Cum explica AEP cumpararea fara licitatie a softului pentru depistarea eventualelor voturi multiple la referendum de la o firma al carei actionariat duce la Sebastian Ghita

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Marţi, 7 august 2012, 17:45 Economie | Telecom


Firma XOR IT Systems, al carei actionariat duce catre omul de afaceri Sebastian Ghita un apropiat al premierului Victor Ponta, a castigat pe 30 iulie procedura de achizitie organizata de Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) pentru softul privind depistarea eventualelor voturi multiple la referendumul de demitere a presedintelui Romaniei. Contractul a fost atribuit prin negociere fara publicarea unui anunt de participare. De ce nu s-a organizat o licitatie, cand legea obliga la acest lucru daca valoarea contractului depaseste 15.000 de euro? AEP a precizat pentru HotNews.ro ca a fost nevoita sa organizeze de doua ori aceasta procedura, care ar fi fost oricum justificata legal de termenul foarte scurt stabilit pentru referendum.

  • "Actele normative care au stabilit si reglementat organizarea si desfasurarea referendumului national pentru demiterea Presedintelui Romaniei, ca de exemplu H.G. nr.682/2012, H.G..nr.683/2012, H.G. nr.684/2012 au fost publicate in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I, in data de 07.07.2012. Data referendumului national pentru demiterea Presedintelui Romaniei fiind stabilita pe data de 29.07.2012, ar fi impus oricum, datorita termenului foarte scurt, invocarea prevederilor art.122 lit.c) din OUG nr.34/2006 'ca o masura strict necesara, atunci cand perioadele de aplicare a licitatiei deschise, a licitatiei restranse, a negocierii cu publicarea prealabila a unui anunt de participare sau a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extrema urgenta, determinate de evenimente imprevizibile si care nu se datoreaza sub nicio forma unei actiuni sau inactiuni a autoritatii contractante'", se arata in raspunsul transmis HotNews.ro de catre Autoritatea Electorala Permanenta (AEP).

Autoritatea a tinut sa aminteasca faptul ca "a fost nevoita sa organizeze de doua ori aceasta procedura. In data de 13.07.2012 AEP a transmis invitatii de participare cu oferta preliminara catre 4 operatori economici, dar a anulat procedura, deoarece toti operatorii au incalcat prevederile art.33 alin.(3) lit.b) din H.G. nr.925/2006, nedepunand garantii de participare cu termenul de valabilitate solicitat prin documentatia de atribuire. Pe data de 24.07.2012 a fost reluata procedura prin transmiterea de invitatii de participare catre 9 operatori economici".

Actionariatul XOR IT Systems duce catre omul de afaceri Sebastian Ghita


AEP a anuntat castigarea procedurii de achizitie de catre firma XOR IT Systems la data de 31 iulie 2012. Dintre cei noua operatori economici carora le-au fost transmise invitatii de participare, patru dintre acestia (SIVECO Romania SA, Star Storage, XOR IT Systems, Team Net International) au depus ofertele in termenul limita stabilit - 26 iulie, ora 14,00.

Potrivit AEP, operatorul economic declarat castigator ca urmare a aplicarii criteriului de atribuire, respectiv pretul cel mai scazut, este XOR IT Systems, a carui oferta financiara a fost de 1.973.550 lei, fara TVA, suma bugetata cu aceasta destinatie fiind de 3.345.000 lei, fara TVA.

Actionariii XOR IT Systems sunt firmele: Olionvest Holdings LTD (din Cipru) cu 61% din actiuni, Cardiplan Investments LTD (Cipru) - 24% din actiuni si Rizea Dan-Ionut - 15% din actiuni.

Conform datelor de la Ministerul de Finante, XOR IT Systems a inregistrat anul trecut un profit net de 567.578 lei. Firma avea un numar mediu de salariati de 105 persoane si datorii totale de 43.100.865 lei.

Spre comparatie, in 2010, compania a avut un profit net de 401.179 lei, un numar mediu de anagajati de 141 persoane si datorii totale de 7.678.078 lei.

