​Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a cumpărat în această lună 358 de vouchere valorice de aproape 300 de lei pentru achiziția de cadouri din platforma eMag.ro, contract de aproape 21.000 de euro, conform datelor din Sistemul Electornic de Achiziții Publice. „Voucherele menționate, în valoare de 300 de lei fiecare, sunt acordate copiilor angajaților ASF cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.”, au declarat pentru HotNews.ro oficialii ASF.

Conducerea ASFFoto: Inquam Photos / George Călin

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), condusă de Nicu Marcu, se autofinanțează din taxele impuse firmelor care activează în sectoarele de capital, asigurări și pensii private, deci indirect din banii tuturor celor care au asigurări, pensii private ori investesc la bursă.

Cei peste 500 de angajați ai ASF, pot beneficia prin Contractul Colectiv de Muncă de cadouri pentru copiii minori cu ocazia zilei de 1 iunie și a sărbătorii Crăciunului, în limitele de neimpozabilitate prevăzute de lege. Cadourile se acordă unui singur părinte din cadrul personalului ASF.

În acest an, angajații care au copii au primit vouchere cadou Decathlon de 300 de lei cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

ASF a făcut achiziție similară de 382 de vouchere pentru achiziția de produse de pe site-ul Altex la finele lunii noiembrie 2022.

Angajații ASF beneficiază gratuit de un pachet de servicii medicale și pot opta în limita sumei de 300 de lei pe lună pentru servicii precum: abonamente la centre de fitness & wellness, fonduri de pensii facultative, asigurări de viață/sănătate.

  • Potrivit informațiilor ASF transmise către HotNews.ro, la data de 11 decembrie 2023, ASF avea 512 angajați, iar valoarea salariului mediu lunar net în luna noiembrie 2023 a fost de 11.876 de lei.

Toți angajații ASF așteaptă în prezent al 15-lea salariu, prima de final de an

Deputatul USR Claudiu Năsui a făcut public la sfârșitul lunii octombrie contractul Colectiv de Muncă din ASF, după ce a câștigat definitiv procesul cu această autoritate, condusă de Nicu Marcu, pentru refuzul comunicării veniturilor și primelor pe care și le acordă.

485 de angajați ai Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au încasat în acest an primă de performanță pentru activitatea din 2022, când a intrat în faliment fostul lider RCA City Insurance și toți cei 513 angajați au luat primă de Ziua ASF, a declarat atunci pentru HotNews.ro deputatul USR Claudiu Năsui. „Cel mai prost plătit angajat primește de Ziua ASF minim 7.000 lei net", spune acesta.

Contractul Colectiv de Muncă din ASF, transmis de deputatul USR și consultat de HotNews.ro, arată că dincolo de cele 12 salarii anuale, salariații mai pot primi, în anumite condiții, încă 4 prime care pot fi echivalentul a 100% din salariu, respectiv:

- prima anuală, prima de performanță, prima pentru Ziua ASF și primă de vacanță.

Surse din cadrul ASF au precizat pentru HotNews.ro că în realitate angajații pot ajunge până la 15 salarii anuale pe an, nu 16 salarii cum s-ar putea înțelege citind Contractul Colectiv de Muncă.

  • „În realitate nu primim primă de vacanță, ci vouchere de vacanță în valoare de 1450 de lei. De ce? Pentru că actualul CCM a fost scris prost. Nu poți să acorzi și primă de vacanță și vouchere de vacanță. A fost scandal în autoritate când s-a constatat eroarea.”, au declarat atunci pentru HotNews.ro surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Potrivit surselor HotNews.ro angajații primesc 3 prime care pot ajunge până la 100% din salariu:

  • 1. prima de performanță - se ia la sfârșitul lunii februarie pentru activitatea depusă în anul anterior. În luna ianuarie se face evaluarea fiecărui angajat și în baza calificativului de performanță poți primi ca primă între minim 50% și maxim 100% din salariu.
  • 2. prima de Ziua ASF - se acordă în luna mai tuturor angajaților și este echivalentul a 100% din salariu.
  • 3. prima de sfârșit de an sau de Crăciun - se acordă în lunile noiembrie sau decembrie tuturor angajaților și este tot echivalentul unui salariu.

