ca poate merita...daca e ceva de vazut?
Cat despre antenele dezinformarii:
Art. 951
Consiliul poate decide retragerea licenţei audiovizuale sau a dreptului de furnizare a serviciului media audiovizual la cerere, în cazul săvârşirii repetate de către furnizorul de servicii media a uneia dintre următoarele fapte:
...
c) incitarea la acţiuni care au drept scop disoluţia autorităţii de stat;
In opinia mea OTV a fost mai dur sanctionata fata de Antena 1.
e slab
ii frica de voiculescu
sau cred ca voiculescu il tine....
asta e clar
Pentru asta era suficient să spună că au asemenea imagini - nu nouă, ci lui Boc! Arătând pe post asemenea imagini nu au făcut să agraveze problema (dacă asta era, de fapt, problema!): a văzut toată lumea ce uşor se ajunge la dl. Boc dezbrăcat.
Ce mizerie de post. Scoate ce e mai rău din natura umană la suprafaţă!
Pedeapsa primită este mult prea blândă. Pe lângă întreruperea emisiei (care trebuia să fie de cel puţin 30 minute în prime time), trebuiau să plătească şi o amendă consistentă.
Sper totuşi ca dl. Boc să se constituie parte civilă şi să dea în judecată postul acesta care este cel mai mare poluator al mediului audiovizual.
Atita slugarnicie din partea unei institutii bugetare, mincatoare de bani publici, n-am vazut. Astia trebuie spulberati, ca depolitizati nu pot fi.
Omul ala cu USLanina groasa, seful lor, penelistul Popescu trebuie sa demisioneze in numele sau si al armatei sale de felixaci.
1. Nivea, 2. Eubiotic, 3. Peugeot, 4. Jacobs, 5. Bergenbier, 6. Axe, 7. Cosmote, 8. Magne B6 premium, 8. Cavit memo, 9. Tuborg, 10. Liderin, 11. Cosmote, 12. Rexona, 13. Vibrocil, 14. Milka, 15. Germanos, 16. Garnier Fructis, 17. Eucerin
http://www.kraftfoodscompany.com/ro/ro/Contacts/ContactUsForm.aspx?ft=other
Va invit si pe voi.
Jos cafeaua Jacobs ! :D
slab...f.slab
asta trece pe la grivco?
Intrenare de 100 puncte: unde e dezacordul ? :D
:)
Lectia de predat pe care nu o transmit astfel: oamenii care nu se respecta in primul rand chiar pe ei, nu-i pot respecta nici pe ceilalti. Faptul ca s-a incalcat demnitatea unui om, dreptul la intimitate nici nu mai conteaza. Mult prea jenant. In acest caz, de ce mai plangem cand suntem priviti superior de cei din vechea Europa si, pe diverse cai, ni se refuza intrarea in grupuri mai selecte? Noi, prin inactiune, prin faptul ca ne hlizim si chiar incurajam apucaturilor difuzorilor si receptorilor de gunoi mediatic le oferim motive, zilnic, din plin.
Pacat ca nu intelegem pericolul ce ne paste cu astfel de institutii si astfel de difurzori de stiri, showuri, discursuri gaunoase.
Rusine!
Adica in cazul asta, A1 fara reclama 1 an de zile.
Sa vedem daca ar mai face prostii de tipul asta.
Pentru asta era suficient să spună că au asemenea imagini - nu nouă, ci lui Boc! Arătând pe post asemenea imagini nu au făcut să agraveze problema (dacă asta era, de fapt, problema!): a văzut toată lumea ce uşor se ajunge la dl. Boc dezbrăcat.
Ce mizerie de post. Scoate ce e mai rău din natura umană la suprafaţă!
ASA E SI ACUM CU ANTENA1 SI OTV.
Antena 1 sta zece minute intr-un interval cand oricum nu avea calupuri publicitare, iar OTV-ul care a retransmis doar imaginile din "exclusivitatea" lui Capatos a luat 2 miliarde amenda.
Suspectez insa motive mult mai interesante decat obtinerea unui "divertisment" care sa creasca ratingul.
