Compania Evolio, cunoscuta pentru tablete, GPS-uri si e-readere, a intrat in toamna lui 2013 pe piata smartphone-urilor, iar acum a lansat un model de varf de gama despre care spune ca e primul telefon octa-core din piata romaneasca. Modelul X6 are ecran de 5,5 inch, cu rezolutie de 1920x1080 pixeli, memorie de 2 GB RAM si 16 GB Flash.

Evolio X6Foto: Evolio

Evolio X6 este echipat cu un procesor cu 8 nuclee capabile sa lucreze simultan la o frecventa de 1,7 GHz si o memorie RAM de 2 GB,

"Evolio X6 este primul phablet al unui brand romanesc ce beneficiaza de o putere de procesare extraordinara. Ecranul este atat de generos, ca dimensiune si rezolutie, incat poate substitui o tableta. (...) X6 va fi preferatul oamenilor activi datorita autonomiei uimitoare de pana la o saptamana si a camerei de 13MP cu autofocus si poate candida la titlul de campionul selfie-urilor, gratie camerei frontale de 8 MP", spune Liviu Nistoran, presedintele Evolio.

Ecranul de 5,5 inch, cu o rezolutie de 1920x1080 pixeli, are o densitate de 401 pixeli per inch,

Camera principala, amplasata pe spatele smartphone-ului, are o rezolutie de 13 MP si dispune de blitz si functii precum detectarea zambetului, fotografiere din unghiuri multiple si realizarea de imagini panoramice. Camera frontala are o capacitate de 8 MP.

Evolio X6 este Dual SIM si are incorporata tehnologia NFC (near field communication) care permite efectuarea de tranzactii financiare, schimb de continut digital si conectarea la alte echipamente electronice.

Modelul este disponibil pentru precomenzi pe www.evolioshop.com, cu un discount de 20% fata de pretul de lista, de 1499 lei. Smartphone-ul Evolio X6 va fi disponibil in magazine din a doua jumatate a lunii aprilie.