​​Redactorul sef al Libertatea, Dan Duca, și-a anunțat demisia din funcție, invocând „lungul șir de evenimente care au avut loc în companie în ultimul an și jumătate”, de la încercările „de intimidare din partea unor persoane din conducerea grupului la adresa unora dintre colegii mei”, la concedierile din grup.

LibertateaFoto: Vasile Bobirnac / Dreamstime.com

Demisia lui Dan Duca vine după ce directorul editorial Cătălin Tolontan a fost concediat, pe 6 decembrie, alături de Iulia Roșu și Camelia Stan, redactori șefi adjuncți la Libertatea.

Dan Duca și-a anunțat demisia pe Facebook:

  • „Ieri dimineață l-am informat pe CEO-ul Ringier România, Dan Puica, de decizia mea de a pleca din funcția de redactor-șef la Libertatea. Motivele nu sunt deloc greu de intuit: lungul șir de evenimente care au avut loc în companie în ultimul an și jumătate, încercări de intimidare din partea unor persoane din conducerea grupului la adresa unora dintre colegii mei, concedierea lui Mihnea Vasiliu, concedierea lui Cătălin Țepelin, după ce împreună cu alte zeci de colegi am cerut stoparea presiunilor pe editorial de la Gazeta Sporturilor în favoarea caselor de pariuri, concedierile lui Dan Udrea și Cătălin Tolontan de la Gazetă și, cele mai recente: Tolo, Iulia Roșu și Camelia Stan de la Libertatea, plus intenția de a mai da afară alți jurnaliști de la Libertatea.
  • Cred că deciziile Ringier sunt greșite nu doar principial și uman, ci și strategic, pentru că ele lovesc acum din plin în munca și în reușitele unei echipe formate din câteva zeci de jurnaliști și colaboratori de a transforma un fost tabloid în singura publicație din top 25 site-uri din România care a publicat în mod constant investigații în România. Și nu au fost deloc puține și deloc fără urmări, nu are sens să le reamintesc aici.
  • Cred că aceste concedieri, urmate de altele, vor duce în cele din urmă la „îmblânzirea” conținutului, iar Libertatea nu va mai avea forța să deranjeze pe foarte multă lume, spre liniștea unora dintre mailurile și telefoanele din companie spre care în trecut curgeau plângerile. Nu spun asta ca un vot de neîncredere la adresa colegilor mei din Libertatea care vor alege să rămână, le doresc ca după ianuarie - când Tolo și Iulia nu vor mai fi aici și după 15 februarie, când încetează mandatul meu de redactor-șef - să mă contrazică.
  • În 2023, împreună cu toți colegii mei am dus Libertatea pe locul 1 în topul celor mai citite site-uri din România, cu o rețetă de conținut pe care Mihnea o definea atât de bine - „Libertatea trebuie să fie un produs de tip carrefour” - adică locul în care găsești și produse premium și produse populare. Investigații, reportaje, corespondențe din întreaga lume, interviuri de substanță, dar și conținut mai light: evergreen-uri sau monden.
  • Sunt foarte mândru de munca celor cu care am lucrat și lucrez din toate departamentele de la Libertatea și le mulțumesc tuturor - colegi, colaboratori - că m-au acceptat ca redactor-șef.
  • Ce vom face, (ce voi face eu după 15 februarie)? Vom încerca să continuăm să lucrăm împreună sau separat și să ne facem datoria față de public. Adică, ceea ce am făcut în ultimii ani la Libertatea și motivul pentru care cred că aproape toți cei de aici (și din alte locuri) s-au apucat de această profesie. Le datorăm asta nu doar celor care ne citesc, dar și Iuliei Marin și lui Mihnea”.

Citește și:

Sursa foto: Dreamstime.com