Este chiar ciudata invitarea la comentarii a unor oameni care nu au ce sa caute intr-o asemenea emisiune.
Unii au refuzat si bine au facut, altii, obligati de cutumele politicii (prezenta maxima in viata publica) au muscat momeala si acum platesc factura electorala.In fine, greseala lor.
Dar initiatorii.....mie imi miroase a premeditare.
Si acum intrebarea mea:
De ce masura diferita? OTV, daca a reluat filmul trebuie sa plateasca la fel.....
Asta imi arata ca nici CNA nu incearca macar sa mascheze interese partinice evidente.
Voiculescu este vanat de mult, in timp ce DDiaconescu face ce i se cere (circ, spalare de creiere, ametirea unor alegatori)
Oricat de nepopular e Boc, sa fie comentat de Crudu si Stoian, e prea multa obscenitate in joc.
Ar fi trebuit sanctionat Capatos, in primul rand, un fel de cartonas rosu si suspendare emisiunii timp de 2 saptamani. Sa aiba timp sa cugete la consecinte.
http://www.cna.ro/Contact.html
Poate desfiintam toate antenele; nu pierdem mimic.
si ei le dau o sanctiune de 10 minute de pauza...
Petitia online demarata de un anume Ioan Vintila la adresa https://www.change.org/petitions/societatea-civila-din-rom%C3%A2nia-sa-sanctionam-difuzarea-in-spatiul-public-a-stirilor-fara-bun-simt
pe care am semnato si eu se pare ca a avut efect.
Mesajul pt tine Dan este deci, FRUNTEA SUS si "lopata" in mana ;)
CNA ar trebui desfintat deoarece este platit din bani publici de pomana.
Niste incompententi care acopera mizeria din presa si televiziuni.
Doresc sa vad imaginea in aceiasi postura a unui memebru CNA si reactia lor atunci.
Este o rusine pt CNA prin hotarirea pe care au luat-o.
D-nule BOC mergeti in instanta si cereti pagube financiare in sume maxime.
Haideti sa dechidem cu totii televizoarele in acel interval sa vada si antenistii astia cat de mult tinem noi la prostiile lor :)
OTV nu merita o asa amenda - mai ales ca ei vor castiga de pe urma acestei sancituni - publicitate, si simpatia oamenilor ca intr-adevar sunt dezavantajati intr-o Romania controlata de politic.
Rusine sa-i fie CNA pentru sanctiunea istorica. Daca ii tragea 10 min de o ureche era mai eficienta. De ce nu 10 ani ? Oricine poate filma usor azi pe cineva. Dar sa iei decizia sa postezi pe un post national asa ceva e NESIMTIRE.
De-abia acum vom putea cu adevarat trai bine. Multumim CNA !
O stricat mai degraba sansele lu Crin! Sau...si le-o stricat singur. E destul de usor sa te lipesti de Vadim, decat sa te dezlipesti!
Am så cer depågubiri pentru cå am orbit si mi-am vårsat si matele din mine!
Sa cer sa fii amendat pt ca existi?
Patetic..
NOI DE CE NU IESIM IN STRADA???
Cum altfel credeti ca-i vom face pe acesti oameni sa inteleaga ca nu ne mai pot lua de prosti?
Am trimis si plangere la CNA si am completat si o petitie online.
Urmatoarea mutare E IN STRADA! Altfel vom fi tratati cu curul si saptamana viitoare!
Daca nu castigati alegerile, ce-o sa faceti? Sau spuneti ca au fost furate, ca de obicei?
Cat despre alegeri...chiar mai crede cineva inafara de Crinut c-o sa iasa el presedinte??? Ca de urne la alegeri, draga gigi, chiar n-o sa ne fie frica!
Da tu bucura-te! Si topaie...USL dragostea mea!