HotNews.ro a aratat ca din mai multe inregistrari din Monitorul Oficial din anii 2009 si 2010, reprezentantul legal al celor doua firma cipriote actionare la XOR IT Systems este Bogdan Padiu, actualul director general al Teamnet International, o firma din grupul Asessoft, care este controlat de omul de afaceri Sebastian Ghita, patronul Romania TV si un apropiat al premierului Victo Ponta.

De notat si faptul ca Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) a achizitionat de la Teamnet International prin aceeasi procedura de negociere fara publicarea unui anunt de participare si softul utilizat pentru numararea voturilor exprimate, conform unui comunicat al AEP de la data de 25 aprilie 2012.

Contactati de catre HotNews.ro, oficialii XOR IT Systems si Teamnet International nu au oferit pana acum niste explicatii cu privire la aceste informatii.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8077 vizualizari

  • +12 (12 voturi)    
    pai daca nu stie sa scrie (Marţi, 7 august 2012, 18:04)

    efz [utilizator]

    stie doar sa vorbeste, sau sunt niste excursii pe afara? poate , ca de spaga sigur nu e vorba, dar cum se nimereste ca numaib firmele apropiatilor cistiga? sau ceilalti e incompetenti? sau prea ieftini si nu ramin bani de comisioane?
    • +11 (11 voturi)    
      pai, (Marţi, 7 august 2012, 19:03)

      Cezy [utilizator] i-a raspuns lui efz

      intrebare retorica, nu? Pai n-oi fi vrut sa castige f 'un specialist necunoscut?
      • +9 (9 voturi)    
        ai dreptate (Marţi, 7 august 2012, 19:18)

        efz [utilizator] i-a raspuns lui Cezy

        retoric caci ei fac tot ce vor
      • +6 (6 voturi)    
        ai dreptate (Marţi, 7 august 2012, 19:18)

        efz [utilizator] i-a raspuns lui Cezy

        retoric caci ei fac tot ce vor
  • +19 (19 voturi)    
    Deci... (Marţi, 7 august 2012, 18:50)

    dami365 [utilizator]

    iata o alta intamplare cu totul si cu totul intamplatoare in care se poate vedea puterea intamplarii in viata de zi cu zi, care viata ,din intamplare este legata de viata sefului celui mai cinstit guvern!Normal ca cei doi nu se cunosc,totul fiind o murdara lucratura(nu intamplatoare) a odiosului Basescu! Curat intamplator coane !
    • -9 (11 voturi)    
      Bineinteles (Marţi, 7 august 2012, 20:14)

      Marcel0 [utilizator] i-a raspuns lui dami365

      Sebastian Ghita a fost muritor de foame in ultimii 8 ani. Abia astepta sa revina PSD la putere, nu e asa?

      Sunt scarbosi lobotomizatii de A3, dar nici cu ai lu' B1 nu ne e rusine, nu e asa?
    • +3 (3 voturi)    
      Softul de data trecuta (Miercuri, 8 august 2012, 0:06)

      slakeritul [utilizator] i-a raspuns lui dami365

      Mai am si eu o intrebare, se pare ca la fiecare alegeri e cumparat un soft nou. Softurile astea sa intelegem c a sunt de unica folosinta?
      • 0 (0 voturi)    
        soft pt razboi hard (Miercuri, 8 august 2012, 14:53)

        liviusmaximus [utilizator] i-a raspuns lui slakeritul

        softul asta stie sa genereze cnp-uri inexistente mai bine, ai inteles de ce e scump ?
        functioneaza mai bine decat al celorlalti !
  • +15 (15 voturi)    
    Algoritmul e simplu (Marţi, 7 august 2012, 19:06)

    Trojan.H [utilizator]

    Daca toti cetatenii Romaniei cu drept de vot pun stampila pe... sa zicem... Partidul Ecologist, USL cistiga alegerile cu 30% avans.
    L-as fi putut scrie si eu in VB.
  • +16 (16 voturi)    
    nu va e clar?... (Marţi, 7 august 2012, 19:18)

    zuzuuuudorel [utilizator]

    softul era facut de foarte mult timp de o institutie de stat... dar.. nu e bun ca e gratis...
  • +14 (14 voturi)    
    dubla masura (Marţi, 7 august 2012, 20:34)

    Dedalus [utilizator]

    Adica pentru 8000 (optmii) de euro, un beneficiar de fonduri europene face un diamai dodsarul de licitatie cu tot felul de procese verbale, note justificative, declaratii, dovada transparentei ai alte milioane de traznai, iar pentru un asemenea contract de 500.000 (cinci sute de mii) de euro, dam si noi cui stim, fra licitatie?!!!

