​Sindicatul ASF îi cere actualului președinte al autorității, Leonardo Badea, să onoreze plata primei anuale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă pentru toți angajații instituției și care potrivit unor documente verificate din mai multe surse de HotNews.ro este în cuantum de 100% din salariul brut lunar și/sau indemnizația brută lunară. Salariul mediu net de bază în ASF a fost de 9.730 de lei în primele nouă luni din acest an, autoritatea având peste 512 angajați la sfârșitul anului trecut. Conflictul are loc cu o zi înainte de audierile din Parlament privind noua conducere ASF.

ASF1Foto: Hotnews
  • ASF2
    Foto: Hotnews
    "Având în vedere drepturile obținute de salariații ASF, stipulate de CCm la art. 32 lit. a), respectiv prima anuală, prevăzută a fi acordată conform prevederilor art. 1 din Actul Adițional nr. 1 la CCM al ASF pentru anul 2018, înregistrat la ITM București cu nr. 2/10.10/2018 (..)
  • Reținând că până la data prezentei, respectiv data de 31.10.2018, ASF, în calitate de angajator semnatar al Contractului Colectiv de Muncă pentru anul 2018, nu și-a onorat obligațiile asumate în CCM, respectiv nu a efectuat plata primei anuale conform art. 32 lit. a) din CCM, coroborat cu art. 1 din Actul Adițional la CCM, vă solicităm, în calitate de Sindicat reprezentativ respectarea obligației contractuale menționate.
  • Neîndeplinirea de către ASF a obligațiilor contractuale stabilite prin CCM naște dreptul Sindicatului ASF și al salariaților de a acționa folosind toate instrumentele și căile legale disponibile, cu scopul de a apăra respectarea drepturilor stabilite prin CCM.", se arată în documentul obținut de HotNews.ro. (vezi poze atașate).

În contextul acestor informații, HotNews.ro a adresat următoarele întrebări astăzi către ASF:

  • 1. Câți angajați are în prezent ASF?
  • 2. Când a fost adoptată prevederea ca toți angajații ASF să primească primă anuală în cuantum de 100% din salariu?
  • 3. Care este explicația pentru care această primă nu a fost plătită încă?

Vom reveni cu răspunsurile ASF imediat ce le vom primi.

  • ASF avea 512 angajați la sfârșitul anului 2017 / Salariul mediu net de bază în ASF a fost de 9.730 de lei în primele nouă luni din acest an

Autoritatea de Supaveghere Financiară avea, la finalul anului trecut, 512 angajaţi, cu 32 mai mulţi faţă de 2015, atunci când fostul preşedinte Mişu Negriţoiu a derulat un proces de restructurare, potrivit datelor transmise de ASF la solicitarea ziarului Bursa.ro în luna ianuarie din acest an.

Salariul mediu de bază al personalului angajat în ASF, calculat pe primele nouă luni ale anului 2018, este de 9.730 lei net, se arată într-un răspuns al Autorității de supraveghere financiară către un deputat PNL, care a încercat să afle și ce premii și bonificații au cei nouă membri ai conducerii ASF, al căror mandat expiră astăzi. Cum actualul președinte al ASF, Leonardo Badea, și prim-vicepreședintele, Ovidiu Wlassopol, au preluat aceste funcții abia în vara anului trecut, cele mai mari venituri pe tot anul 2017 le-a avut Cornel Coca Constantinescu, vicepreședinte, responsabil asigurări: 737.361 lei, echivalentul a 13.350 euro pe lună.