Problema cea mare este ca DA, Crinut va iesi presedinte...Majoritatea electoratului roman gandeste fie pe "statul sa-mi dea" sau pe "kilu' de ulei" sau orice alte motive de-a dreptul imbecile ca sa voteze cu socialistii (ca sa fiu finu. si sa nu-i numesc mafioti, neo-comunisti, securisti, etc.). Asa ca DA, Crinut va iesi presedinte, iar noi, caratorii de mape (Ma consider un quasi-intelectual, nu un intelectual propriu zis, nu am creat cunoastere.) vom avea de suferit, pentru ca noi, din nefericire, constientizam ce se va abate asupra noastra...
O sanctiune penibila de la o institutie (CNA) extrem de penibila.
Daca discutam de intreruperea emisiei pentru 24 de ore ar fi fost cu totul altceva.
Un popor care prin institutiile sale nu pune la colt un fost securist care face numai mizerii in aceasta tara nu e popor ci populime !
Din munca noastra ii platim sa ne stearga obrazul nostru al ROMANILOR.Asa o fac?
Acele televiziuni au actionat asemena unui ins care devine violator in urma vizionarii unui film 3X. In locul fostului premier, as da in judecata televiziunile in cauza, cerandu-le daune foarte mari.
Eu nu mai cred ca astia fac misto de noi sau ca vor sa ne manipuleze. Eu cred ca-s chiar atat de prosti precum par.
Dar cam cat de josnic poti sa fii ca tu, "viitor presedinte a Romaniei" sa intri in direct si sa comentezi bucile aluia, oricare ar fi fost. Intamplator, era un OM, acum, un simplu om, cu bune si cu rele. Stii cum se zice, e si el, copilul, sotul, tatal cuiva...
Eu zic adormitule, sa mai faci din astea ca ai sa topai si tu...."xxx dragostea mea!"
Dupa pedeapsa cumplita pe care au aplicat-o Antenelor, Antenele lui Felix o sa se schimbe radical in mai rau.
Rusine sa va fie.
a picat in timpul unei emisiuni, era cu coasa si cosea, cu toporul si cioplea un lemn si altele. Ce e urat in toate astea din urma?... nu prezentarea imaginilor, ci glumele sau chiar bataia de joc facuta pe marginea lor.
In sfarsit!
Prostia si mitocania unora trebuie cumva sa se arate. Dospeste ea frumos acoperita cu un prosop, dar daca nu e verificata si oarecum tinuta sub control iese pe margini, da afara si face mizerie.
Ce va da CNA-ul acestui post tv e treaba lor. Dupa parerea mea Dl. Boc ar trebui sa-i actioneze in instanta...nu ma prea pricep, dar, daca e posibil, chiar persoanele fizice implicate in realizarea emisiunii si nu societatea si acestora sa le ceara niste daune consistente.
Trecand peste dezacordurile, greselile elementare si lipsa de sens a frazei as vrea sa ii reamintesc "jurnalistului" de hazna ca "dreptul la exprimare" nu inseamna "drept la grohaiala", aia o poate face doar in cocina lui personala, la tv ne exprimam in limbaj uman civilizat.
Dealtfel, ce ai zice daca de maine latrinele vor incepe sa iti arate violuri si crime la tv sub pretext ca au vrut sa demonstreze ca 'politia nu-si face datoria'? tu ce faci, stai si te holbezi la ei, eventual le arati asta si copiilor ca sa le "educi spiritul civic"?
Unele contracte de publicitate ale televiziunilor pot avea stipulate ore exacte si dezpagubiri masive in caz ca acele ore nu se respecta? Ca atunci alea 10 minute ar insemna ceva, altfel, exceptand faptul ca pica la inceputul observatorului nu prea vad "pedeapsa"
Oricum multumesc de raspuns, si da, tind sa fiu de acord. cu dumneavoastra. Probabil audienta ulterioara va fi mai mare.
to blur a estompa [tel.]
to blur a face neclar
to blur a înceţoşa
to blur a înnegura
to blur a întuneca
to blur a murdări [şi fig.]
to blur a păta [şi fig.]
to blur a umbri
alooooo StirileFierbinti, alooo Academia Romana!!! tatici si mamici nu ne ajung sinonimele sau ce? S-a introdus in dex cuv a kidnapa? bai dar de a rapi nu ati auzit? incredibil
Luati pauza 10 min!