    Ar trebui sa i se faca rusine ANRMAP-ului penru aceasta abordare: drastic cu suspiciunile de furt de 10 pixuri, ochi inchisi pentru contracte fara licitatie care trec de jumatate de milion de euro!!!

    Presedintele ANRAMP ar trebui demis pentru aceasta atitudine antinationala!
  • +12 (12 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 7 august 2012, 20:49)

    NL [anonim]

    • +3 (3 voturi)    
      Exista un caiet de sarcini (Marţi, 7 august 2012, 21:55)

      CatalinBanu [anonim] i-a raspuns lui NL

      - se ocrizeaza (Tu ai fost vreodata la vot? Cum ai semnat ? cu pixul sau cu digipassul :) )
      - totul se face sub monitorizare video
      - totul se face securizat. Cine a participat la vot este secret. Nu e o baza de date la care sa aiba acces oricine...

      Oricum....caietele sunt facute, stai linistit. Sunt facute astfel incat sa vina la masa doar cine trebuie
    • +4 (4 voturi)    
      Super soft! (Marţi, 7 august 2012, 22:41)

      nano2k [utilizator] i-a raspuns lui NL

      Cu cat il vinzi? :)
      Totusi mai poate fi imbunatatit daca pui si un

      ORDER BY count(*) DESC

      Stim noi de ce DESC, nu? ;)
      Primesc si eu vreo 500k lei pentru asta dupa ce il vinzi? :)
    • +3 (3 voturi)    
      ... (Miercuri, 8 august 2012, 4:07)

      tavonne [utilizator] i-a raspuns lui NL

      discutiile in continuare trebuie sa plece de la mesajul tau ...
      :)
  • +4 (4 voturi)    
    hah da interesant (Marţi, 7 august 2012, 22:25)

    adyQ [utilizator]

    deci au incalcat legea pt ca termenul referendumului a fost prea scurt, nu cumva sa se fi gandit ca referendumul nu poate fi organizat intr-un timp asa de scurt pt ca legea prevede organizarea de licitatie, dar stai! care lege?? hahaha aia e pt fraieri.
  • +4 (4 voturi)    
    furt la drumul mare (Marţi, 7 august 2012, 23:29)

    c_a_r_o_n [utilizator]

    un astfel de soft poate fi facut pe gratis cu doar cateva comenzi;
    de ce trebuie sa platesc eu 500 de mii de euro pentru prostia asta?
    cine a aprobat cumpararea lui fara caiet de sarcini si fara sa stie ce presupune un astfel de probram trebuie sa raspunda in fata justitie; sa fie ridicat de DNA chiar azi.
  • +4 (4 voturi)    
    Atentie, (Miercuri, 8 august 2012, 4:04)

    tavonne [utilizator]

    nu este vorba despre achizitia unui soft.

    softul care sa identifice aparitia unor nume de mai multe ori intr-o lista, se scrie intr-un rind.

    probabil este vorba despre inregistrarea tuturor informatiilor din listele electorale intr-o singura baza de date, peste care sa se aplice softul (comanda) de care vorbeam anterior.

    avind in vedere simplitatea operatiunii, cred ca participarea la aceasta licitatie putea fi deschisa pentru mai multe companii, iar garantia de participare nu ar fi trebuit sa fie foarte mare.

    singura problema care se pune, este aceea daca firma lui ghita, va face inregistrarile in conformitate cu informatiile din liste, sau va creea o baza de date cu informatii controlate.

    credibilitatea demersului este oricum pusa la indoiala de actionariatul companiei care a cistigat contractul, actionariat oricum ascuns prin mai multe insule.

    este in continuare un "misto" la adresa romaniei
  • 0 (0 voturi)    
    GHITA ASESOFT (Miercuri, 8 august 2012, 11:54)

    simonne_lu [utilizator]

    Ghita Asesoft e psdist , normal, si are tot felul de dedesubturi cu astia!!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by