În acest an, angajații ASF au încasat deja prima de performanță și prima de Ziua ASF, iar în prezent se așteaptă încasarea primei de sfârșit de an, care ar fi al 15-lea salariu încasat în acest an.

Ce tăieri trebuie să facă ASF de la 1 ianuarie 2024 potrivit legii 296/2023

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), alături de ANRE și ANCOM, ar trebui să facă reduceri de cheltuieli până la 31 decembrie 2023 potrivit legii 296/2023 privind măsurile fiscal bugetare asumate în Parlament de Guvernul Ciolacu.

Dincolo de reducerea posturilor de conducere, aceste autorități trebuie să facă și reduceri de cheltuieli.

Astfel, cheltuielile privind voucherele de vacanță sau alte drepturi acordate conform reglementărilor legale sau contractelor colective de muncă nu pot depăși anual, în perioada 1 ianuarie 2024 - 31 decembrie 2026, contravaloarea a 1.600 lei/an/persoană.

Ținând cont că în prezent fiecare angajat poate beneficia anual de 3.600 de lei pentru abonamente la centre de fitness & wellness, fonduri de pensii facultative, asigurări de viață/sănătate, este de așteptat ca reduceri de cheltuieli să fie făcute cel puțin la acest capitol.

Mandatul conducerii ASF a expirat în 14 noiembrie. Noua conducere va fi votată săptămâna viitoare

Mandatele celor 9 membri ai Consiliului ASF au expirat în data de 14 noiembrie, dar au fost prelungite automat în contextul întârzierii negocierilor dintre PSD și PNL privind oamenii care vor conduce această autoritate în următorii 5 ani.

Luni, 11 decembrie, Birourile reunite au stabilit calendarul audierii propunerilor pentru conducerea ASF.

Potrivit deciziei, candidaturile se pot depune în următoarele zile urmând ca săptămâna viitoare conducerea să fie validată.

Alexandru Petrescu este propunerea PSD pentru funcția de președinte ASF, în timp ce PNL va propune doi politicieni pentru funcțiile de vicepreședinți: Gabriel Avramescu și Gabriela Horga, susțin surse politice pentru HotNews.ro.

De asemenea social democrații vor numi și doi vicepreședinți, Ștefan Daniel Armeanu și Sorin Mititelu, având susținerea PSD, potrivit surselor HotNews.ro.

Cine conduce ASF: Președintele a încasat venituri brute lunare de 25.000 de euro anul trecut

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituția care reglementează piețele de capital, asigurări și pensii private cu active de zeci de miliarde de euro, a asistat anul acesta la un nou faliment răsunător. După falimentul City Insurance, în urmă cu un an și jumătate, scenariul s-a repetat cu Euroins, devenită în 2022 societatea cu cele mai multe polițe de răspundere civilă auto (RCA).

Autoritatea de Supraveghere Financiară este condusă de un Consiliu format din 9 membri: 5 membri executivi, respectiv, preşedintele, prim-vicepreşedintele şi 3 vicepreşedinţi, precum şi 4 membri neexecutivi. Aceştia au fost numiţi pentru un mandat de 5 ani, începând cu 14 noiembrie 2018.

Președintele ASF, Nicu Marcu, a fost numit de Parlament, la propunerea PNL, în iunie 2020, după demisia lui Leonardo Badea, care fusese pus în funcție de Liviu Dragnea și care a plecat de la ASF pentru un post de viceguvernator al BNR.

În timp ce mii de șoferi din România au plătit polițe RCA mai scumpe, ca urmare a falimentului City Insurance, cea mai mare companie de asigurări din România, conducerea ASF și-a sporit veniturile.

ASF are afișate pe site-ul propriu o parte din veniturile salariale încasate de conducere, însă salariile Consiliului ASF desecretizate de către deputatul Claudiu Năsui arată că anul trecut cei 9 oameni din conducerea autorității au încasat în total peste 1,5 milioane de euro. Președintele ASF a avut venituri lunare de 25.000 euro brut.”