Ce a patit un roman cu buletin pe care nu e mentionata cetatenia

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Vineri, 12 iulie 2013, 16:17 Economie | Telecom


Conditii de calatorie in Norvegia
Foto: Captura MAE.ro
Romanii care au carti de identitate emise inainte de anul 2009 nu pot calatori in Norvegia, tara membra a spatiului Schengen, doar in baza acestor acte. De ce? Autoritatile au uitat sa inscrie in aceste acte si cetatenia. Un cititor HotNews.ro ne-a semnalat ca luna trecuta, sotiei si fiicei sale li s-au refuzat imbarcarea pe motiv ca autoritatile norvegiene nu permit intrarea in tara a romanilor care se legitimeaza doar cu astfel de acte. Ce spun autoritatile? Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) nu stie sa existe vreo astfel de problema si nici nu raspund cate astfel de buletine sunt in vigoare. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) spune ca a semnalat acest lucru pe pagina de internet, ulterior lunii aprilie 2013 si ca "au existat doar cateva sesizari sporadice" de probleme cu aceste acte. Ramane totusi o intrebare: de ce nu inlocuiesc autoritatile aceste acte?

  • "Statul roman este vinovat pentru ca a emis documente de identitate in care nu este trecuta cetatenia romana, ci doar domiciliul in Romania. Eu consider ca este o bresa uriasa si am sesizat toate autoritatile competente (MAE/MAI, Guvern, Presedinte) dar fara raspuns. Practic, se poate intra in orice alta tara Schengen, mai putin Norvegia. Am sunat si la Ambasada Romaniei la Oslo, mi s-a spus ca se stie despre problema si a afisat pe site un anunt: http://oslo.mae.ro/node/177", ne-a semnalat cititorul HotNews.ro.

Datele de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe (ultima actualizare 5 iulie 2013) mentineaza urmatoarele lucruri la conditiile de calatorie in Norvegia:


"Norvegia - Conditii de intrare si regim de sedere

Cetatenii romani nu au nevoie de viza de intrare in Norvegia.
Daca durata sederii depaseste 90 de zile este necesara obtinerea unui permis de sedere din partea autoritatilor norvegiene.
Cetatenii romani pot calatori in Norvegia cu urmatoarele documente:
1. Pasaport romanesc valabil;
2. Cartea de identitate romaneasca valabila, emisa dupa anul 2009, in care este specificata cetatenia romana. Cartile de identitate romanesti emise inainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de calatorie in Norvegia".


HotNews.ro a solicitat Ministerului Afacerilor Externe (MAE), la data de 2 iulie 2013, sa precizeze cand a facut public anuntul legat de restrictiile de calatorie in Norvegia si daca a mai informat si prin alte mijloace cetatenii romani despre aceasta problema cu cartile de identitate emise inainte de anul 2009. HotNews.ro a cerut MAE sa precizeze si daca a primit pana acum reclamatii de la cetatenii romani cu privire la probleme de calatorie din cauza acestor carti de identitate.

  • MAE: Autoritatile norvegiene permit cetatenilor romani sa calatoreasca in Norvegia pe baza cartii de identitate/Institutirea acestei facilitati a fost notificata oficial Ambasadei Romaniei la Oslo in aprilie 2013

In raspunsul furnizat HotNews.ro, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) roman explica mai intai cand a decis Norvegia - o tara care a aderat la spatiul Schengen dar care nu este o tara membra UE -  sa permita accesul cetatenilor romani sa calatoreasca pe baza cartilor de identitate, mai putin cele eliberate anterior anului 2009.

  • "Regimul diferentiat al anumitor reglementari legale interne din Norvegia, in raport cu statele membre ale Uniunii Europene, se explica, in general, prin statutul acestei tari, care a aderat la Acordul de la Schengen, dar nu este membra a Uniunii Europene. In consecinta, legislatia comunitara europeana nu este aplicabila Norvegiei decat in masura in care reprezinta o dezvoltare a acquis-ului Schengen.
  • In ceea ce priveste recunoasterea cartilor de identitate romanesti ca documente de calatorie, autoritatile norvegiene au decis sa admita in acest sens doar cartile de identitate in care figureaza mentiunea cetateniei romane a titularilor, iar in cartile de identitate romanesti eliberate anterior anului 2009 nu este inscrisa o astfel de mentiune", se arata in raspunsul MAE.

Cand s-a facut public anuntul legat de conditiile de calatorie in Norvegia? Cum au fost informati romanii in privinta acestor carti de identitate cu probleme?

  • "Instituirea facilitatii de calatorie respective a fost notificata oficial Ambasadei Romaniei la Oslo de catre Ministerul Afacerilor Externe norvegian in cursul lunii aprilie 2013, dupa care a fost postata atat pe pagina de Internet a misiunii diplomatice romane, cat si pe cea a Ministerului Afacerilor Externe roman. In rubrica ¬Sfaturi de calatorie¬ de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe este afisata data ultimei actualizari a informatiilor cuprinse in fiecare pagina.
  • Informatiile privind posibilitatea si conditiile de intrare a cetatenilor romani in Norvegia pe baza cartii de identitate au fost comunicate ca atare si tuturor cetatenilor romani care au solicitat detalii in acest sens Ministerului Afacerilor Externe sau Ambasadei Romaniei la Oslo", au precizat reprezentantii MAE.

