Cine este Lucian Sova, propus la Ministerul Transporturilor: Ce a facut in sapte luni ca Ministru al Comunicatiilor

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Vineri, 26 ianuarie 2018, 15:19 Economie | Telecom


Lucian Sova, Ministrul Comunicatiilor
Foto: MCSI
Lucian Sova, vicepresedinte al PSD Bacau, care din vara anului trecut a condus Ministerul Comunicatiilor, a fost propus sa preia conducerea Ministerului Transporturilor, portofoliu pe care a fost foarte aproape sa-l ia si in 2015, dupa demisia lui Ioan Rus, dar implicatiile sale in dosarul fostului judecator CCR, Toni Grebla, l-au indepartat de numirea in functie. Sova a fost partener de afaceri cu rusul Boris Golovin in Regional Romlines SA Bucuresti, o companie care se ocupa cu transportul rutier, a carei activitate este intrerupta de mai multi ani. Golovin este fost colonel in trupele Spetnatz - GRU - serviciul de spionaj al armatei ruse care s-a stabilit in Romania dupa 1990 si care a infiintat, alaturi de oameni de afaceri rusi Nova Bank dar si Centrul de Afaceri Romano- Rus.
  • Vezi in articol ce a declarat Sova despre relatia sa cu Boris Golovin la preluarea portofoliului Comunicatiilor si ce a facut ca ministru al Comunicatiilor

Ce a facut Lucian Sova in mandatul de Ministru al Comunicatiilor, din vara luni 2017 si pana in prezent:

In cele sapte luni de cand este Ministru al Comunicatiilor, Lucian Sova s-a remarcat prin schimbarea managementului Postei Romane, companie cu peste 25.000 de angajati, la care statul detine 75% din actiuni, iar Fondul Proprietatea 25% din actiuni.

Lucian Sova a deblocat de asemenea procedurile de capitalizare a Postei Romane cu  suma de 170 milioane lei. Fondul Proprietatea, a carui participatie la Posta Romana se va diminua daca nu contribuie la capitalizarea companiei se opune acestui proces.

In bugetul de stat a fost alocata suma de 170 milioane de lei pentru capitalizarea CNPR, in bugetul MCSI, ca aport al statului, proportional cu cota de participare detinuta, iar ceilalti actionari pot participa la majorarea capitalului social proportional cu propria cota de participare.

Ministrul Sova a angajat consultantul Deloitte, care a realizat testul investitorului privat prudent, care potrivit ministerului a aratat ca o majorare de capital la Posta Romana nu reprezinta o masura de ajutor de stat.

In luna decembrie a anului trecut, Ministerul Comunicatiilor, condus de Lucian Sova, declara pentru HotNews.ro ca: "procesul de capitalizare a Postei Romane continua fara sa fie necesar un acord specific si expres din partea actionarului minoritar, Fondul Proprietatea, iar Ministerul Comunicatiilor, in calitate de actionar majoritar, nu are obligatia sa notifice Comisia Europeana privind intentia de capitalizare a companiei. 'Legislatia europeana nu impune o astfel de obligativitate, odata ce testul  investitorului privat prudent realizat de consultantul Deloitte, a aratat ca o majorare de capital la Posta Romana nu reprezinta o masura de ajutor de stat.', a subliniat ministerul.


O alta masura luata in mandatul lui Lucian Sova ca ministru al Comunicatiilor este aceea ca programatorii cu studii medii care urmeaza cursurile unei institutii de invatamant superior vor fi scutiti de impozitul pe salariu de la 1 februarie 2018.

Masura vizeaza un numar aproximativ de 15.000 de programatori, in plus fata de cei scutiti pana in prezent. Cei care vor sa beneficieze de aceasta scutire trebuie sa faca dovada inscrierii in invatamantul superior. Ordinul comun al MCSI, Ministerului Finantelor Publice, Ministerul Muncii si Justitiei Sociale si Ministerului Educatiei Nationale a fost publicat in Monitorul Oficial.