Tare asta, de mult nu m-am mai distrat atât de copios!!!
1) Pentru derapajul Antenei 1 la emisiunea lui Capatos s-ar fi impus suspendarea postului tv pe o perioada cel putin egala cu durata emisiunii incriminate, daca nu permanent. Imaginea fostului premier Emil Boc a fost afectata PERMANENT, nu doar 10 minute.
2) Posturile TV care fac propaganda politica partinitoare ar trebui sa poarte o inscriptionare permanenta, asa cum se procedeaza cu publicitatea, semnalata prin litera P. In cazul posturilor trustului Intact, ar trebui sa scrie fie USL, fie PC, iar pe OTV sa fie scris PPDD.
3) De ani de zile Antenele si Realitatile TV fac nu doar propaganda politica, dar chiar INTOXICARE sustinuta care a pervertit perceptia si chiar comportamentul populatiei. Unul dintre mesajele pernicioase induse de aceste televiziuni este acela ca este treaba autoritatilor sa dea zapada din fata caselor, sa stavileasca puhoaiele si sa faca ordine in viata si gospodariile oamenilor, in timp ce oamenii stau cu mainile in san, eventual la o tuica, si comenteaza de pe margini.
4) Avand in vedere lipsa de educatie a multor oameni si usurinta cu care pot fi manipulati, o lege a audiovizualului trebuie sa excluda posibilitatea ca persoanele cu condamnari penale si apropiatii lor sa fie patroni ai mass media, fiind de la sine inteleasa tendinta acestora de a scapa de rigorile legii prin crearea confuziei in opinia publica si mai ales prin intimidarea justitiei. A se vedea cazurile Voiculescu, Vantu, Becali si Dan Diaconescu.
Cu ce i-a fost afectata imaginea?
Un post care ii face pe platitorii de abonamente TV sa il socata din grilele TV, sau sa il ignore, nu merita spatiul de emisie: pana la urma orice agent poluant este eliminat :D intr-un fel sau altul..
capatos este un pacatos dar Dzeu vrea indreptarea pacatosului si nu pedepsirea lui.
pdleilor, mai puneti mana pe Biblie sau voi credeti doar in Zeus!
Nu stiu cum se calculeaza ratingurile,dar:de circa 10 ani nu m-am uitat la stiri Antena 1,la Antena 3 insumate in 3-4 randuri am vazut cca.15 min,la OTV cam la fel si am 2 ani si 2 luni de cand nu privesc Realitatea TV.In ultima vreme stirile le urmaresc pe net.Daca intreb eu RDS-ul,cine stie ce raspuns standard imi dau.Daca intrebi tu,HotNews,iti vor raspunde altfel ca publici raspunsul!Intrebare:pot sa mi se scoata din grila programele de mai sus?Nu cer micsorarea tarifelor ci doar excluderea unor programe toxice,pornografice din grila pentru care platesc.Chiar daca sunt obligat la un pachet minim acesta sa contina programele pe care le vreau eu,pentru care platesc taxa,inclusiv statului TVA 24%.Te rog,HotNews,pune aceste intrebari pentru unii dintre noi!
În ceeace privește modul în care se stabilește ratingul aș dori și eu mult de tot să aflu metoda aplicată. Deci sper ca Hotnews să ne satisfacă această curiozitate legitimă, având în vedere că suntem cititorii fideli ai dumnealor.
Stie cineva de ce nu ? Ce risca acum A1 daca nu a executat sanctiunea?
Il rog pe fostul premier sa-i dea in judecata si sa le ceara desfiintarea.....!
Nu sint portocaliu dar au sarit calul in toate ,incepind de la aliata usl....de risul curcilor.........politica de hazna romineasca....!
Pana acum, nu ma uitam decat "accidental" - adica daca nimeream prin vreun magazin sau restaurant cu TV.
Atata tevatura pentru un c*r gol (si care, in afara de asta, era totusi intr-un spatiu public). Obsedatilor!