Cate reclamatii a primit MAE pana acum si cum le-a rezolvat?

  • "Au existat doar cateva sesizari sporadice in sensul respectiv. Persoanele in cauza au fost indrumate sa utilizeze pasapoartele sau, in cazul in care nu se aflau in posesia unor astfel de documente de calatorie valabile, sa se adreseze celei mai apropiate misiuni diplomatice sau oficiu consular roman din strainatate in vederea obtinerii unui pasaport simplu temporar, care poate fi emis in regim de urgenta in scopul continuarii calatoriei", se arata in raspunsul oficialilor MAE.

Ce trebuie sa faca un roman care are o carte de identitate inainte de 2009 pentru a calatori in Norvegia?

  • "Pentru a putea calatori in Norvegia, un cetatean roman care detine o carte de identitate fara mentiunea cetateniei ¬ emisa anterior anului 2009 ¬ trebuie sa prezinte la intrarea pe teritoriul Norvegiei un pasaport romanesc valabil. Daca nu detine un pasaport valabil, persoana in cauza poate solicita fie preschimbarea cartii de identitate la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor competent, fie eliberarea unui pasaport simplu, dupa caz, electronic sau temporar, la serviciul competent din tara ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare romane din strainatate", a precizat MAE.

Mai sunt si alte tari in Europa unde romanii au probleme cu cartile de identitate?

  • "Cetatenii romani pot calatori pe baza cartii de identitate in statele membre ale Uniunii Europene, precum si in Norvegia, Elvetia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia-Hertegovina si Albania. In afara Uniunii Europene, fiecare dintre celelalte state a impus anumite conditii specifice cu privire la recunoasterea cartii de identitate ca document de calatorie, conditii legate de durata sejurului, scopul calatoriei sau perioada de valabilitate a cartii de identitate. Toate aceste detalii se regasesc pe pagina de Internet a Ministerului Afacerilor Externe.
  • Se impune precizarea ca, in afara reglementarilor comunitare europene, cartea de identitate este recunoscuta ca document de calatorie doar cu titlu de exceptie (in cazul statelor mentionate din Peninsula Balcanica, prin decizia unilaterala a acestora). De aceea, este necesar ca cetatenii romani sa se informeze inainte de efectuarea unei calatorii in strainatate, daca pot intra pe baza cartii de identitate in statele de destinatie sau tranzitate.
  • Probleme legate de cartile de identitate s-au mai inregistrat doar in cazuri izolate, din cauza anumitor suspiciuni ale autoritatilor de control cu privire la autenticitatea documentelor prezentate. Suspiciunile au fost clarificate cu sprijinul misiunilor diplomatice si al oficiilor consulare romane din strainatate", se mai arata in raspunsul MAE.

Cate carti de identitate sunt emise in prezent inainte de anul 2009?

  • "Ministerul Afacerilor Externe nu detine competente in materia eliberarii cartilor de identitate pentru cetatenii romani si, in consecinta, nu dispune de evidente statistice in acest sens. In vederea obtinerii informatiilor dorite este necesara contactarea Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne", au mai precizat reprezentantii Ministerului Afacerilor Externe.

Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) nu are habar despre o problema cu cartile de identitate emise inainte de anul 2009

Ce spune Ministerul Administratiei si Internelor? Nu are nici o informatie despre aceasta problema.

  • "Ministerul Afacerilor Interne nu a primit informatii din partea autoritatilor novegiene cu privire la faptul ca cetatenii romani nu pot calatori in Norvegia pe baza cartilor de identitate emise inainte de anul 2009, iar pana in prezent nu au fost semnalate asemenea situatii de catre cetatenii romani.
  • Intrucat institutia noastra nu isi poate asuma nicio responsabilitate cu privire la informatiile publicate pe site-ul MAE, va rugam sa va adresati acestei institutii pentru a afla in ce context a fost publicata aceasta informatie", au precizat pentru HotNews.ro oficialii Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI.

In solicitarea initiala catre MAI, HotNews.ro a mai cerut ministerului sa precizeze cate Carti de Identitate emise inainte de anul 2009 sunt in vigoare in prezent, dar Institutia nu a oferit un raspuns la aceasta intrebare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















12535 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    data nasterii / dob (Vineri, 12 iulie 2013, 20:54)

    boogiewoogie [utilizator]

    De ce nu scriu si data nasterii?

    Nu pot intra in anumite locatii sau nu pot cumpara anumite produse fiindca trebuie sa le fac schema CNP-ului si sa ii rog sa ma creada ca sunt major.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by