Lucian Sova: Actionar in firme din domeniul Transporturilor

Potrivit declaratiei sale de interese (completata in 18 iulie 2017), Lucian Sova este actionar in firma Cominfortrans SA (cu 53,34% din actiuni) si asociat in firmele Regional Romlines SRL (1%) si Niso Transeurope SRL (35%). Potrivit Registrului Comertului, Regional Romlines SRL si Niso Transeurope SRL au activitatea temporar intrerupta.

Datele de la Registrul Comertului (ultima inregistrare 15 decembrie 2017)
arata ca Lucian Sova avea calitatea de cenzor supleant la firma Cominfortrans SA unde este si actionar majoritar cu 53,34% din actiuni.

Potrivit Agentiei Nationale de Integritate (ANI), in Ghidul Privind Incompatibilitatile si Conflicetele de interese editia 2017, articolul 84 din Legea nr. 161/2003 prevede faptul ca functia de membru al Guvernului este incompatibila cu:

  • - orice alta functie publica de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de senator ori a altor situatii prevazute de Constitutie: - o functie de reprezentare profesionala salarizata in cadrul organizatiilor cu scop comercial;
  • - functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, precum si la institutiile publice;
  • - functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor la societatile comerciale prevazute la lit. c);
  • - functia de reprezentant al statului in adunarile generale ale societatilor comerciale prevazute la lit. c)
  • - functia de manager sau membru al consiliilor de administratie ale regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale
  • - calitatea de comerciant persoana fizica;
  • - calitatea de membru al unui grup de interes economic;
  • - o functie publica incredintata de un stat strain, cu exceptia ace ' functii prevazu in acordurile si conventiile la care Romania este parte.

Ce explicatii a dat, anul trecut, in Parlament Lucian Sova despre relatia de afaceri cu Boris Golovin, fost ofiter in spionajul armatei ruse

Potrivit unui articol din Adevarul publicat in 2015, Lucian Sova (57 de ani) a fost partener de afaceri cu rusul Boris Golovin in Regional Romlines SA Bucuresti, o companie care se ocupa cu transportul rutier. Golovin este fost colonel in trupele Spetnatz - GRU - serviciul de spionaj al armatei ruse care s-a stabilit in Romania dupa 1990 si care a infiintat, alaturi de oameni de afaceri rusi Nova Bank dar si Centrul de Afaceri Romano- Rus.

Datele de la Registrul Comertului (data ultimei inregistrari 02.04.2009) arata ca firma Regional Romlines SRL are "activitatea intrerupta temporar", fiind detinuta de urmatorii:
Asociati persoane juridice:
- S.C. A.C. MANAGEMENT S.R.L. - 20%
- S.C. NISO TRANSEUROPE S.R.L. - 20%
- S.C. ROMCAR RUSSIAN BUSES S.A. - 20%
Asociati persoane fizice:
- Sova Lucian - 20%
- Boris Golovin - 20%

La sfarsitul lunii iunie 2017
, cand a fost validat in Parlament pentru a prelua conducerea Ministerului Comunicatiilor, Lucian Sova a precizat ca nu a mai vorbit de 10 ani cu Boris Golovin. Intrebat cand a aflat despre relatia lui Golovin cu serviciile de spionaj ale armatei ruse, Lucian Sova a precizat ca a aflat "la cateva luni si nu ca e (n.a colonel in in trupele Spetnatz - GRU - serviciul de spionaj al armatei ruse), ci ca a fost. Si odata ce niste servicii au fost desfiintate si ca nimeni nu l-a inchis nu l-a condamnat la moarte, nu l-a arestat nici in Romania nici in alta parte si calatoreste pe toata planeta... Am aflat (n.a ca Golovin a fost ofiter in spionajul armatei ruse) in timpul derularii contractului de colaborare cu el.

Sova a mai precizat ca proiectul initiat in firma la care era asociat si Golovin a esuat si ca firmele infiintate au ramas 'spanzurate acolo' la Registrul Comertului.

