Comisia de Etică din TVR, aflată în dispută cu șefii Televiziunii - informată printr-un "ombudsman-secretar" că i-ar fi expirat mandatul
Context:
⦁ Comisia de Etică este forul din TVR, cu membri desemnați periodic, însărcinat să elucideze problemele de deontologie profesională ce apar în instituție. Este unul dintre puținele foruri ce pot semnala intern probleme ale conducerii, dar nu poate decât să constate nereguli, nu să le sancționeze, având rol consultativ
⦁ În toamna anului trecut, după scandalul declanșat de înregistrările făcute publice de Dragoș Pătraru, Comisia a emis un raport foarte dur la adresa conducerii TVR / președintelui-director general Doina Gradea
⦁ Atunci, conducerea TVR și-a manifestat interesul să acționeze în contencios administrativ pentru a anula raportul Comisiei de Arbitraj. Tot atunci, un fost ofițer SRI, Septimiu Marica, a fost numit "ombudsman" la TVR, în condițiile în care, după reorganizarea colectivului Obdusman, din acest colectiv mi rămăsese o singură poziție de secretară cu studii medii - detalii aici
⦁ În această primăvară, mai precis pe 26 martie, la Tribunalul București a fost înregistrat dosarul prin care conducerea TVR cere anularea raportului din toamnă al Comisiei de Etică - detalii aici
În urma situației produse de toate aceste incidente, șeful Comisiei de Etică, Horia Grușcă, a primit luni seară, la Premiile libertății de exprimare organizate de ActiveWatch, diploma "Ghici ce grade are Gradea".
Cu această ocazie, Horia Grușcă a povestit ce i s-a întâmplat în cursul zilei de luni:
⦁ A venit cu noutăți despre "secretarul - din punct de vedere al legii și al nostru, Comisia de Etică și Arbitraj. Fostul ofițer SRI. Azi am primit noutăți. Am primit un mail în care eram... nici nu știu cum să spun, documentul se chema "notă de informare" (râsete în sală - n.red.). Vorbesc serios. (...) Erau trei sau trei pagini și jumătate redactate fiecare cu antet (...) Se atrăgea atenția că mandatul Comisiei de Etică și Arbitraj a expirat în 12 martie. Ni se "învedera" - erau termenii folosiți - eram somați să predăm tot ce deținem, inclusiv încăperile. Singura încăpere pe care o deține Comisia de Etică și Arbitraj e cea în care stă domnul în cauză (...) Eventual, dacă vom considera necesar, să facem și un raport de activitate pe ultimii patru ani, pe care să îl înaintăm Consiliului de Administrație. (...)
⦁ Noi suntem chemați în judecată în calitate de Comisie de Etică și Arbitraj (...) în data de 26 martie. În nota de informare ni se spunea că nu existăm din 12 martie. Acum eu mă întreb, fără să am experiență și fără să mă consult cu avocatul (...) existăm, nu existăm?"
⦁ [din sală răspunde avocatul care reprezintă Comisia de Etică în instanță, prezent și el la evenimentul ActiveWatch]: Sunteți ca pisica lui Schrodinger!
Potrivit Statutului ziaristului din SRTv, Comisia de Etică are un mandat de patru ani și este formată din șapte membri: un reprezentant al Consiliului de Administrație, un reprezentant al președintelui-director general, cinci reprezentanți ai jurnaliștilor din TVR, validați de CA. Ultima dată au avut loc alegeri pentru acest for în martie 2015, deci acum 4 ani. Nu există, însă, prevederi clare privind expirarea mandatului și, din informațiile HotNews.ro, nici nu ar fi fost luate măsuri pentru înlocuirea actualei componențe sau desfășurarea unor noi alegeri.

Cine e responsabil pentru noaptea de coșmar de la Spitalul Foișor? Cinci întrebări și răspunsuri esențiale despre scandalul evacuării unității medicale
Raed Arafat vine cu noi explicații după evacuarea cu scandal a Spitalului Foișor: Decizia a fost corectă, chiar dacă a creat disconfort pentru pacienți
Sarea și oamenii - O istorie care a început acum 8.000 de ani, în România
Un bucureștean a făcut cerere pentru un nou buletin acum două luni, dar nu l-a primit nici acum / Cum explică oficialii „dificultatea temporară” de eliberare a actelor de identitate
Ce înseamnă și ce impact ar putea avea decizia CEDO privind vaccinarea
Bani aruncati de pomana.