Radio Europa Liberă a anunțat cine îi va conduce biroul din România după relansarea postului: Sabina Fati

de G.S.     HotNews.ro
Sâmbătă, 22 septembrie 2018, 12:22 Economie | Media & Publicitate


Sabina Fati
Foto: Hotnews
Radio Europa Liberă, ce urmează să-și relanseze serviciul media în țara noastră de la finalul acestui an, a anunțat numirea unui coordonator editorial, scrie paginademedia.ro.

Este vorba despre jurnalista Sabina Fati, fost redactor-șef adjunct la România liberă timp de 11 ani, care a mai colaborat în trecut cu Radio Europa Liberă. Ea va începe colaborarea cu Radio Europa Liberă de la 1 octombrie. 

Anunțul numirii a fost făcut printr-un comunicat de presă de conducerea de la Washington a instituției media. 

Radio Europa Liberă a anunțat, în iulie, că-și va relansa programele de știri în Bulgaria și România în încercarea de a consolida peisajul mediatic în ambele țări. Radio Europa Liberă a funcționat în cele două țări înainte de aderarea la Uniunea Europeană și NATO. Serviciul pentru Bulgaria s-a încheiat în 2004, iar în România în 2008.

Atunci, președintele RFE / RL Thomas Kent a declarat: "Sperăm în special că acoperirea noastră, realizată de jurnaliștii locali, va contribui la creșterea presei libere, va promova valorile și instituțiile democratice și va informa ambele țări cu privire la locul lor în NATO, UE și alte organizații occidentale. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu mass-media independente locale și cu societatea civilă". 

Oficialii guvernamentali, reprezentanții societății civile și jurnaliștii din ambele țări și-au exprimat îngrijorarea că dezinformarea, corupția și diviziunea socială le subminează sistemele politice. Începând din decembrie 2018, RFE / RL va oferi rapoarte și analize multimedia în limba bulgară și română și va colabora cu mass-media locală pentru a amplifica proiectele existente care promovează răspunderea publică și dezvăluie știrile false. 

Radio Europa Liberă are birouri în Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru și Serbia, dar și un serviciu în limba română pentru Republica Moldova. RFE se bazează pe rețeaua sa de reporteri locali pentru a furniza știri și informații către 26 de milioane de persoane din 20 de țări în care libertatea mass-media este restricționată sau unde o presă profesională nu s-a dezvoltat pe deplin.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1863 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Concurenta pentru RFI Romania (Sâmbătă, 22 septembrie 2018, 12:28)

    un domn [utilizator]

    Momentan RFI Romania are creme de la creme: Ovidiu Nahoi, Matei Visniek, Cosmin Ruscior, Magda Prelipceanu...RFE au de munca nu gluma!
  • +2 (4 voturi)    
    zxzxzxz (Sâmbătă, 22 septembrie 2018, 15:01)

    solar [utilizator]

    Citesc de multi ani ”produsul” jurnalistic al doamnei SABINA FATI. Da, este o voce interesanta a peisajului media din Romania. Are o calitate rarisimă in scrisul sau : lasă deschiste toate... azimuturile, fara incrincenari de idei , stil si ”solutii ”. Poate ca la momentul actual chiar e necesar asa ceva. Oricum , se simte ca detine un bagaj cultural peste media lucratorilor profesionisti angrenati in peisaj.Asta o si apropie mult de calitățile presei americane. Se pare că selectia facută a tinut cont de asta. Are concizie in scris si zgarie rau atunci cand raul se cere de la sine zgâriat !
  • +4 (4 voturi)    
    Mi se pare normal (Sâmbătă, 22 septembrie 2018, 18:44)

    Observatory [utilizator]

    ca Europa liberă sa “vorbească “ din nou.
    Comunismul adevărat s -a instalat bine mersi la București !
    Cine credea in’89 ca aceiasi criminali comuniști se reîntorc la putere sub un nume travestit Socialism, dar in esențial este aceiasi kko


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by