"Fiind mai multi asociati care la momentul respectiv si-au dorit sa participe la componenta aceasta de activitate economica de transport nu de productie, dupa ce a esuat proiectul privind productia, au ramas firmele spanzurate acolo (n.a la Registrul Comertului) - stiti ca este mai greu sa desfiintezi o firma decat sa o infiintezi - astept ca prin efectul legii sa se intample acest lucru, dar pana atunci raman prizonierul acestei informatii pe care nu am ce face decat sa o duc cu demnitate si sa raspund cand sa intrebat legat de acest subiect."

    Lucian Sova despre experienta de a fi anchetat de DNA: Este un test de stres si, va rog sa o luati ca gluma, este un tip de experienta pe care orice candidat la ministru ar trebui sa o traverseze inainte de a fi ministru

Lucian Sova a tinut sa sublinieze ca a avut experiente si momente si mai negre decat aceasta poveste cu ofiterul de spionaj Golovin.

  • "Poate va doriti sa ma intrebati cum e sa fii luat la 6 dimineata cu duba cu mascati de la poarta de acasa si sa fii transportat gratuit pana la Bucuresti si descarcat ca un sac de cartofi in fata unei institutii si sa stai asa 4 ani sub mandate de interceptate si alte cele si in aceasta poveste sa fii doar pentru ca un personaj a dat un sms altui personaj spunandu-i ca daca ai vreo problema cu transportul de la Onesti poti lua legatura cu dl Sova cu numarul acesta de telefon, sa traversezi aceasta perioada..Eu am spus si in cursul audierilor din Comisie ce nu te omoara te intareste. Am traversat perioada cu decenta, dar si cu multe sacrificii si din perspectiva familiala si a relatiilor umane, dar pe de alta parte, zic ca este un test de stres si, va rog sa o luati ca gluma, este un tip de experienta pe care orice candidat la ministru ar trebui sa o traverseze inainte de a fi ministru.", a mai spus Lucian Sova.


Informatie de context: Pe 9 iulie 2015, DNA a intocmit un dosar penal pentru deputatii PSD Bacau Lucian Sova si Iulian Iancu pentru ' folosirea influentei de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase'. Acuzatiile faceau referire la la presupuse interventii pentru organizarea pe banii Transelectrica a transportului cu autocare a membrilor si simpatizantilor PSD la mitingul USL organizat la Bucuresti pe 17 octombrie 2010. Acest dosar avea legatura cu dosarul fostului judecator CCR, Toni Grebla. DNA a clasat pe 20 iunie 2017, acest dosar.



Citeste mai multe despre   




















5092 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    restructurari minister + companii asociate ? (Vineri, 26 ianuarie 2018, 15:32)

    Elfu [utilizator]

    Sa inteleg ca o sa se "destructureze" anumite grupari de prin minister si din companiile asociate ?
    • 0 (0 voturi)    
      ... (Luni, 29 ianuarie 2018, 6:59)

      Elfu [utilizator] i-a raspuns lui Elfu

      si o sa aduca alte "structuri" ?
  • +2 (2 voturi)    
    Xxxx (Vineri, 26 ianuarie 2018, 16:40)

    zanghe [utilizator]

    A facut mafia psd-ista transferuri noi. Se bat cu sanse reale pentru locul 1 la campionatul mondial de coruptie !! Numai arbitrul DNA ii poate opri din cucerirea titlului mondial !! Auzi?... asta transferat de la comunicatii, se pare ca a fost golgeter acolo, atat de mult bine a facut
  • 0 (2 voturi)    
    Afaceri cu GRU (Vineri, 26 ianuarie 2018, 22:58)

    Grandgousier [utilizator]

    Tot ce pot sa spun este:dreapta la figura,stanga la ficat!
  • +1 (1 vot)    
    concluzie (Sâmbătă, 27 ianuarie 2018, 10:19)

    pardalian [utilizator]

    rusii vor intercepta toate comunicatiile din Romania. Multumim psd si multumim iohannis ca le-ai mai dat o sansa!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version